Inechitatea veniturilor in SUA: 1% din populaţie a acaparat 93% din creşterea veniturilor

Revenirea economiei Statelor Unite în ultimii trei ani a mers în două viteze, cu creşteri de venituri pentru cei mai bogaţi 1% dintre locuitori şi scăderi pentru cei mai săraci 80%, situaţie care subliniază adâncirea disparităţii dintre păturile sociale care compun cea mai mare economie a lumii, transmite Mediafax.

La nivelul anului 2010, cele mai bogate 1% dintre familiile din SUA au acumulat aproximativ 93% din creşterea totală a veniturilor înregistrată la nivelul economiei, potrivit unui studiu publicat recent de Emmanuel Saez, economist la Universitatea din California – Berkeley, care se bazează pe date obţinute de la Fisc, potrivit Bloomberg.

Totodată, cele 1,2 milioane de gospodării care formează pătura de 1% a celor mai bogaţi americani au înregistrat anul trecut o creştere de 5,5% a veniturilor, faţă de o scădere medie de 1,7% pentru cele 96 milioane de familii cu venituri sub 101.583 dolari pe an, reprezentând 80% din populaţie, potrivit datelor Biroului pentru Recensământ din SUA, citate de Bloomberg.

Citiți mai multe aici.

Sursa: MEDIAFAX.RO
Foto:  shutterstock.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − two =