Iranul ameninţă cu scumpirea petrolului până la 160 de dolari pe baril dacă UE impune embargoul pe ţiţei

Un baril de petrol ar putea ajunge să coste, în doar câteva luni, până la 160 de dolari, faţă de cei circa 92 de dolari în momentul de faţă. Estimarea îi aparţine lui Shamseddin Hosseini, ministrul de Economie al Iranului, care susţine că scumpirea ar fi efectul embargoului impus de Uniunea Europeană statului său, ca urmare a neînţelegerilor privind programul de dezvoltare a programului nuclear, informează Bloomberg şi Gandul.info, care citează un interviu CNN.

“Trebuie să fim foarte atenţi când vorbim despre profiturile din petrol şi de sancţiuni împotriva vânzării de petrol. Cine sunt câştigătorii şi cine pierde în urma unor astfel de acţiuni?”, se întreabă ministrul iranian al Economiei. “Într-adevăr, va fi greu. Dar nu numai pentru Iran”, a adăugat el.

La începutul acestui an UE a decis aplicarea unui embargou petrolier Iranului din cauza refuzului Teheranului de a colabora mai strâns cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în ceea ce priveşte programul nuclear iranian. Embargoul ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie.

Conform datelor disponibile la începutul acestui an, circa 20% din exporturile de petrol ale Iranului se îndreaptă spre state din Uniunea Europeană, în special către Italia, Spania şi Grecia.

Scumpirea barilului de petrol de la nivelul actual la circa 160 de dolari, respectiv cu aproape 70 de dolari, ar putea însemna majorarea preţurilor de la pompă din România cu peste 1,7 lei. Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier cu sediul la Moscova, a declarat în repetate rânduri că relaţia dintre preţul barilului şi preţurile de la pompă este de circa 50 de bani la fiecare 20 de dolari.

Astfel, dacă scenariul lui Hosseini se adevereşte, carburanţii din România ar putea ajunge să coste circa 7,5 lei pe litru. Trebuie precizat însă că economiştii străini au subliniat de multe ori că o cotaţie mai mare a barilului duce, inevitabil, la deprecierea dolarului, ceea ce, per total, anulează o parte din scumpirea ţiţeiului. Mai mult decât atât, preţul este afectat şi de cerere. Dacă cererea de combustibili va scădea, în mod normal, unele companii petroliere ar trebui să transfere într-o proporţie mai mică preţul barilului în cel al litrului de carburant de la pompă.

Sursa: Gandul.info
Foto:  gisxxi.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *