În încercarea de a revitaliza relațiile cu UE, Recep Tayyip Erdogan califică conducerile din Germania, Belgia și Olanda drept ”vechi prieteni”

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan a afirmat joi că dorește să reconsolideze relațiile diplomatice cu mai multe state europene, adăugând că Ankara este nevoită ”să reducă numărul inamicilor și să îl crească pe cel al prietenilor”, anunță ABC News.

FOTO: Kremlin

În cadrul unor declarații publicate de ziarul Hurriyet joi, Erdogan îi descrie pe liderii Germaniei, Olandei și Belgiei drept ”prieteni vechi”, califică relațiile recente cu aceștia drept ”unele destul de bune”și constată că, la fel ca Turcia, și aceștia se opun deciziei controversate a președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Nu avem nicio problemă cu Germania, Olanda sau Belgia. Din contră, cei aflați la conducere ( n.r. în aceste state) sunt vechii mei prieteni. Ei au greșit față de mine, dar asta este o altă problemă”, a precizat Erdogan în fața jurnaliștilor, la întoarcerea sa din călătoria în Africa.

Legăturile diplomatice între Ankara și mai multe state europene au avut de suferit după ce Germania, Austria , dar și Olanda au interzis mai multor oficiali turci să desfășoare evenimente de promovare a referendumului în urma căruia președintele turc a căpătat puteri sporite. Ca formă de răspuns, Recep  Tayyip Erdogan a lansat o serie de insulte la adresa oficialilor europeni, acuzându-i de rasism, dar și de un comportament ”nazist”.

Relațiile tensionate între conducerea de la Ankara și mai multe state europene reprezintă, de asemenea, urmarea îngrijorărilor exprimate de UE față de deteriorarea statului de drept în Turcia. Guvernul lui Erdogan s-a angajant într-o acțiune de epurare în masă a opozanților săi, demarată în urma loviturii de stat din iulie, anul trecut. Peste 50.000 de persoane au fost arestate până în prezent iar mai mult de 110.000 de persoane au fost destituite din funcțiile publice.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.