Connect with us

INTERVIURI

INTERVIU Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al aderării României la UE: “Clasa politică a dorit aderarea la Uniunea Europeană doar ca moft al acceptării în familia Vestului”

Published

on

Vasile Pușcaș, fost negociator-șef al României cu UE analizează, în exclusivitate pentru caleaeuropeana.ro, cum arată România la zece ani de la semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, unde au greșit decidenții și ce se mai poate face pentru a recupla România la construcția europeană. “Clasa politică a dorit aderarea la Uniunea Europeană doar ca moft al acceptării în familia Vestului”, spune, cu dezamăgire, profesorul Pușcaș, unul dintre cei mai respectati experți în Afaceri Europene. Caleaeuropeana.ro deschide, astăzi, seria analizelor și interviurilor cu personalitățile politice aflate în prim-planul procesului de aderare și de integrare europeană. Mâine, publicăm acordat interviul în exclusivitate de către Adrian Năstase, cel în al cărui mandat de prim-ministru s-au finalizat negocierile de aderare la UE.

– De ce a vrut România să intre în Uniunea Europeană?

foto: citynews

foto: citynews

V.P.: În primul rând, ca să fie parte a Vestului, să nu mai fie un cordon sanitar între două grupări geopolitice și, în același timp, geostrategice, pentru că a avut o experiență similară înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. În al doilea rând, și-a dorit ca să poată să fie parte a pieței interne, să fie beneficiară a mecanismelor și a procedurilor pieței interne și în felul acesta să poată accepta și să fie acceptată de o piață foarte largă. Și nu în ultimul rând, și-a dorit lucrul acesta pentru că procesul de dezvoltare într-o zonă în care riscul este diminuat este mult mai rapid, cu șanse nete pentru a crea condiții de piață cetățenilor, condiții superioare celor de dinainte.

La zece ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE, vi se pare că acele obiective au fost atinse?

V.P.: Parțial. Dacă ne referim la prima componentă, pentru că iată, în vecinătatea noastră estică ce se întâmplă, ce instabilitate, câtă agresivitate, chiar violență, România este partea estică a Vestului și ar trebui să se comporte ca atare, ca fiind parte a Vestului. În ceea ce privește riscul mai mic, aici contează foarte mult de modul în care România și-a gestionat propriile politici și modul în care și-a internalizat politicile europene, iar aici trebuie să recunoaștem că sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Potențialul de dezvoltare și potențialul de piață nu a fost utilizat de România. Iar dacă ne referim la procesele de dezvoltare, atunci va trebui să recunoaștem că una dintre tânguirile majore este felul în care au fost investite fondurile structurale, fondurile în agricultură. Faptul că noi le-am tratat ca pe un cadou de la Moș Crăciun, nu ca investiții în procesul de dezvoltare ne-a făcut să nu avem la capacitate maximă beneficiile acestei componente.

– Sunt voci care spun că a fost o problemă cu ce s-a întâmplat după momentul aderării și alte voci care spun că a fost o problemă și în momentul negocierii. Ca negociator-șef în discuțiile cu Uniunea Europeană, credeți că ați fi putut face mai mult pentru cei care urmau să implementeze ceea ce se negocia la acel moment?

V.P.: Am recitit de câteva ori Tratatul de Aderare și le-aș recomanda tuturor liderilor politici să o facă. În săptămâna care a trecut, au celebrat deceniul de la semnarea Tratatului și cred că au fost obținute rezultate optime în ceea ce se putea obține în momentul respectiv. Principala chestiune care s-a obținut , dacă vă uitați chiar la art.1 din Tratat, a fost ca România să devină membru al Uniunii Europene. Dacă ne gândim la aranjamentele referitoare la aplicarea legislației europene, acquis-ul – substanța negocierii, pe baza datelor, pe baza realităților de atunci, eu cred că s-au obținut condiții foarte bune. Să amintim numai că dintre cele douăsprezece state candidate, România a obținut cele mai numeroase perioade de tranziție. Dar este tot adevărat că România este singura țară care nu a utilizat șansa acestor perioade de tranziție sau derogări, a obținut teribil de multe aranjamente tehnice, iar noi le-am descoperit numai în momentul în care Comisia Europeană atenționa ”vedeți că expiră perioada de aranjament tehnic”, dar în mare, eu cred că rezultatul a fost optim, maximal în ce privește condițiile din vremea respectivă.

-Există voci care discută despre eventuale alternative, eventuale deschideri către noi oportunități. Credeți că UE și-a pierdut suflul? Există alternative pentru România la acest moment?

V.P.: La acel moment, cred eu, este de necontestat opțiunea României datorită faptului că eram proaspăt ieșiți din Războiul Rece și era clară direcția spre care dorim să ne îndreptăm. În ceea ce privește opinia publică din România, aceasta avea cel mai ridicat procent de susținere a prcesului de aderare la Uniunea Europeană dintre toate statele care erau candidate la vremea respectivă și lucrul acesta spune suficient de mult. Aș mai spune că nici acum, după 10 ani de la încheierea negocierilor și după 10 ani de la parafarea Tratatului, cred că România nu are altă opțiune decât să contribuie la dezvoltarea UE, ca prin aceasta beneficiile să se extindă asupra țării și asupra cetățenilor.

– Credeți că există și un alt tip de răspundere decât cea politică ce poate fi antrenată într-o analiză rațională a lucrurilor pierdute în ultimii 10 ani, din perspectiva integrării europene?

V.P.: Într-un adevărat stat de drept, da. Gândiți-vă numai la conținutul tratatului și la câte dintre elementele care sunt cuprinse în tratat nu au fost respectate chiar de România care este partea semnatară cea mai interesată. Tratatul nu este un document politic, ci unul juridic, iar această realitate ar trebui să ne privească nu doar din punctul de vedere al trecutului doar, ci și din punctul de vedere al prezentului și viitorului. Vă rog să rețineți că abia în decembrie 2013 s-a reușit trecerea unei legi care să codifice o schemă a procesului decizional european în România, incompletă chiar și la această dată, ceea ce arată întârzieri nepermise și cât se poate de clar că partidele nu au avut preocuparea de aplicare a Tratatului și a politicilor europene în România.

Dacă vă referiți la legea de cooperare privind afacerile europene, nu a venit aceasta ca o consecință a unui război politic?

V.P.: Putem găsi foarte multe explicații. Cert este că România, la data aderării, ar fi trebuit să fie un stat puternic, o națiune cu o strategie cât se poate de clară în ceea ce privește participarea la politicile europene. Țineți minte că liderii politici din vremea respectivă, 2005-2007, nici nu voiau să audă de așa ceva. Este încă o dovadă că nu a existat adevărată preocupare pentru achitarea politicilor europene și pentru extinderea beneficiilor către cetățenii României, pentru că ei aveau o așteptare masivă pentru beneficii.

-O parte dintre cetățenii români au resimțit direct și fizic beneficiile plecând fizic din țară. Milioane de români sunt astăzi în țările din nordul și vestul Europei.

V.P.: Este binevenit acest comentariu, l-aș fi adus și eu în discuție. În România, politicile europene au fost evitate, cetățenii români beneficiind de drepturile pe care le aveau ca cetățeni europeni, urmare a aderării la UE. Cetățenii români s-au dus ei înșiși în zona europeană acolo unde societățile sunt așezate de-adevăratelea pe structuri instituționalizate să aplice politicile europene. Oameni care în 2004 făceau lobby la Bruxelles ca România să nu finalizeze negocierile și să nu adere la UE, sunt printre primii beneficiari ai slujbelor la Comisia Europeană, Parlamentul European, deci sunt deja oameni, care și ca privilegii și ca drepturi și-au preluat aceste atribute așa cum au putut după momentul aderării.

Putem vorbi, la 10 ani după momentul semnării Tratatului că, dincolo de acele beneficii strategice de orientare spre vest, România consemnează un eșec și o ratare a acestei decizii de intrare în clubul european, din perspectiva UE?

V.P.: În zilele acestea se spune ”clasa politică a avut proiectul NATO, proiectul UE și aici a fost unită clasa politică, a conștientizat șamd”. Eu am să spun altceva: clasa politică a dorit, spre deosebire de cetățenii României, aderarea la Uniunea Europeană doar ca moft al aceeptării în familia vestului și într-un fel, acceptabilitate din punct de vedere financiar și social. Ei nu au dorit de-adevăratelea integrarea. Dacă și-ar fi dorit integrarea în UE, atunci nu am fi astăzi în situația în care suntem vizavi de Schengen și chiar față de zona euro. Avansul ar fi fost mult mai substanțial în aceste domenii ale integrării, iar din această perspectivă, trebuie să îi dau dreptate actualului președinte care spunea că sunt domenii în care integrarea nu s-a realizat pe măsura așteptării.

– Mai avem vreo șansă să fructificăm în mod real această șansă istorică de a intra în zona civilizată a Europei?

V.P.: Sper că România nu a ratat calea europeană, sper să poată să o reia cât se poate de repede și, în opinia mea, acum când UE se restructurează, este o șansă pentru România să se reintegreze în procesul european. Dar pentru aceasta are nevoie de o mult mai intensă pregătire și de mult mai vizibilă determinare decât a arătat chiar în perioada negocierilor de aderare. Orice întârziere este cost de oportunitate care odată și-odată se transformă în cost financiar.

România are de ce să facă acest efort. Întrebarea este: are cu cine să îl facă?

