Întâlnire “constructivă” UE-SUA pe tema programului de supraveghere NSA

Viviane RedingVicepreşedinta Comisiei Europene (CE) Viviane Reding şi-a exprimat satisfacţia faţă de o “întâlnire pozitivă şi constructivă” luni cu secretarul american al Justiţiei pe tema interceptării de către a serviciile americane de spionaj a comunicaţiilor în Europa, relatează AFP, potrivit Gandul.info.

“Ne-am angajat să avansăm rapid în negocierile referitoare la un acord privind protecţia datelor care să fie semnificativ şi coerent”, a declarat presei la finalul acestei reuniuni, la Washington.

Comisarul european însărcinat cu afacerile judiciare a vorbit despre un “semnal foarte puternic de restaurare a încrederii” între cele două continente, care s-a “evaporat” în decursul ultimelor luni de dezvăluiri despre interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA).

Ea a precizat că Eric Holder, secretarul american al Justiţiei , a “promis o soluiţie satisfăcătoare (…) foarte rapid”, fiind vorba despre protecţia datelor personale ale cetăţenilor americani şi europeni. Însă această “bună voinţă este necesar să fie urmată de acţiuni concrete” şi “în mod rapid”, a avertizat ea.

Declaratiile celor doi inalti oficiali – AICI.

Sursa: Gandul.info
Foto: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *