UPDATE. 11.00. Președintele Consiliului European, Donald Tusk a atras în cadrul conferinței de presă care a urmat după anunțul făcut de șeful Executivului european, Jean-Claude Juncker, privind progresele din cadrul procesului de negociere referitor la Brexit, asupra timpului care a mai rămas pentru negocierile privind viitoarea relație între UE și Marea Britanie. ”A fost dedicat atât de mult timp celei mai ușoare părți (n.r. a procesului de negociere). Astfel, pentru a negocia un acord de tranziție și cadrul pentru viitoarea noastră relație, avem de facto mai puțin de un an”, a afirmat Donald Tusk.
Redăm mai jos discursul integral al acestuia:

“În această dimineață, am primit confirmarea din partea negociatorilor noștri că s-au realizat suficiente progrese. Acest lucru îmi oferă posibilitatea de a prezenta în decembrie Consiliului European proiectul privind liniile directoare , pe care tocmai ce l-am trimis liderilor. Propunerile mele sunt următoarele:
În primul rând, trebuie să demarăm procedurile de negociere privind perioada de tranziție, astfel încât cetățenilor și oamenilor de afaceri să le fie totul clar legat de situația lor. După cum știți, Regatul Unit a solicitat o perioadă de tranziție de doi ani, rămânând în acest timp membru al uniunii vamale și pieței unice. Vom fi pregătiți să dezbatem acest lucru, dar, normal, impunem condiții. Propun ca în această perioadă ( n.r. de tranziție), Marea Britanie să respecte:
– întreaga legislație europeană, inclusiv noile legi
– va respecta angajamentele bugetare
– supravegherea judiciară
– dar și toate obligațiile aferente.
În mod clar, în perioda de tranziție, după retragerea Regatului Unit, procesul decizional european va continua cu cele 27 de state, fără Marea Britanie.
Tot ceea ce am precizat pare a fi singura soluție rezonabilă, și este în interesul tuturor cetățenilor noștri ca acest lucru să fie convenit cât mai curând posibil. Acesta este motivul pentru care voi solicita liderilor statelor membre UE să-l mandateze pe negocitorul nostru să demareze aceste negocieri imediat.
În al doilea rând, dorim să începem dezbaterea cu Marea Britanie cu scopul de a explora viziunea britanică asupra relațiilor sale viitoare cu UE. Până acum, am auzit o serie de idei variate. Avem nevoie de mai multe clarificări legate de modul în care Marea Britanie vede viitoarele relații, după ce va fi părăsit piața unică și uniunea vamală. Prin urmare, propun mandatarea negociatorului nostru pentru demararea discuțiilor cu prietenii noștri britanici cu privire la această problemă. În ceea ce ne privește, noi suntem pregătiți să începem un parteneriat cu Marea Britanie în domeniul comerțului, dar și în lupta împotriva terorismului și securității, apărării și politicii externe. Pentru ca acest lucru să se realizeze, Consiliul European va trebui să adopte linii directoare anul viitor.
În vreme ce suntem mulțumiți de acordul de astăzi, care este în mod evident un succes personal al premierului Theresa May, să ne amintim că cele mai dificile provocări vor veni. Știm cu toții că despărțirea este grea. Dar despărțirea și construirea unei noi relații reprezintă un proces și mai dificil. De la referendumul britanic, a trecut un an și jumătate. A fost dedicat atât de mult timp celei mai ușoare părți (n.r. a procesului de negociere). Astfel, pentru a negocia un acord de tranziție și cadrul pentru viitoarea noastră relație, avem de facto mai puțin de un an”.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a precizat astăzi în cadrul conferinței comune de presă cu premeirul britanic Theresa May că ”au fost realizate suficiente progrese” în cadrul negocierilor privind ieșirea Marii Britanii, complentând că se poate trece astfel la cea de-a doua fază a discuțiilor, și anume la aspectele legate de relația comercială între cele două părți.
”Comisia Europeană a recomandat astăzi Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat suficiente progrese în prima etapă a negocierilor care derivă din punerea în aplicare a articolului 50 al Tratatului Uniunii Europene. În prezent, Consiliul European trebuie să decidă la 15 decembrie dacă au fost făcute progrese suficiente, permițând negocierilor să treacă la următoarea fază”, a precizat șeful Executivului European, Jean- Claude Juncker.
Evaluarea Comisiei se bazează pe un raport comun, convenit de negociatorii Comisiei și Regatului Unit, care a fost astăzi aprobat de către prim-ministrul Theresa May în cadrul unei întâlniri pe care aceasta a avut-o cu președintele Executivului European, Jean-Claude Juncker.
”Dacă Consiliul European consideră că au fost realizate suficiente progrese, negociatorii Comisiei Europene ( n.r. Michel Barnier) și cei ai guvernului britanic ( n.r. David Davis) vor începe realizarea unui Acord de Retragere, în temeiul articolului 50 al Tratatului Uniunii Europene, pe baza raportului comun, dar și a rezultatelor negocierilor și a alor aspecte privind retragerea”, a completat acesta.
Acesta a ținut să puncteze că au fost realizate suficiente progrese în toate cele trei sectoare prioritare, și anume drepturile cetățenilor, dosarul graniței Irlandei de Nord, dar și factura pentru Brexit.
Drepturile cetățenilor
Președintele Comsiei Europene a oferit asigurări că drepturile cetățenilor europeni care locuiesc în Regatul Unit vor fi protejate. ”Drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie, dar și drepturile cetățenilor care locuiesc în statele care fac parte din Uniunea Europeană vor rămâne la fel după ce Regatul Unit va fi părăsit comunitatea europeană”, a afirmat Juncker.
Factura pentru Brexit
”În ceea ce privește aspectele financiare, Marea Britanie a fost de acord că angajamentele stabilite de către cele 28 de state membre UE vor fi onorate de UE28, incluzând și Regatul Unit”, a adăugat șeful executiului european.
Donsarul irlandez
În ceea ce privește granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, Juncker a afirmat că ”Marea Britanie este conștientă de situația unică a isulei iralndeze și și-a asumat angajamente semnificative pentru a menține granița invizibilă”.
Marea Britanie a decis la 23 iunie 2016, printr-o consultare a cetățenilor, ieșirea din Uniunea Europeană. Aceasta a înmânat la 29 martie 2019, prin intermediul ambasadorului Marii Britanii, Tim Barrow, o scrisoare președintelui Consiliului European, Donald Tusk prin care prezenta intenția sa de a se retrage din blocul comunitar.