V.P.: Da, România are interes enorm să facă acest efort, eu cred că are și cu cine. Ceea ce mă întreb eu este dacă are voință leadershipul politic de la noi să pornească pe această cale europeană, nu doar să spună că merge pe această cale și să o ia pe alături. Voința politică este esențială, iar resursele financiare,materiale și umane pot fi găsite.

Interviu realizat de Dan Cărbunaru

.

INTERVIURI

INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE

Published

on

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

La 62 de ani de la reconcilierea franco-germană în interiorul comunității europene prin intermediul Tratatului de la Elysée și la șase ani de la întărirea acestei cooperări prin Tratatul de la Aachen, Franța și Germania, două state fondatoare și motoarele politico-economice ale construcției continentale, au același set de priorități strategice pentru viitorul Uniunii Europene, acasă și pe plan global, cu o “suprapunere completă” a strategiei pentru competitivitatea Europei, axată pe simplificarea reglementării, dar cu diferențe de “cultură politică” între Paris și Berlin și între liderii celor două țări. Aceasta este abordarea comună pe care ambasadorii Franței și Germaniei la București, Nicolas Warnery și Peer Gebauer, o explică într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeană.ro cu ocazia aniversării reconcilierii franco-germane din urmă cu mai bine de șase decenii și în cadrul căruia și-au exprimat încrederea că România va rămâne același partener și aliat puternic al Franței și Germaniei în cadrul UE și NATO.

“Important nu este dacă nu suntem de acord sau suntem de acord. Important este să avem o metodă care există de ceva timp (…) să ajungem la compromisuri. Până în prezent, nu am eșuat niciodată să facem acest lucru. Voința există”, a afirmat Nicolas Warnery, ambasadorul Franței.

La rândul său, Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei, a apreciat că Franța și Germania nu sunt într-o “situație dificilă în ceea ce privește parteneriatul și cooperarea franco-germană”, ci într-o situație în care “avem constant nevoie să vedem cum putem contribui cel mai bine ca două state, ca un motor franco-german, la dezvoltarea Uniunii Europene”.

Cei doi ambasadori au vorbit în interviul pentru CaleaEuropeană.ro în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz se reunesc miercuri la Paris pentru a celebra reconcilierea dintre cele două țări prin Tratatul de la Elysée, o reuniune marcată de debutul celei de-a doua administrații Trump la Casa Albă și impactul asupra Europei și relației transatlantice.

“Am votat noi în noiembrie? Nu. Ne confruntăm cu realitatea din fața noastră și trebuie să reacționăm corespunzător. Aceasta este sarcina noastră, aceasta este misiunea noastră”, a spus ambasadorul francez la București, cu referire la dificultățile pe care UE le-ar putea experimenta cu noua administrație Trump, pe baza experienței precedente. 

Deseori subestimăm capacitatea Uniunii Europene de a răzbate“, a replicat și ambasadorul german în România.

Ambii diplomați au abordat și problema disensiunilor franco-germane cu privire la viitorul competitivității europene prin raportarea diferită la raportul întocmit de Mario Draghi, punând acest lucru pe seama unor percepții de comunicare și evocând prioritățile comune.

Există o nevoie enormă de de-reglementare și de debirocratizare a sistemelor. Ne-am supra-dezvoltat cadrul  de reglementare. (…) Deși intenția a fost bună, rezultatul este o povară birocratică excesivă care împiedică competitivitatea. Așadar, există un acord între noi privind reducerea drastică a acestei poveri birocratice. În al doilea rând, trebuie, bineînțeles, să ne consolidăm baza industrială europeană, inclusiv baza industrială europeană de apărare și capacitatea europeană în general”, a explicat Peer Gebauer.

Nicolas Warnery a precizat că termenul de ordine în această privință este “simplificare”. “Prioritățile noastre în Europa sunt simplificarea, pentru că acum ne aflăm într-un sistem al complexității pe care oamenii îl resping; suveranitatea; securitatea industrială și de apărare; energia; și necesitatea de a proteja libertatea, democrația și valorile noastre“, a spus el.

Raportul lui Mario Draghi de anul trecut relevă și deficitul de finanțare al competitivității europene, pe care fostul premierul italian l-a evaluat la 800 de miliarde de euro pe an, însă tema unor bani noi în bugetul UE este departe de a atinge un compromis european.

Cei doi ambasadori au indicat că pentru a fi în postura de cheltui noi bani, Europa trebuie să producă. În problema finanțării apărării europene, ambasadorul Warnery a arătat, asemenea viziunii președintelui Macron, că Europa trece spre “o economie de război”, iar ambasadorul Gebauer a indicat că un mix între bugetele naționale de apărare și finanțări comune la nivel european ar putea fi o soluție, alături de dezvoltarea bazei industriale europene.

“Obiectivul este construirea unei industrii europene de armament”, a spus ambasadorul francez, în vreme ce ambasadorul german a subliniat că România este un partener important în această privință, grație tradiției industriei sale de apărare.

Trecând peste schimbarea stilului de comunicare dinspre Casa Albă spre Europa, Warnery și Gebauer au subliniat că negocierile de pace între Ucraina și Rusia, care ar putea demara în acest an, trebuie să aibă în vedere securitatea Ucrainei, a Europei și a întregii comunități euro-atlantice.

“Dacă există o negociere, trebuie să fie cu ucrainenii, cu noi europenii, pentru că vom fi parte, probabil, a garanțiilor de securitate oferite Ucrainei și, sperăm, cu americanii înșiși”, s-a exprimat ambasadorul Franței, în timp ce ambasadorul Germaniei a subliniat că “ar fi o mare greșeală” să se ia decizii fără Ucraina.

În ceea ce privește situația din România, unde anularea alegerilor prezidențiale și ingerințele externe asupra democrației au fost evocate de președinții francez și german, Emmanuel Macron și Frank-Walter Steinmeier, în discursurile lor recente, cei doi ambasadori au afișat încredere în capacitatea României de a depăși aceste momente.

Toate indiciile pe care le am îmi spun că suntem pe drumul cel bun pentru a continua să avem România ca partener și prieten” în UE și ca “aliat NATO extrem de valoros“, a spus Peer Gebauer.

Sunt încrezător că România nu va părăsi Uniunea Europeană sau NATO, mai ales având în vedere că singura țară care a părăsit Uniunea Europeană acum câțiva ani regretă acest lucru foarte mult“, a conchis Nicolas Warnery.

 

Interviul integral

CaleaEuropeană.ro: Stimați ambasadori, așa cum am menționat, astăzi sărbătorim cea de-a 62-a aniversare a Tratatului de la Elysée, dar și cea de-a șasea aniversare a Tratatului de la Aachen, care au adus Germania și Franța împreună pe calea reconcilierii și a parteneriatului pentru Europa. Pe aproape tot parcursul istoriei UE, Franța și Germania au fost percepute ca motorul Uniunii Europene, giganții care au propulsat UE și au făurit unitatea în timpul crizelor. În prezent, UE se confruntă cu provocări interne și externe. Am văzut aceste provocări: dezinformare, extremism, probleme economice, unele dintre ele provenind de la cei mai importanți fondatori ai săi. Cum găsește acest moment aniversar parteneriatul germano-francez și Uniunea Europeană în ansamblu?

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Nicolas Warnery: Ei bine, prin definiție, o aniversare are loc în fiecare an, așa că am putea avea senzația unei anumite rutine. Dar ar fi o mare greșeală să gândim astfel, pentru că această relație foarte specifică este absolut extraordinară. La orice nivel, în fiecare zi, pe orice subiect, discutăm despre multe lucruri în capitale, la Bruxelles, în NATO și în Uniunea Europeană, practic, peste tot în lume. Am activat în Africa, am activat în Asia, iar colegul meu german a fost întotdeauna cel mai apropiat coleg al meu în aceste regiuni și pe aceste subiecte. Așadar, nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. Și s-a întâmplat ceva absolut extraordinar – v-ați dat seama că, acum câteva săptămâni, când a avut loc acel uragan teribil în Mayotte, cancelarul german, a reprezentat Franța în Consiliul European? Am crezut că am greșit. Am citit din nou, am verificat și era corect. Nici eu nu știam, așa că vedeți cât de extraordinar este acest lucru. În această perioadă foarte specifică pe care o traversăm acum, cu atâtea provocări, avem multe de discutat, multe compromisuri de făcut și multe poziții comune de găsit. Sunt sigur de asta.

Peer Gebauer: Sunt perfect de acord. Cred că această aniversare este întotdeauna o ocazie bună, în primul rând, să fim recunoscători pentru ceea ce am realizat. Reconcilierea franco-germană este, fără îndoială, o realizare istorică extraordinară, care nu poate fi apreciată îndeajuns. După secole în care am fost adversari și inamici în războaie cumplite, am reușit în cele din urmă să depășim această opoziție, să ne unim forțele și să realizăm deja atât de multe lucruri. Această zi este întotdeauna foarte specială și îmi aduce multă bucurie. Îți mulțumesc, Nicolas, că faci acest lucru împreună cu mine, că sărbătorim această zi aici, la București, și că o putem marca în cadrul acestui interviu. În ceea ce privește întrebările dumneavoastră, da, desigur, Franța, Germania și Europa în ansamblu se confruntă cu o serie de provocări, dar cred că suntem pregătiți să le abordăm. Suntem gata să le facem față, iar cel mai bine putem face acest lucru dacă continuăm această importantă cooperare franco-germană.

