Informații contradictorii despre posibila listă de interdicție a Federației Ruse. Cinci români par să figureze pe aceasta

rusiaRusia a impus interdicție de intrare pe teritoriul ei unui număr de 89 de politicieni și lideri militari europeni. Reuters a relatat că lista a fost alcătuită mai demult de ministerul de externe al Rusiei și a fost înmânată săptămâna aceasta unei delegații a UE la Moscova, anunță EuropaLiberă.org.

Un purtător de cuvânt de la Bruxelles a spus că lista fusese invocată de ruși în mai multe rânduri când au oprit la graniță politicieni din UE, dar abia acum a fost dezvăluită europenilor.

Potrivit presei românești pe listă se află cel puțin cinci politicieni români. Fostul ministru de Externe și ambasador desemnat pe lângă UNESCO, Adrian Cioroianu, fostul consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă, Iulian Chifu, liderul PMP, Eugen Tomac, şeful Statului Major al Forţelor Navale, Tiberiu Liviu Chondon și directorul general adjunct al companiei de stat Transgaz, Gheorghe Hațegan, au fost declarați indezirabili pe teritoriul Rusiei, informează Realitatea.net.

Lista rusească a fost criticată printre alții de premierul olandez Mark Rutte și de ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier.

Guvernul Germaniei îi cere Rusiei explicații referitor la includerea a opt cetățeni germani pe “lista neagră” formată din 89 de politicieni, diplomați și militari din țări membre ale UE, cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Federației Ruse, potrivit unui comunicat difuzat, sâmbătă, de Ministerul de Externe german, informează Unian, citat de Realitatea.net.

Ministerul de Externe al României a anunțat în cursul zilei de sîmbătă că va cere explicații Rusiei în legătură cu cei cinci cetățeni români aflați pe lista oficialităților din statele Uniunii Europene declarate indezirabile de Moscova.

Potrivit agenției France Presse, lista persoanelor care nu mai au dreptul să intre în Rusia a fost transmisă mai multor ambasade europene de la Moscova și ea îi include, între alții, pe Jerzy Buzek, fostul președintele al Parlamentului European, membru PPE, pe fostul premier belgian Guy Verhofstadt, lider al fracțiunii liberale din ALDE, pe Daniel Cohn-Bendit, lider al ecologiștilor germani, fostul comisar european Stefan Füle, europarlamentarul lituanian Vytautas Landsbergis, fost președinte al Consiliului Suprem al Lituaniei, pe Karel Schwarzenberg, fostul ministru de externe al Cehiei, pe cunoscutul filozof francez și militant pentru drepturile omului Bernard-Hery Levy etc.

Reacțiile celor „interziși”

iulian_ChifuFostul consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă, Iulian Chifu, a afirmat, pe pagina sa de Facebook, că nu poate comenta “alegații, presupuneri, aserțiuni neprobate”, dar a precizat că dacă acesta “este prețul pentru a comenta liber și argumentat încălcarea de către Rusia a regulilor dreptului internațional și a angajamentelor de securitate europene în Georgia și Ucraina, merită”.

“Tuturor celor care mi-au solicitat reactii la includerea pe presupusa lista a personalitatilor carora li se refuza intrarea in Rusia: – nu pot comenta alegatii, presupuneri, asertiuni neprobate. E o forma de respect fata de media; – nu aveam in plan vacanta in Rusia; – daca asta e pretul pentru a comenta liber si argumentat incalcarea de catre Rusia a regulilor dreptului international si a angajamentelor de securitate europene in Georgia si Ucraina, merita!”, a scris Iulian Chifu pe pagina sa de Facebook.

eugen tomac ro“În calitate de deputat care îi reprezintă pe românii din Republica Moldova în Parlamentul de la București, dar și în calitate de fost secretar de stat și consilier al președintelui am încercat, în repetate rânduri, să atrag atenția în spațiul public românesc despre pericolul rusesc. Faptul că mă găsesc pe această listă îmi confirmă că insistența cu care am încercat să pun în discuție exact ce face Rusia astăzi și vedem că e limpede ce s-a întâmplat în Ucraina în ultima perioadă, plus insistența cu care încearcă să revină în forță, în ceea ce privește Republica Moldova, îmi confirmă că a iritat puternic poziția mea. Am fost destul de critic la adresa Rusiei pentru că consider, în continuare, că cu o Rusie care își pierde din ce în ce mai mult din influență devine din ce în ce mai vulnerabilă și trebuie să fim pregătiți să discutăm despre această temă. Eu cred că Uniunea Europeană trebuie să insiste cu măsuri mult mai aspre”, a declarat și Eugen Tomac pentru RealitateaTV.

adrian cioroianuPe pagina sa de Facebook, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu a subliniat că „Prezența mea pe o listă a persoanelor considerate a fi indezirabile la Moscova îmi întărește convingerea că singura soluție pentru depășirea tuturor crizelor rămâne dialogul & libertățile responsabile – inclusiv libertatea de a spune oricarei instanțe și oricărei puteri că uneori poate greși. Chiar și de la distanță, nimeni nu mă poate împiedica să apreciez pe mai departe un popor care a luptat eroic chiar și atunci când a fost modest condus și să admir în continuare marea cultură ce a dat lumii pe Ceaikovski sau Cehov, Pușkin, Lermontov, Dostoievski sau marii lor scriitori de azi. În rest, încă din copilărie am știut să fac diferența dintre Leonid Brejnev și Alla Pugaciova  Cu atât mai mult astăzi, ca profesor de Istorie, știu că regimurile trec și țările rămân”.

rp_Guy-Verhofstadt-300x199.jpgLiderul Grupului ALDE în PE, Guy Verhofstadt a precizat pe pagina sa de Facebook, într-un mod foarte sec, că ”Joseph Blatter (președintele FIFA) și Marine Le Pen (liderul Frontului Național) sunt bineveniți în Rusia. Eu sunt pe lista neagră”.

Deși nu pare să se afle pe această listă, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV, că “aceste gesturi reprezintă motive de preocupare” și că, în acest moment, “Uniunea Europeană ar trebui să își reconsidere poziția”.

Presa rusă dezminte prezența celor cinci români pe listă

Într-un articol de pe RussiaToday, jurnaliștii ruși consideră că prezența celor cinci români pe lista de interdicție a Rusiei este o făcătură a presei băsiste.

Potrivit AFP, lista a fost transmisă după ce trei deputaţi olandezi au fost nevoiţi să-şi anuleze călătoria pe care o planificaseră în Rusia pentru că MAE rus le-a refuzat viza. Şeful diplomaţiei olandeze spune că Moscova a luat această decizie ca răspuns la sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei.

Polonia și statele baltice au cel mai mare număr de responsabili pe lista celor declarați indezirabili în Rusia. Mai exact, din totalul de 89 foști sau actuali responsabili europeni de rand înalt, 18 sunt polonezi, iar 15 provin din statele baltice, pe această listă, publicată integral de postul finlandez YLE, regăsindu-se și cinci români. Există, totodată, țări din Uniunea Europeană care nu au niciun nume pe această listă, cum este cazul Ungariei.

Lista integrală poate fi consultată aici, ea fiind inițial publicată în presa finlandeză, în limba germană.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.