Motivul pentru care doi poliţişti elveţieni care au bătut un cetăţean român au primit doar închisoare cu suspendare: Erau stresaţi

Doi agenţi de poliţie din oraşul elveţian Lugano au fost condamnaţi, vineri, la câte 18 luni de închisoare cu suspendare, pentru agresarea unui cetăţean român, în martie 2013, scrie  mediafax.ro.

Tribunalul corecţional din Lugano a stabilit că cei doi agenţi de poliţie se fac vinovaţi de abuz de autoritate, vătămare corporală şi refuz de acordare a asistenţei medicale, informează site-ul Ticinonline.ch. politia

Procurorii ceruseră doi ani de închisoare cu suspendare pentru cei doi poliţişti, dar judecătorul Mauro Ermani a decis câte 18 luni de detenţie cu suspendare.

Cei doi agenţi au recunoscut delictul, argumentând că erau într-o perioadă foarte stresantă în momentul comiterii faptelor.

Incidentul a avut loc în martie 2013. Un român în vârstă de 37 de ani a fost oprit în Gara Centrală din Lugano de doi agenţi de poliţie care i-au cerut să se legitimeze. Românul a fost rugat de poliţişti să îi însoţească la secţie, fiind dus într-o localitate învecinată, Arogno, unde a fost bătut şi abandonat. Românul a fost găsit de un şofer în apropierea frontierei dintre Elveţia şi Italia.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Motivul pentru care doi poliţişti elveţieni care au bătut un cetăţean român au primit doar închisoare cu suspendare: Erau stresaţi

  1. roman 18/11/2014 at 12:43

    Ceea ce nu inteleg e de ce unul dintre cei doi politisti condamnati a fost deja reangajat ca politist intr-un alt oras.
    Asta e o stire care nu prea a avut ecou si e cit se poate de adevarata.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 12 =