CaleaEuropeană.ro: Ați menționat că Olaf Scholz a reprezentat Franța la ultimul Consiliu European și trebuie să spun că, de-a lungul istoriei, am avut, pe de o parte, cancelari precum Adenauer, Kohl, Merkel sau Scholz, iar pe de altă parte, președinți precum De Gaulle, Mitterrand, Chirac sau Macron, care au lucrat împreună cu o viziune comună sau, în ciuda diferențelor de opinii, au reușit totuși să colaboreze. Vedem cum au făurit compromisuri pentru integrarea europeană. Totuși, acel impuls pare să fi scăzut în ultimii ani. Dacă luăm exemple precum tarifele pentru mașinile electrice, raportul Draghi privind viitorul competitivității europene, energia nucleară, datoria comună în apărare și altele, cum percepeți leadershipul franco-german? Îl vedeți mai divizat și cum afectează acest lucru Uniunea Europeană?

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Peer Gebauer: Impresia că ar exista acum o divizare mai mare este oarecum incompletă. Sunt atât de multe decizii și probleme în joc. Aș spune că, în 99% din cazuri, Germania și Franța sunt complet aliniate, de exemplu, în ceea ce privește evoluțiile din Orientul Mijlociu și Siria. Când vine vorba de sprijinirea Ucrainei sau de extinderea Uniunii Europene, suntem pe aceeași lungime de undă. În general, se întâmplă un fenomen – doar atunci când există dezacorduri sau opinii diferite, acestea  ajung în presă. Astfel, se creează impresia că Germania și Franța nu  ar mai fi în acord. Eu cred că, în esență, suntem. Faptul că avem discuții pe anumite teme este complet normal. Prietenia și cooperarea nu înseamnă să ai automat aceeași  părere. Înseamnă că avem un proces prin care putem ajunge la un numitor comun în domeniile în care lucrăm, așa cum ați menționat în întrebare. Nu simt că suntem într-o situație dificilă în ceea ce privește parteneriatul și cooperarea franco-germană, ci că avem constant nevoie să vedem cum putem contribui cel mai bine ca două state, ca un motor franco-german, la dezvoltarea Uniunii Europene. Și facem acest lucru. Nicolas a subliniat acest acord de a ne reprezenta reciproc în cadrul Consiliului European dacă celălalt lider nu este disponibil. Există atât de multe alte formate în care cooperarea noastră este unică, încât nu am nicio îndoială că suntem într-o formă bună în ceea ce privește cooperarea noastră comună și pe viitor.

Nicolas Warnery: Acoperim atât de multe subiecte încât este destul de normal să avem 10% sau 20% asupra cărora nu suntem de acord. Dar important nu este dacă nu suntem de acord sau suntem de acord. Important este să avem o metodă care există de ceva timp: să discutăm în fiecare zi, așa cum am menționat mai devreme, la orice nivel, oriunde, pe orice subiect, și să ajungem la compromisuri. Poate că nu ajungem întotdeauna la poziții comune, dar ajungem la compromisuri care ne permit să le împărtășim cu alți parteneri, fie în Uniunea Europeană, fie în Alianță, pur și simplu reușim să găsim poziții comune. Până în prezent, nu am eșuat niciodată să facem acest lucru. Voința există. Desigur, personalitățile și indivizii sunt foarte diferiți. Câți cancelari ați avut din anii ’50 și câți președinți am avut noi? Au apărut atât de multe situații diferite, dar întotdeauna au reușit să lucreze împreună.

CaleaEuropeană.ro: A fost o vreme când am avut un singur cancelar german și mai mulți președinți francezi, iar acum avem același președinte francez care, poate, se pregătește să colaboreze cu al treilea cancelar german în mandatul său. Am menționat acest lucru pentru că următoarea mea întrebare este legată de momentele electorale, dacă le putem numi așa, având în vedere că 2025 vine cu schimbări semnificative pentru Europa. Este un an pe care toată lumea îl consideră cel mai mare test electoral. Deși majoritatea pro-europeană a fost salvată în Parlamentul European, datorită forțelor pro-europene din Franța și Germania, acum avem o nouă conducere a instituțiilor UE, cu lideri din Germania, Franța și alte țări. Franța și Germania, în calitate de țări fondatoare ale UE, alături de alte patru state, dar mai ales aceste două, au fost afectate de eroziunea democrației liberale, dacă o putem numi astfel, și au fost atacate de extremism, campanii de dezinformare și altele. Am observat că structura politică moderată, centristă și liberal a pierdut mult teren, în timp ce extrema dreaptă a câștigat greutate politică atât în Germania, cât și în Franța, mai ales în contextul alegerilor europene. Acum, avem alegeri anticipate în Germania, un alt eveniment electoral foarte important, în timp ce președintele Macron luptă să mențină un guvern puternic, o majoritate pro-europeană și stabilă în Franța. Aceste momente ale democrației se confruntă cu probleme din cauza presiunii exercitate de dezinformare și extremism în Franța și Germania. Ar trebui să ne îngrijoreze aceste aspecte? Vor afecta ele viitorul Europei?

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Nicolas Warnery: Cred că cele trei țări ale noastre se confruntă cu același tip de situație. Am avut alegeri, vom avea alegeri sau este posibil să avem din nou alegeri. Traversăm o perioadă democratică foarte intensă, ceea ce este bine în sine, dar complicat, pentru că, așa cum spuneți, există acest val populist, aceste discursuri populiste și atacuri hibride. Acum știm cu toții că a existat un atac hibrid, cel puțin aici, în alegerile din România, din noiembrie, așa cum au existat și atacuri în Franța, în 2017, în timpul primei alegeri a președintelui Macron. Nu a fost același tip de atac, dar a fost ceva similar. Toată lumea a uitat asta. Este puțin diferit, dar probabil că este același actor, pentru că, evident, au fost rușii. Au furat, ca să spun așa, e-mailuri din sistemul intern de corespondență al candidatului Macron, care nu era încă președinte, și le-au publicat pe internet chiar cu o zi înainte de alegeri. Nu era nimic prea specific, dar includea schimburi între personalități, mici conflicte, lucruri mărunte, și a servit ca dovadă: am intrat în casa voastră, am făcut ce am vrut, am furat ce am vrut și am publicat totul pe internet. A fost un fel de atac hibrid. De asemenea, așa cum am suferit alte atacuri, menționez acest lucru pentru că este important: nu este vorba doar despre Moldova, Georgia sau România — se întâmplă peste tot în Europa. Am avut stele ale lui David desenate pe zidurile din Paris, am avut sicrie mici plasate la Turnul Eiffel, am avut zvonuri despre diverse lucruri legate de refugiații moldoveni în hoteluri, etc. Am suferit, insist, acum câteva luni, la Paris, atacuri hibride despre care credem că au fost inițiate de ruși. Toți ne confruntăm cu astfel de situații și, revenind la întrebarea dumneavoastră precisă, ne confruntăm și cu discursuri populiste despre slăbiciunea Uniunii Europene, NATO, pericolul războiului, etc. Trebuie să ne susținem valorile, să ne amintim ce este în joc: securitatea țărilor noastre, a continentului nostru. Trebuie să ne menținem solidaritatea în cadrul Uniunii Europene, în cadrul Alianței. Trebuie să insistăm cu americanii — există o nouă conducere, știți cine urmează să vină— și să subliniem importanța de a avea ucrainenii și Europa la masa negocierilor, dacă vor exista negocieri anul acesta, ceea ce este un scenariu posibil. Nu trebuie să renunțăm niciodată la valorile noastre, la protecția noastră, la apărarea noastră, la voința noastră de a ne proteja, pentru că, dacă pierdem această voință, vom pierde totul — libertatea noastră, suveranitatea noastră — și va fi îngrozitor, pur și simplu. Da, traversăm vremuri dificile, dar le înfruntăm împreună.

Peer Gebauer: Absolut. Ar fi imprudent și greșit să cedăm și să renunțăm. Dacă ne uităm la alegerile europene pe care le-ați menționat, am observat, desigur, și o creștere a partidelor anti-sistem. Cu toate acestea, instituțiile noastre — în acest caz, în Europa — au reușit să formeze un nou guvern, o nouă conducere și o nouă comisie, care acum este funcțională. Acestea se confruntă cu multe provocări și, desigur, trebuie să livreze rezultate, dar demonstrează că, în pofida acestei schimbări sau a ascensiunii partidelor anti-sistem, a mișcărilor naționaliste și populiste, sistemele noastre sunt suficient de puternice pentru a permite factorilor de decizie să-și asume responsabilitatea. Și, din nou, cel mai important aspect în această perioadă dificilă — și este, fără îndoială, o perioadă dificilă — este să ne asigurăm că liderii răspund nevoilor reale ale populațiilor lor.

Nicolas Warnery: Există un paradox: dacă priviți istoria Uniunii Europene, de multe ori, în perioade de provocări și dificultăți majore, am reușit, paradoxal, să facem progrese. Nu știu exact cum sau de ce, dar acesta este rezultatul istoriei noastre. Se pare că face parte din tradiția noastră.

Peer Gebauer: Așa este. Și o altă observație pe care o fac mereu este că, indiferent de momentul în care privim către Europa, adesea pare că nu s-a aflat niciodată într-o situație mai cumplită. De-a lungul vieții mele, ori de câte ori am analizat starea Europei, oamenii îmi spuneau: „Oh, acum este groaznic;  avem o mare criză”. Dar dacă alegem o perspectivă mai amplă și privim Europa pe termen lung, veți vedea că, de-a lungul deceniilor, a fost un succes istoric extraordinar, aducând pace și stabilitate pe continent. Nu trebuie să uităm acest lucru. Când ne concentrăm asupra unui anumit moment în timp, este posibil să vedem doar problemele. Însă, privind pe termen lung, putem aprecia efectele pozitive ale integrării europene. Este o realizare remarcabilă și trebuie să ne asigurăm că rămâne așa.

