INTERVIU. Viorica Dăncilă, eurodeputat S&D despre importanța continuării politicii de coeziune: Trebuie să demonstrăm că banii europeni au fost folosiți în România și ei sunt importanți pentru reducerea decalajelor

Eurodeputatul Viorica Dăncilă, liderul grupului PSD din cadrul grupului politic S&D, a acordat un interviu pentru Calea Europeană în care a abordat subiectul absorbției fondurilor europene de către România în contextul vizitei Comisiei REGI în România.

“Trebuie să trecem de la acuzații unul la adresa altuia la mai mult echilibru în politică, să ne ajutăm în cadrul proiectelor și fiecare să ne aducem aportul. Eu am învățat în PE că pentru a avea lucruri bune pentru țară, trebuie să cooperăm între noi și de aceea am cooperat foarte bine cu colegii de la alte grupuri politice. Societatea românească trebuie să evolueze și să trecem la dezbateri argumentate și să ne ascultăm”, a declarat Viorica Dăncilă despre conlucrarea la nivelul Parlamentului European ai membrilor diferitelor familii politice.

“Pentru România este o oportunitate să facem acest eveniment în România. În primul rând Comisia REGI trebuie să cunoască faptul că s-au investit bani europeni, românii s-au ocupat în permanență de fondurile europene. Pe de altă parte, am vurt să spunem că fondurile de coeziune sunt foarte importante pentru a reduce decalajele între regiuni. Cu toate acestea, nu am vrut să arătăm numai lucrurile pe care le-am făcut, dar și barierele pe care le întâmpinăm, dar și susținerea pentru viitoarea politică de coeziune. Vrem ca cei care au văzut realitatea de aici să fie partenerii noștri atunci când se vor creiona politicile importante pentru UE și pentru România.”

“Legat de Schengen, avem nevoie de un efort susținut în cadrul Parlamentului European, unde avem deja un aliat de marcă, președintele Comisiei Europene, dar și un efort conjugat cu România. Legat de zona euro, am primit aceeași deschidere din partea lui Jean-Claude Juncker, și cred că atunci când vom îndeplini condițiile chiar va face un mecanism pentru a ajuta accesul la zona euro al țărilor care întâmpină dificultăți.Dacă avem o creștere economică sustenabilă și ne încadrăm în parametri, cred că vom accede în zona euro, ceea ce ne-ar ajuta foarte mult pentru că vedem că anumite decizii sunt luate de zona euro.”

“Domnul Junker a enunțat în cel de-al șaselea scenariu principii pe care trebuie să se sprijine Uniunea Europeană. Bineînțeles că și noi vom reacționa, dar cred că ar trebui să primim susținerea a mai multor state membre pentru că dacă vrem să oferim credibilitate, nu trebuie să scindăm Europa”, a mai spus eurodeputatul referindu-se la ce face România mai mult pentru a consolida susținerea oferită de Jean-Claude Juncker.

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *