Întâlniri China-Coreea de Nord şi SUA-Coreea de Sud pe tema situaţiei din peninsula coreeană

Kim Jong UnOficiali de rang înalt chinezi şi nord-coreeni au discutat miercuri la Beijing despre situaţia din peninsula coreeană, în timp ce Statele Unite se întâlneau cu oficialii sud-coreeni şi japonezi pentru a discuta despre Coreea de Nord, transmite Mediafax.

“Adjunctul ministrului chinez de Externe Zhang Yesui şi primul adjunct al ministrului nord-coreean de Externe Kim Gye-kwan au prezidat împreună, în această (miercuri) dimineaţa dialogul strategic între cei doi miniştri”, a declarat miercuri Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

“Cele două părţi au discutat despre China, Coreea de Nord şi situaţia în peninsula coreeană”, a adăugat ea.

Aceste discuţii au loc în contextul în care secretarul general al ONU Ban Ki-moon se află la Beijing, unde urma să întâlnească lideri chinezi în cadrul unor discuţii concentrate asupra Coreei de Nord.

Reprezentantul special al Statelor Unite pentru Coreea de Nord Glyn Davies s-a întâlnit, la rândul său, cu omologii săi japonezi şi sud-coreeni, pentru a evoca “interesul comun în asigurarea păcii şi stabilităţii în peninsula coreeană”, potrivit diplomaţiei americane.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 − two =