CaleaEuropeană.ro: Atingând acest subiect, nu este, să spunem, acesta și efectul gravității discursului politic? Recent, l-am văzut pe președintele Finlandei spunând — și probabil are dreptate — că „vacanța de la istorie a Europei a luat sfârșit”. Europa trebuie acum să răspundă chemării de a deveni mai suverană, mai strategică și mai robustă din punct de vedere economic. Desigur, termenii pot diferi: unii preferă să vorbească despre securitate economică sau suveranitate strategică, în timp ce alții se referă pur și simplu la securitate în ansamblu. Dar, în esență, toate acestea înseamnă același lucru. Așadar, atunci când vedem lideri politici adoptând această gravitate în discursurile lor, cum putem gândi diferit, considerând că acesta nu este cel mai rău moment din istorie? Și, după cum știți, a circulat o glumă acum câțiva ani: „Bine ați venit în Uniunea Europeană, unde pentru fiecare criză avem un summit.”

Nicolas Warnery: Ne confruntăm cu vremuri dificile, este adevărat. Dar ce putem face? Am ales noi să avem un război de agresiune în Ucraina? Am modelat noi noua concepție a politicii americane? Am votat noi în noiembrie? Nu. Ne confruntăm cu realitatea din fața noastră și trebuie să reacționăm corespunzător. Aceasta este sarcina noastră, aceasta este misiunea noastră.

Peer Gebauer: Desigur, aveți dreptate când spuneți că nu este momentul să ignorăm provocările și să spunem: „Ei bine, ne-am descurcat mereu, prin urmare nu trebuie să acționăm nici acum”. Ba da, trebuie să facem foarte multe pentru a trece cu succes peste provocările care ne așteaptă. Așadar, într-adevăr, acesta este un moment specific și nu vreau să minimalizez acest lucru. Dar ideea este că deseori subestimăm capacitatea Uniunii Europene de a răzbate. Iar acesta este un aspect care ar trebui să ne ofere încredere. Totuși, nu ar trebui să ne complacem în situație. În schimb, ar trebui să ne motiveze să luăm măsuri îndrăznețe și decisive. Președintele Finlandei, desigur, are dreptate când spune că trebuie să livrăm rezultate.

Nicolas Warnery: Același lucru se aplică și în cazul schimbărilor climatice, al oceanelor, al demografiei și al oricăror alte probleme majore cu care ne confruntăm, nu doar în ceea ce privește securitatea și nu doar Ucraina.

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

CaleaEuropeană.ro: Am identificat, să spunem, patru subiecte care sunt foarte discutate în această perioadă și care sunt importante atunci când privim atât scena europeană, cât și pe cea transatlantică. Vedem câteva cuvinte cheie precum competitivitate, apărare, Donald Trump, Ucraina, ascensiunea forțelor extremiste și puterea dezinformării. Prima mea întrebare este legată de raportul Draghi privind viitorul competitivității europene, pe care toată lumea sau unii oameni îl consideră soluția problemelor din Uniunea Europeană. Avem Declarația de la Budapesta privind Acordul de Competitivitate Europeană, pe care toți liderii UE au susținut-o. Dar când acest raport a fost publicat, președintele Macron a avertizat că UE ar putea muri dacă nu luăm în serios acest moment și acest raport, cu problemele pe care le identifică, precum energia, apărarea, lanțurile de aprovizionare și altele. Între timp, unii parlamentari germani afirmau că Franța este blocată într-un mentalitate geopolitică „franco-franceză”. Așadar, aceasta este o altă dimensiune unde noi, ca presă, mass-media sau experți din think-tank-uri, observăm că Franța și Germania nu sunt pe aceeași lungime de undă. Care sunt punctele în care Franța și Germania se aliniază în efortul promovării competitivității europene și care sunt cele în care nu? Unde găsiți puncte comune când vine vorba de competitivitatea UE?

Nicolas Warnery: Cred că este mai degrabă o diferență de cultură politică. Președintele nostru se confruntă zilnic cu situația din Franța. Știe că, pentru a stimula și motiva poporul francez, uneori trebuie să dramatizeze situația, pentru că Franța trece prin vremuri dificile. Știe că aceasta este probabil cea mai bună metodă de a motiva. Așadar, când face uneori declarații puternice, este probabil și din motive interne. Nu este pentru a provoca pe cineva, ci pentru a stimula oamenii. Al doilea factor este că îi place să promoveze idei și să provoace dezbateri în cadrul Uniunii, NATO, G7 etc. Din aceste două motive, el determină anumite reacții. Nu văd cu adevărat, pe acest subiect, diferențe în ceea ce privește problema reală în sine. Nu sunt sigur că există o diferență reală. Desigur, probabil că Olaf Scholz nu are același comportament sau aceeași cultură politică. Este diferit. De exemplu: avem o mare dificultate în Franța de a recâștiga ceea ce excela în trecut — tradiția compromisului în politica internă. Nu mai suntem capabili să realizăm acest lucru în Adunarea Națională, aparent. Voi încă aveți această tradiție. Deci este normal ca reacția să fie diferită.

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Peer Gebauer: Sunt de acord cu ceea ce ai spus. Este adesea o chestiune de abordare, o diferență de stil. Politicieni diferiți au stiluri diferite. Există și politicieni germani care folosesc un limbaj mai direct pentru a trezi  oamenii sau pentru a-și clarifica punctul de vedere. Nu aș acorda prea multă importanță diferențelor în stiluri de comunicare. Când vine vorba de raportul Draghi și de competitivitate, cred că există o serie de elemente-cheie pe care le-ați menționat și care ne aliniază pe deplin. Există o nevoie enormă de de-reglementare și de debirocratizare a sistemelor. Ne-am supra-dezvoltat cadrul  de reglementare. De ce? Pentru că am simțit mereu că există un motiv întemeiat pentru a adăuga o regulă suplimentară ici și colo, pentru a garanta și mai multă echitate. Deși intenția a fost bună, rezultatul este o povară birocratică excesivă care împiedică competitivitatea. Așadar, există un acord între noi privind reducerea drastică a acestei poveri birocratice. În al doilea rând, trebuie, bineînțeles, să ne consolidăm baza industrială europeană, inclusiv baza industrială europeană de apărare și capacitatea europeană în general. Am realizat că a ne baza pe lanțuri de aprovizionare, mai ales  dacă suntem dependenți de țări cu care avem dezacorduri politice, poate genera efecte nedorite în perioade de criză. Nu ar trebui să depindem de combustibili fosili din Rusia sau de produse tehnologice din China, pentru că nu știm niciodată când poate apărea o întrerupere în lanțul de aprovizionare.  Acesta este un lucru pe care îl tratăm cât se poate deserios. Acum vedem ce se întâmplă în Republica Moldova. Dependența de combustibili fosili din Rusia a avut efecte negative. A trebuit să ne învățăm lecția și, din fericire, a fost posibil să reducem la zero această dependență într-o perioadă relativ scurtă. Aceasta este realitatea și este ceva ce trebuie să facem cu toții pentru a deveni mai puțin dependenți de alții. Termenul „de-risking” (reducerea riscurilor) este folosit adesea pentru asta, și cred că este crucial.

Nicolas Warnery: Prioritățile noastre sunt acum clare. Prioritățile noastre în Europa sunt simplificarea, pentru că acum ne aflăm într-un sistem al complexității pe care oamenii îl resping; suveranitatea; securitatea industrială și de apărare; energia; și necesitatea de a proteja libertatea, democrația și valorile noastre.

Peer Gebauer: Se poate observa că există o suprapunere completă în ceea ce privește strategia.

CaleaEuropeană.ro: Când analizăm raportul Draghi, apar câteva cuvinte-cheie importante: reducerea birocrației, reformarea, dar și fonduri noi. Toată lumea pare să se concentreze pe fonduri noi, deoarece Mario Draghi a spus că avem nevoie de un stimulent pentru investiții de peste 800 de miliarde de euro. Având în vedere că avem un buget multianual de șapte ani de aproximativ 1.000 de miliarde și avem nevoie de 800 de miliarde doar pentru un an, aceasta este o sumă considerabilă. Așadar, nu este vorba doar despre fonduri noi, ci și despre simplificare. Ce părere aveți despre aceste aspecte?

Peer Gebauer: Fonduri noi… Ei bine, ar fi foarte simplu dacă am putea tipări bani și apoi să-i avem, nu-i așa? Dar nu este o mișcare economică fezabilă. Pentru a cheltui bani, trebuie să ai o bază economică solidă care să permită acest lucru. De aceea, este puțin mai complex să ne asigurăm că, în același timp, investim în viitor, fără a ne destabiliza baza monetară prin simpla tipărire de bani. Politica este complicată, dar în Europa există minți luminate care vor lua, cu siguranță, decizii bune și ne vor ajuta să progresăm.

Nicolas Warnery: Obiectivul este să investim pentru a ne recâștiga suveranitatea completă în industrii, apărare, agricultură și energie. Deci, da, fondurile noi sunt importante, dar la fel este și voința de a acționa. Am convenit că, pentru a genera bani, trebuie mai întâi să producem. Trebuie să producem pentru a câștiga, pentru a exporta și, astfel, pentru a genera venituri. Banii nu cad din cer; ei provin din munca noastră.

CaleaEuropeană.ro: Motivul pentru care am insistat pe subiectul banilor și al fondurilor noi este legat de faptul că discuția despre suveranitatea strategică în ceea ce privește apărarea se concentrează în mare parte pe dezbaterea publică despre finanțare. Știm că ne aflăm, desigur, într-o nouă eră. Avem prima Comisie Europeană dedicată Apărării. Așteptăm noi inițiative, cum ar fi prima Carte Albă privind apărarea, pe care Comisia trebuie să o propună în primele 100 de zile ale noului mandat. Avem mulți lideri care spun că trebuie să ne pregătim pentru o economie adaptată la condiții de război. Chiar și președintele Macron a spus asta anul trecut. În 2024, fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a avut aceeași idee. Președinția poloneză a Consiliului UE, cu motto-ul său „Europa Securității”, a declarat că unul dintre aspectele pe care dorește să le abordeze este finanțarea comună a apărării. De asemenea, având în vedere cea de-a doua administrație Trump și noua directivă de 5%, care este semnificativă, precum și declarațiile Secretarului General al NATO, Mark Rutte, făcute acum câteva zile în Parlamentul European că fie investim mai mult, fie trebuie să învățăm limba rusă sau să ne mutăm în Noua Zeelandă. Realitatea este că aceste lucruri sunt suficiente pentru a crede că vom avea un buget amplu pentru apărare sau un sistem de finanțare comună bazat pe modelul pe care voi, Franța și Germania, l-ați creat pentru redresarea post-pandemie?

Nicolas Warnery: Deja trecem la o economie de război. O facem încet, poate prea încet, dar trecem de la o economie de pace la o formă de economie de război. Este o tranziție, iar, în opinia mea, ar trebui să avansăm mai rapid. Prin economie de război, mă refer la faptul că nu suntem noi în război, dar ajutăm o țară vecină și prietenă care se află în război. Prin urmare, trebuie să ne adaptăm industria și armatele la o situație de război în vecinătatea noastră. Asta înseamnă economie de război. Rusia s-a adaptat deja complet și a trecut la o economie de război. Ucraina, desigur, a făcut același lucru. Iar dacă vrem să continuăm să sprijinim Ucraina, trebuie și noi să facem această tranziție către o astfel de economie de război sau una orientată spre descurajare. Asta este clar. Acest lucru implică să sacrificăm anumite lucruri — vacanțe, consum, bunuri de lux sau alte elemente neesențiale. Și, în fiecare țară, cred că vom face această tranziție.

Peer Gebauer: În întrebare faceți referire la problema legată de cel mai bun mod de a finanța cheltuielile necesare. Nu cred că există o soluție perfectă. Avem nevoie de bani, asta este evident. După cum am spus mai devreme, banii nu cad din cer. Nu poți pur și simplu să pornești mașinile de tipărit bani și să te aștepți ca asta să-ți ofere ceva într-un mod sustenabil. Fie că fiecare stat membru își investește individual propriile fonduri în apărare, fie că ne unim resursele, aceasta este o discuție în desfășurare în Uniunea Europeană. La final, s-ar putea ajunge la o combinație între cele două. Dar esențial este să avem mai întâi banii. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că ne consolidăm puterea economică. Acest lucru este absolut crucial și se leagă de problema competitivității. Și, desigur, simpla existență a banilor — fie că sunt fonduri individuale ale statelor, fie că sunt fonduri europene comune — nu este de ajuns dacă nu putem achiziționa nimic. Trebuie să punem un accent semnificativ pe stabilirea și dezvoltarea bazei industriale europene, în special a industriei de apărare, care este acum un punct-cheie. Acestea sunt elementele asupra cărora ne concentrăm. Problema legată de cum să cheltuim banii, fie prin resurse comune, fie prin cheltuieli individuale, rămâne de discutat. Sunt sigur că opțiunea de a crește datoria publică va fi, de asemenea, pe masa discuțiilor. Dar doar acest lucru nu este suficient. Cred că problema consolidării bazei industriale este mult mai importantă.

CaleaEuropeană.ro: Pentru a lega bugetul de baza industrială, în scopul de a stabili, să zicem, o economie circulară bine echilibrată, în care nu doar să dispunem de fonduri, ci și să investim în achiziții europene. Achiziții europene finanțate cu bani europeni.

Peer Gebauer: Absolut. Dacă avem o industrie europeană de apărare și campioni în domeniu  – și deja există câțiva, dar avem nevoie de mai mulți –aceștia trebuie să-și extindă baza industrială. Aceasta este calea de urmat. România este, bineînțeles, un partener pentru industriile de apărare franceze și germane, deoarece are o mare tradiție în industria de apărare și capacitatea de a produce. Așadar, acestea sunt aspectele la care lucrăm. Este foarte important, în acest context, să facem Europa puternică. 

CaleaEuropeană.ro: Avem o relație puternică și în ceea ce privește prezența militară, de exemplu, Franța conduce și coordonează grupul NATO, care, din câte înțeleg, va deveni în curând o brigadă anul acesta, iar Germania este, de asemenea, prezentă aici.

Nicolas Warnery: Există o legătură între aspectul militar și cel al armamentului. Totul este interconectat, așa cum Peer a menționat cu câteva minute în urmă. Trebuie să dezvoltăm programe comune, să producem echipamente local, inventate în altă parte, să le reparăm acolo, să le întreținem acolo și, progresiv, să dezvoltăm echipamente comune, ideal vorbind. Obiectivul este construirea unei industrii europene de armament.

CaleaEuropeană.ro: Cu siguranță, Europa a demonstrat de ce este capabilă, pentru că, dacă ne uităm la sprijinul financiar, cu aceeași sumă sau poate chiar cu mai mult decât Statele Unite, UE a susținut Ucraina. Din punct de vedere financiar, au fost peste 130 de miliarde de euro direcționate către Ucraina. De asemenea, în prezent, Europa și Uniunea Europeană semnalează că sunt pregătite să acopere nevoile Ucrainei dacă, cumva, SUA ar întâmpina dificultăți în urma noii administrații Trump. În același timp, președintele Zelenski consideră că garanțiile de securitate europene fără umbrela SUA nu sunt suficiente. Din acest punct de vedere, credeți că Europa și SUA vor fi pe aceeași lungime de undă când vine vorba despre NATO, Ucraina, dar și Rusia și China, pentru că trebuie să gestionăm și aceste două subiecte? Credeți că există un moment favorabil pentru discuții de pace anul acesta? Ați menționat acest lucru mai devreme, în câteva răspunsuri. Este acesta un moment pentru astfel de discuții și cum vedeți relația cu SUA în acest context?

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Peer Gebauer: Când vine vorba de noua administrație a SUA, desigur, va trebui să vedem cum vor decurge lucrurile . Cu siguranță vom continua să contribuim cu idei și să sprijinim Ucraina. Ați menționat punctul de vedere a preşedintelui Zelenski, că umbrela de securitate este puțin diferită față de susținerea Ucrainei pur și simplu. Aceasta se referă la modul de garantare a unui potențial scenariu de pace sau a unui scenariu de armistițiu. Apoi, desigur, din perspectiva ucraineană, SUA, având în vedere puterea sa militară, este un element foarte important. Să vedem cum  vor decurge lucrurile. Cunoaștem cu toții diferitele percepții sau expresii ale administrației SUA. Trump a declarat că ar putea rezolva această problemă în 24 de ore. Rămâne de văzut ce poate elabora administrația SUA. Cred cu tărie că această nouă administrație a SUA va încerca să fie un motor îndrăzneț  al lucrurilor. Am văzut recent în Orientul Mijlociu că sosirea unei noi administrații pare să fi fost utilă în a genera progrese privind un acord de încetare a focului și eliberarea ostaticilor. Deci, să vedem cum vor decurge lucrurile. Cred că există o șansă pentru a merge mai departe. Dar condițiile pentru găsirea unei soluții de încetare a focului, desigur, vor trebui să fie elaborate foarte precis. În special în cazul Ucrainei, nu se pot lua decizii cu privire la Ucraina fără Ucraina. Cred că ar fi o mare greșeală.

Nicolas Warnery: Da, cred că administrația Trump a înțeles deja înainte de a prelua mandatul că un acord rapid sau un acord facil ar fi o înțelegere dificilă. Ei nu pot ajunge la acest tip de soluție foarte ușor. Dar dacă există o negociere, trebuie să fie cu ucrainenii, cu noi europenii, pentru că vom fi parte, probabil, a garanțiilor de securitate oferite Ucrainei și, sperăm, cu americanii înșiși. Vom fi cu toții în aceeași barcă. Dar nu poate exista o înțelegere ca aceea între două persoane, undeva în afara Ucrainei sau a Europei. Nu este posibil. Nu ar funcționa.

CaleaEuropeană.ro: Vom fi cu toții în  aceeași barcă, dar cum lucrăm împreună pe aceeași barcă cu un partener, mă refer aici la Statele Unite, care, în anumite momente, ne-a pus pe o poziție reactivă sau defensivă. Cum putem construi încrederea în Statele Unite când cineva ca Elon Musk vrea să se joace cu Europa ca în propria lui curte? Am văzut cum vorbeşte despre Germania, despre Franţa, bineînţeles.

Nicolas Warnery: Trebuie să fim puternici și uniți. Musk nu a fost ales de nimeni. Așadar, este doar un om de afaceri și trebuie să respecte reglementările noastre naționale și europene. Cred că o va face. Acesta face parte din strategia sa de comunicare. Adică, este un om al comunicării. Nu sunt sigur că „aroganță” este termenul potrivit, dar este un fel de pregătire a terenului pentru negocieri, înainte de a intra efectiv în ele. Dar când vom intra în negocieri, sunt sigur că va fi realist.

Peer Gebauer: Vedem o schimbare în comunicare. Absolut. Oamenii au stiluri diferite de comunicare. Prin urmare, și administrația viitoare are un stil aparte de comunicare. Pentru noi, cheia este să ne asigurăm că interesele noastre sunt îndeplinite și respectate prin a fi puternici. Acest lucru este foarte simplu și foarte clar. Lucrăm deja la asta. Trebuie să facem cât de mult putem. Dar dacă suntem puternici din punct de vedere economic și militar, atunci vom fi un partener valoros. Astfel ne vom asigura că orice administrație de cealaltă parte a Atlanticului va vedea valoarea adăugată în cooperarea cu Europa.

CaleaEuropeană.ro: Ei bine, trebuie să spun că, de obicei, atunci când realizam astfel de interviuri, ultima întrebare era, de regulă, cireașa de pe tort. Și era despre aderarea României la Schengen. Dar acum, de vreme ce am intrat în Schengen, nu mai avem această întrebare. Și mulțumită susținerii Franței și Germaniei, România a reușit să obțină acest succes. Totuși, trebuie să spun că am încheiat anul 2024 cu discursul președintelui Steinmeier, care a dizolvat parlamentul și a convocat alegeri anticipate, avertizând împotriva interferențe maligne și străine împotriva democrațiilor, citând alegerile din România și anularea acestora. Ei bine, la Conferința Ambasadorilor pe care ați menționat-o, președintele Macron a invocat din nou faptul că Curtea Constituțională a României a fost nevoită să ia o măsură fără precedent din cauza interferențelor externe rusești și a interferențelor statale străine. În calitate de diplomați de vârf ai celor mai importanți parteneri ai României, cum evaluați ceea ce se întâmplă acum cu și pentru România? Sunteți îngrijorați sau considerați că România este capabilă să facă față șocurilor anti-NATO și anti-UE?

© CaleaEuropeană.ro/ Diana Zaim

Peer Gebauer: Nimeni nu are garanții în ceea ce privește dezvoltarea unei țări. Nu m-aș gândi prea mult la scenarii dezastruoase. Cred că România a demonstrat de-a lungul anilor că este un aliat NATO extrem de valoros, de încredere și constructiv, un partener în UE și un prieten – atât pentru Franța, pentru Germania, cât și, desigur, în NATO și UE. Și toate indiciile pe care le am îmi spun că suntem pe drumul cel bun pentru a continua să avem România ca partener în acest sens. Este deosebit de important. România și-a îmbunătățit, cred eu, impresionant poziția în politica externă în ultimii ani. Am vorbit despre Schengen. Este un mare succes, bine-meritat și care ar fi trebuit să vină mai devreme. A trebuit să munciți din greu, v-ați făcut temele și ați fost recompensați. MCV-ul a fost ridicat cu câțiva ani în urmă. Aderarea la OCDE este pe drumul cel bun. Acceptarea în programul Visa Waiver este încă o realizare. România este un partener căutat atunci când vine vorba despre negocierea și discutarea unor probleme precum Marea Neagră, Moldova și evoluțiile din Ucraina. Acest lucru contrastează puțin cu faptul că există un sentiment antiguvernamental în România. Ridică semne de întrebare. Este, așadar, interesant de ce această evoluție nu este totuși recunoscută pe deplin de mai mulți oameni. De ce este așa? Cred că un element pe care l-am menționat de multe ori este interferența malignă a Rusiei care distorsionează adevărul și alimentează nemulțumirea ici și colo. Dar, bineînțeles, există și un element de politică la nivel național, fie că vorbim de România, Franța sau Germania. Totuși, la nivel european, trebuie să răspundem mai eficient nevoilor oamenilor. Și cred că „simplificare” a fost termenul pe care l-ați folosit pentru discursul președintelui Macron. Trebuie să ne concentrăm mai mult pe ceea ce este cu adevărat relevant. Poate am pus prea mult accent și am acordat prea multă atenție unor subiecte secundare. Iar acum nu este momentul să ne concentrăm pe orice ar putea fi mai puțin important. Să ne concentrăm pe securitate, pe economie și  să ne asigurăm că sistemele noastre democratice rămân reziliente și sigure.

Nicolas Warnery: Aș spune, pe scurt, că sunt încrezător că România nu va părăsi Uniunea Europeană sau NATO, mai ales având în vedere că singura țară care a părăsit Uniunea Europeană acum câțiva ani regretă acest lucru foarte mult.

Continue Reading

INTERVIURI

INTERVIU Cătălin Predoiu: Includerea în Visa Waiver va crește profilul internațional al României, un partener de încredere și stabilitate, și va crește oportunitățile investițiilor americane

Published

on

© Guvernul României

Includerea României în Programul Visa Waiver și aderarea completă la Spațiul Schengen reprezintă două dintre cele mai importante obiective naționale atinse de Ministerul Afacerilor Interne, având un impact semnificativ asupra cetățenilor, economiei și profilului internațional al României, a declarat vicepremierul și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro în contextul aderării României la programul Visa Waiver.

El a evidențiat faptul că aceste realizări reflectă angajamentul constant al autorităților române de a promova cele mai înalte standarde de securitate, combatere a infracționalității și cooperare internațională.

Totodată, Predoiu, în mandatul căruia fost realizată integrarea deplină a României în spațiul Schengen, a menționat beneficiile economice, politice și sociale generate de aceste măsuri, care consolidează parteneriatul strategic cu SUA și integrează România mai profund în Uniunea Europeană.

Prin includerea în Programul Visa Waiver, România demonstrează că este un partener de încredere și stabilitate, cu convingeri ferme în ceea ce privește garantarea libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi. (…) Admiterea României ca membru deplin în Spațiul Schengen desăvârșește procesul de integrare a României ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană“, a spus Predoiu, care anterior a ocupat poziția de ministru al justiției, perioadă în care UE a ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit României la aderare, o decizie considerată importantă în vederea integrării ulterioare în zona de liberă circulație Schengen.

Redăm mai jos interviul integral:

CaleaEuropeană.ro: După succesul aderării depline a României la Spațiul Schengen la 1 ianuarie, ce înseamnă acest nou rezultat major, acela al eliminării vizelor pentru SUA, prin intrarea României în Programul Visa Waiver?

Cătălin Predoiu: Au fost doua obiective majore pentru MAI, ambele îndeplinite. Sunt obiective cu impact major pentru cetățeni și mediul economic. Înțeleg, potrivit unor evaluări, pe care nu am cum să le verific, dar provin din mediul de afaceri, că Schengen va genera venituri suplimentare în economia națională de peste 2 miliarde euro anual. Deci, sunt obiective importante nu numai pentru MAI, ci și pentru România, pentru cetățenii români.

În ceea ce privește Visa Waiver (PVW), includerea României în Program reflectă soliditatea parteneriatului dintre SUA și România și voința de a răspunde provocărilor și amenințărilor regionale și globale, cu o contribuție majoră la parcursul democratic, creșterea prosperității și securității cetățenilor noștri.

Programul de scutire de vize al SUA este, în primul rând, un parteneriat cuprinzător de securitate care solicită țărilor participante să îndeplinească standarde înalte în mod consecvent în domeniile combaterii terorismului, imigrației, aplicarea legii, securitatea pașapoartelor și managementul frontierelor.

Pe lângă componenta securitară, cele două instrumente au și o componentă economică, cu un impact extrem de important și de valoros pentru România.

În plus, cetățenii români se bucură de mai multe facilități în ceea ce privește exercitarea dreptului la liberă circulație și, în același timp, România și-a consolidat profilul de țară sigură din punct de vedere al securității interne.

Un beneficiu imediat pentru cetățenii români care vizitează SUA în scop de afaceri sau turistic este că aceștia nu vor mai trebui să se deplaseze la o ambasadă sau un consulat american pentru obținerea vizei, ci vor putea obține aprobarea on-line, în mai puțin de 3 zile, economisind și timp și bani.

CaleaEuropeană.ro: Care au fost eforturile pe care dumneavoastră și Ministerul Afacerilor Interne le-ați întreprins în acest sens și cum am reușit să convingem partenerul strategic american?

Cătălin Predoiu: Din perspectiva MAI, acest moment subliniază fără echivoc angajamentul ferm de a promova cele mai înalte standarde de securitate, de combatere a infracționalității transfrontaliere și de gestionare a frontierelor, subiect care va rămâne tema centrală a cooperării bilaterale.

În acest context, Ministerului Afacerilor Interne i-a revenit un rol extrem de important, din perspectiva îndeplinirii criteriilor tehnice pentru includerea în Program, prevăzute de legislația americană pe linie de schimb de informații polițienești, imigrație, documente de călătorie și de identitate, screeningul călătorilor și nu în ultimul rând de contra-terorism.

Așa cum am mai spus, Programul Visa Waiver este în primul rând un parteneriat de securitate. Pornind de la acest aspect, MAI împreună cu DHS au implementat, pe baza documentelor juridice pe care, în luna ianuarie 2024, le-am semnat alături de Excelența Sa doamna Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite la București, instrumente avansate pentru identificarea rapidă și prevenirea amenințărilor la adresa securității, respectiv Parteneriatul Consolidat pentru Securizarea Frontierei (EBSP) și programul Automated Targeting System – Global (ATS-G).

La nivel tehnic, MAI a creat aplicația informatică MAI–GATE dezvoltată cu resurse proprii pentru primirea și transmiterea informațiilor de la/către partea americană. Din luna decembrie 2024, aplicația este funcțională. Toate acestea răspund pe deplin necesităţii de a coopera îndeaproape cu autoritățile americane pentru a identifica în mod operativ şi profesionist problemele ce ţin de asigurarea securităţii interne și de combatere a infracțiunilor grave, sub toate formele de manifestare şi oriunde aceste fenomene se fac prezente.

Totodată, în vederea intensificării cooperării polițienești cu SUA, a fost creată la nivelul Poliției Române, Unitatea de Investigații Criminale Transfrontaliere, cu scopul de a combate infracțiunile transfrontaliere și traficul de migranți, aceasta fiind singura structură de acest fel din regiune. Centrul funcționează ca un hub regional care acoperă și zona Balcanilor de Vest, Republica Moldova și Ucraina.

MAI a implementat, de asemenea, modificări legislative pentru a limita eliberarea pașaportului temporar și pentru a promova utilizarea pașaportului electronic, cu un nivel superior de securitate. În urma acestor modificări, numărul cererilor de pașapoarte temporare a scăzut semnificativ, contribuind la îndeplinirea criteriilor de securitate necesare pentru accederea în Program.

MAI a implementat prelevarea datelor biometrice ale solicitanților de cetățenie română și introducerea unui card de cetățenie română, sporind astfel integritatea procesului de acordare/redobândire a cetățeniei.

CaleaEuropeană.ro: Cel mai greu criteriu pe care l-am avut de îndeplinit – cel al ratei de refuz a presupus o nouă strategie și un nou efort de coordonare cu celelalte instituții naționale și cu Statele Unite. Care au fost elementele care au dus la succesul acestei strategii?

Cătălin Predoiu: Într-adevăr, Guvernul României s-a angajat să îndeplinească criteriile tehnice de aderare la Programul Visa Waiver până la data de 30 septembrie 2024 când se încheie anul fiscal american 2024. Printre acestea s-a numărat și o rată de refuz sub 3% a vizelor SUA de tip B1/B2 – afaceri și turism acordate cetățenilor români în cursul anului fiscal 2024.

Pentru reușita proiectului, a fost esențial ca, până la data de 30 septembrie 2024, cât mai mulți cetățeni români să își reînnoiască viza SUA.

Pentru îndeplinirea acestei cerințe a existat o coordonare la nivelul Guvernului României și au fost oferite facilități, inclusiv legislative care au permis mobilizarea unui număr cât mai mare de solicitanți de vize sau de reînnoire a vizelor din rândul celor care îndeplineau condițiile astfel încât prin creșterea numărului de vize acordate să scadă procentul ratei de refuz.

Pentru acest lucru au fost făcute inclusiv campanii publice, a existat o mobilizare la nivelul unor personalități publice (artiști, sportivi etc.) care au sprijinit acest proces și o cooperare exemplară cu Ambasada SUA la București.

Colegii mei au răspuns prompt acestei solicitări, astfel că numărul aplicanților din cadrul instituției noastre a fost de 18.365, aproximativ două treimi din efortul guvernamental.

Remarc, în acest sens, și sprijinul și înțelegerea de care am beneficiat din partea misiunii diplomatice a SUA la București și a echipei consulare din cadrul Ambasadei, fără de care ar fi fost mai dificilă atingerea acestui prag de 2,61% al ratei de refuz al vizelor.

CaleaEuropeană.ro: Ce impact au aderarea României la Visa Waiver și la Schengen asupra relațiilor economice și politice ale țării noastre cu Statele Unite și Uniunea Europeană?

Cătălin Predoiu: Prin includerea în Programul Visa Waiver, România demonstrează că este un partener de încredere și stabilitate, cu convingeri ferme în ceea ce privește garantarea libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi. Îndeplinirea acestui obiectiv va contribui la consolidarea securității și a relațiilor de parteneriat strategic.

Pe de altă parte, într-o perioadă de creștere a interconectivității globale, Programul se remarcă ca o dezvoltare esențială în ceea ce privește călătoriile în SUA pentru cetățenii români, promovând astfel legăturile culturale și economice. Nu în ultimul rând, va conduce la dezvoltare economică și oportunități crescute pentru atragerea investițiilor americane.

Admiterea României ca membru deplin în Spațiul Schengen desăvârșește procesul de integrare a României ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Spațiul Schengen reprezintă cel mai important și mai tangibil proiect european, apartenența la cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Toate acestea contribuie la consolidarea profilului nostru ca partener economic și politic.

CaleaEuropeană.ro: Care este mesajul pe care autoritățile de la București îl transmit cetățenilor români prin realizarea în ultimele zece zile a două obiective majore naționale, după ani de așteptări?

Cătălin Predoiu: Visa Waiver este un beneficiu direct pentru cetățenii români. De asemenea, indirect, prin facilitarea călătoriilor comerciale, are un impact direct pozitiv în modul în care se vor derula contactele economice dintre operatorii publici și privați din cele două state.

Toate demersurile întreprinse nu au scăpat niciodată din vedere adevăratul beneficiar al acestora și anume cetățenii români. Răbdarea de care au dat dovadă în toți acești ani le-a fost răsplătită și încrederea pe care au avut-o în autoritățile guvernamentale au contribuit la acest succes.

Nu în ultimul rând, este important de evidențiat că facilitarea călătoriilor prin acest Program implică și responsabilitate din partea cetățenilor, prin respectarea condițiilor de acces pe teritoriul SUA, care în fapt reprezintă măsuri pentru propria siguranță.


Citiți și SUA anunță: România a intrat oficial în Visa Waiver. Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite începând cu 31 martie 2025

După includerea în Visa Waiver, pașaportul românesc este unul dintre cele mai puternice documente de călătorie din lume, România urmând să ocupe locul șase în top.

Conform clasamentului Passport Index, România devansează țări precum Marea Britanie, Canada și chiar SUA în privința accesului liber la destinații globale.

Pașaportul românesc ne va da acces la 175 de țări unde putem călători fără viză sau cu formalități minime. România va ajunge în aceeași categorie cu Japonia, Slovenia, Letonia, Noua Zeelandă și Liechtenstein.

Alte 24 de țări se vor afla încă înaintea României. Emiratele Arabe Unite sunt pe primul loc în acest clasament, cu acces la 180 de țări, urmează Spania (179) și Finlanda, Franța, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxembourg, Austria, Portugalia, Elveția, Norvegia, Grecia și Irlanda (fiecare cu 178).

Conform Clasamentul Henley, însă, Singapore se situează pe primul loc, iar România pe 15. Diferența este data de metodologia de calcul.

Continue Reading

INTERVIURI

INTERVIU Oana Țoiu avertizează că “nu doar extremismul ne îndepărtează de calea europeană, ci și lipsa reformelor și faptul că oamenii văd risipiți banii lor din taxe. Ne unește ca partide drumul european, dar nu e suficient, partidele trebuie să arate că au înțeles lecția”

Published

on

© Print screen live video

Interviu realizat de Robert Lupițu și editat de Andreea Radu

Indiferent de preferințele politice sau competiția politică, ne unește parcursul european, drumul occidental și certitudinea că apartenența la NATO nu este doar un lucru bun, ci și necesar pentru România, iar ceea ce ne diferențiază ca partide sunt problemele legate de risipa banilor publici și a reformelor, a declarat Oana Țoiu, deputat USR și vicepreședintă a Camerei Deputaților, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.

„Nu este o veste nouă faptul că o mare parte a românilor nu au fost și nu sunt mulțumiți de actuala guvernare. Ce este uimitor este că, această nemulțumire, această furie pe alocuri nu s-a dus toată spre un partid pro-european și s-a dus și în zona extremistă, care, trebuie să recunosc, a fost un pic mai bună decât noi în a folosi sclipiciul de pe TikTok, toate mecanismele, chiar și în afară a legii sau a legii electorale, pentru a reuși să ajungă cu mesaje care au fost atrăgătoare pentru niște oameni care se simt nedreptățiți, excluși, se simt poate furioși pe felul în care vechea clasă politică a folosit, de-a lungul timpului, puterea și resursele publice pentru a propaga mai departe niște privilegii nejustificate”, a subliniat Oana Țoiu.

Mai mult, ea a precizat că aceasta lecție este una foarte importantă, iar tema viitorului Parlament este să se asigure că reconstruiește încrederea între români și politicieni.

„Cred că se pot forma în continuare majorități pentru motive care să facă binele necesar în sănătate, în educație, în reforme, în administrația publică. Întrebarea e cu ce viteză, pentru că aici cred că putem foarte ușor să ne dăm seama că oamenii sunt nerăbdători. În special în educație și în sănătate, pentru că li se promit de peste 20 de ani anumite lucruri și răbdarea a ajuns la sfârșit”.

Făcând referire la nerăbdarea românilor, Oana Țoiu a avertizat că acest sentiment general al cetățenilor ne poate duce pe „un drum foarte greu pentru România, pe drumul extremismului, care să ne îndepărteze de calea europeană și să ne facă mai vulnerabili din perspectiva siguranței naționale”.

Sau această lipsă a răbdării poate să fie și un lucru bun și să pună presiunea necesară pe decidenți. Nu cred că sunt foarte mulți oameni care se gândesc care a fost prezența la urne și care e legitimitatea pe care o are un politician atunci când ia decizii. Ce este clar este că ultimul vot față de Parlament și la prezidențiale, de altfel, a arătat foarte clar că majoritatea românilor este nemulțumită. O parte dintre ei s-au exprimat prin vot, o parte nu au venit la urne, dar este foarte clar că încrederea lor este extrem de fragilă în momentul acesta. Este o încredere extrem de fragilă înainte de un an care va fi foarte greu pentru România. Realitatea este că în ultimii 3-4 ani a crescut deficitul, a crescut datoria externă și a crescut, din păcate, și risipa, când trebuia să se întâmple opusul”, a punctat Oana Țoiu.

Nu doar extremismul ne îndepărtează de calea europeană, ci și lipsa reformelor și faptul ca oamenii văd risipa din banii lor. Ne unește ca partide drumul european dar nu e suficient, partidele trebuie să arate ca au înțeles lecția”, a adăugat ea.

Vicepreședinta Camerei Deputaților a subliniat că este foarte important ca țara noastră să afle care sunt vulnerabilitățile sale în societate pe termen mediu și lung și a avertizat că subfinanțarea educației a dus la creșterea ratei de analfabetism funcțional.

„Asta creează niște vulnerabilități pe care le vedem foarte clar acum, că avem state care nu sunt prietene cu România, cum este Rusia, care nu sunt prietene cu calea europeană și cu NATO, care folosesc aceste vulnerabilități în moduri foarte clare de propagandă, de influențare, de interferență în alegerile democratice. Practic, e nevoie,  în momentul ăsta, ca paradigma pe care o avem cu toții când ne uităm la siguranța națională și la apărarea României, să se lărgească, uitându-ne foarte clar la care sunt vulnerabilitățile care au fost generate în societate și cum poate să fie ele reparate. Acestea sunt lucruri care trebuie făcute imediat. Pentru că altfel vulnerabilitatea asta la propagandă rămâne, indiferent dacă este interzis sau nu TikTok. Avem nevoie de o populație care să fie rezilientă la asta. Asta înseamnă investiții în educație și inclusiv investiții în cultură”, a spus Oana Țoiu.

De asemenea, Oana Țoiu a avertizat că România trebuie să se gândească cum poate garanta libertatea presei și cum poate  asigura acces la finanțare pentru presa mică și independentă.

„Am văzut de multe ori că o parte din amenințările la care e supusă România, o parte din rețelele de infractori sau cel puțin de propaganda și de influență, au ajuns să fie aduse la lumină, prima dată, de jurnaliștii de investigație, nu de instituțiile statului”, a explicat aceasta. 

Deputata USR a precizat că România este în continuare o investiție sigură pe termen mediu și lung, chiar dacă „ne-a trecut glonțul pe la ureche, la o distanță foarte mică”.

„Faptul că toată societatea a văzut acest risc direct și a simțit îndeaproape această amenințare a dus la o transparență mai mare din partea fiecărui domeniu, fie că vorbim de mediul de business, de politic, de instituții și de societatea civilă. Indiferent de preferințele politice sau competiția politică ori adversari politici, există niște lucruri care ne unesc și ce ne unește este parcursul european, drumul occidental și certitudinea că apartenența la NATO nu este doar un lucru bun, ci și necesar pentru România și că în momente de criză asta poate să devină mai important pentru noi decât subiectele pe care suntem competitori sau adversari politici. Asta cred că este un semnal de stabilitate pe termen mediu și lung, care trebuie să conteze și pentru piețele financiare, pentru investitori și pentru partenerii strategici. Însă, trebuie să fim toți conștienți că ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost doar amânarea unei bătălii, nu câștigarea ei (…) Unde sunt diferențe între noi, inclusiv acum, unde nu știm dacă va exista această coaliție și acest guvern de uniune națională, sunt legate de oprirea risipei. Noi credem puternic că sunt niște zone unde resursele publice au fost risipite”, a detaliat Oana Țoiu. 

Mai mult, în cadrul interviului, Oana Țoiu a pledat pentru o României „stabilă” și pentru protejarea flancului estic: „Trebuie să asigurăm prezența NATO aici și să apărăm granița Uniunii Europene”, a spus ea. 

Referindu-se la noua coaliție de guvernare, vicepreședinta Camerei Deputaților a subliniat că partidele trebuie să se așeze la masa dialogului și să încerce să găsească puncte comune. 

„În interiorul partidelor care au guvernat până acum trebuie schimbate mai multe lucruri și cu siguranță felul în care sunt conduse instituțiile statului. O lecție pe care am învățat-o după anul 2021 este că nu e suficient totuși ca planul de reforme să fie clar, nu e suficient să existe finanțare pentru el. Odată ce ajungi la niște soluții, odată ce obții banii pentru ele, odată ce România și-a pus semnătura pe un contract, odată ce ai un calendar clar și instrumente să le îndeplinești, asta înseamnă că ai rezolvat 90% din probleme. Ce ne dăm seama acum, trei ani mai târziu, este că mare parte din ele au rămas blocate cum erau când le-am lăsat, cu câteva excepții. Un lucru pe care l-am învățat este că lucrurile acestea nu sunt suficiente”, a adăugat Oana Țoiu. 

În finalul interviului, ea a punctat faptul că la masa deciziilor trebuie să existe oameni care au curajul să-și pună puterea politică în direcția acelor reforme și capacitatea, și tehnică, și politică de a le duce la bun sfârșit. 

„Poate că ăsta ar fi motivul principal pentru care am reintrat la guvernare, dacă vom decide să facem asta. Credem că avem curajul și competența necesară să eliminăm aceste blocaje din calea reformelor, dacă sunt dispuse și celelalte partide politice să nu stea în drumul acesta ca piedici, ci să se alăture ca potențiale aliați”, a continuat Oana Țoiu. 

Întrebată dacă partidul USR este pregătit pentru opoziție, Oana Țoiu a spus că scenariul acesta „este unul cât se poate de posibil”. 

„Noi suntem principalul partid care a arătat,  de-a lungul timpului, unde sunt greșite deciziile pe care le ia guvernarea și cum vor duce ele la un deficit crescut. Cum promisiunile din campanie electorală de creșteri peste creșteri nu au cum să fie sustenabile în buget fără ca asta să ducă și la apariția unor taxe noi”, a menționat aceasta. 

Întrebată despre soluțiile pe care USR le are în vedere pentru a implica tinerii în procesul democratic și pentru a combate fenomenele periculoase care se traduc în extremism, în neo-legionarism, în antisemitism și în tot felul de forme care riscă să derapeze parcursul democratic al României, Oana Țoiu a spus că va continua programul „Parlamentul pentru Tineri”.

„Avem 1300 de alumnii care au trecut deja prin program. Cum e să fii deputat pentru o zi, să treci prin negocieri, să-ți vezi propunerile auzite, să poți să vezi cum arată comisiile și plenul. Este foarte important pentru noi ca tinerii să folosească mecanismele de acțiune pe care le au. Deși s-a discutat mult în spațiu public de dezangajarea lor politică, noi nu credem deloc asta. De fapt, tinerii sunt o generație implicată, doar că prin instrumente pe care ei le-au considerat că le au la îndemână. Votul sau reprezentarea politică nu a fost, pentru mulți dintre ei, acest tip de instrument unde să se simtă reprezentați sau să vadă că funcționează. Pentru noi e foarte important nu doar să intre în legătură cu noi ca parlamentari, dar să se vadă pe ei înșiși, în viitor, ca lideri care să împingă mai departe schimbarea pe care o văd. Eu nu cred că tinerii vor mai fi vreodată apatici față de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Vor alege instrumente și mecanisme de a-și face vocea auzită, de a încerca să le fie părerea luată în calcul și de a trece peste nedreptate și neputință, încercând să obțină mai multă putere cu instrumentele pe care le au. Noi asta vrem să facem, să ducem mai multe instrumente democratice în mâna lor”, a conchis Oana Țoiu.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO2 hours ago

MSC 2025 | Olaf Scholz prezice că Germania va excepta investițiile militare de la “frâna datoriei” din Constituție: “Un război în mijlocul Europei este o urgență”

POLITICĂ3 hours ago

Cătălin Predoiu, reacție la criticile lui Vance de la München: România trebuie să explice mai bine anularea alegerilor. Diplomația noastră va găsi cele mai bune mijloace

INTERNAȚIONAL3 hours ago

MSC 2025 | “A venit vremea creării forțelor armate ale Europei”, afirmă Zelenski: Unii pot fi frustrați de Bruxelles, dar alternativa este Moscova, care va diviza Europa

U.E.4 hours ago

MSC 2025 | Scholz răspunde diatribelor lui Vance: Apărarea libertății și democrației împotriva fascismului este fundamentul relației transatlantice. “Niciodată fascismul” este misiunea istorică a Germaniei

INTERNAȚIONAL7 hours ago

MSC 2025 | Macron anunță accelerarea procesului către o Europă mai suverană, care va ajuta Ucraina în negocierile de pace dacă Trump îl convinge pe Putin

EDITORIALE20 hours ago

“Vin americanii!”. De ce discursul lui J.D. Vance la München nu este vânt în pânzele anti-occidentalilor din România

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

MSC 2025 | Ursula von der Leyen propune activarea clauzei de exceptare pentru ca statele UE să majoreze investițiile militare: Este momentul să mutăm munții

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

MSC 2025 | De la München, Ursula von der Leyen îl avertizează pe Trump că “o Ucraină eșuată ar slăbi și Europa și SUA”

INTERNAȚIONAL22 hours ago

MSC 2025 | “Nu vreau să rămân în istorie drept cel care l-a ajutat pe Putin să îmi ocupe țara”, îi transmite Zelenski lui Trump, având alături senatori republicani și democrați

ROMÂNIA22 hours ago

Ilie Bolojan, după discursul lui Vance la München: România rămâne un aliat de încredere pentru o UE coezivă, un NATO puternic și un parteneriat transatlantic solid

ROMÂNIA2 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ2 weeks ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.2 weeks ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

Trending