IRES: 70% dintre români cred că noua Constituţie le va influenţa viaţa, dar nu le va aduce un trai mai bun

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a derulat primul sondaj de opinie național cu privire la evaluarea percepțiilor și atitudinilor românilor pe tema problematicilor legate de modificarea Constituției, potrivit unui comunicat remis presei.

IRES constitutieRevizuirea Constituției a fost declarat ca element fundamental al programului de guvernare a USL după câștigarea alegerilor din 2012, iar în prima parte a lunii februarie 2013 a fost constituit Forumul Constituțional (instituțiile guvernamentale, Președinție, Guvern, Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistrarurii și organizațiile neguvernamentale) care, până la data de 5 mai 2013, are rolul de a elabora raportul ce va sta la baza activității Comisiei parlamentare de revizuire a Constituției.

Cercetarea a relevat faptul că modificarea Constituției este o temă cu o notorietate mare la nivelul cetățenilor, fiind considerată de cătrea aceștia drept importantă, o mare parte dintre ei apreciind că beneficiile revizuirii actului fundamental aparțin cetățenilor.

Principalele concluzii ale studiului:
·        Noua Constituție va influența viața românilor, cred 70% dintre ei, deși nu va aduce cu sine un trai mai bun pentru aceștia, însă creează cadrul pentru o mai bună respectare a drepturilor cetățenilor
·        Actuala Constituție este respectată în foarte mica sau mica măsură, cred 85% dintre cei intervievați. Nici statul, prin instituțiile sale, nu respectă Constituția într-o proporție foarte mare, consideră 81% dintre respondent
·        Politicienii români respectă legea fundamentală a statului român în mică sau foarte mică măsură, spun 89% dintre participanții la studiu, dar 41% dintre ei cred că cetățenii repectă Constituția în mare și foarte mare măsură
·        Gradul de cunoaștere a actualei Constituții a României nu este unul ridicat: 12% dintre intervievați declară că au citit-o în totalitate, iar 39% că au citit-o parțial
·        Cei mai mulți români (88%) sunt de părere că ar fi o idee bună ca statul să trimită fiecărui cetățean noua Constituție, 75% dintre intervievați declară că ar citi-o cu acest prilej, dar 6% recunosc că nici în aceste condiții nu ar citi-o.
·        Televiziunea rămâne mass-media preferată de români (83%) pentru a fi informați cu privire la schimbările din textul Constituției României, alți 32% ar vrea să fie informați și prin broșuri trimise acasă, prin radio și ziare ar dori să fie informați câte 21%, iar prin internet 16%
·        Trei sferturi dintre români sunt siguri că vor merge la vot la referendumul pentru modificarea Constituției și o majoritate importantă (82%) declară că nu s-ar lăsa influențați de îndemnul partidului pe care l-au votat de a nu merge la vot, dacă s-ar pune problema în acest fel
·        Doar o treime dintre respondenți declară că există un politician în care au încredere și al cărui sfat l-ar urma dacă i-ar spune că trebuie să meargă la vot, în timp ce restul declară că nu există un asemenea politician
·        Politicianul care se bucură de încrederea celor mai mulți dintre cei care răspund afirmativ întrebării precedente este Victor Ponta, menționat de 30% dintre ei. Acesta este urmat de Traian Băsescu – 11%, de Crin Antonescu – 6% și de Călin Popescu Tăriceanu – 5%
·        Peste jumătate dintre participanții la studiu (58%) spun că au încredere în primarul localității lor, dacă acesta îi invită la vot – 58%
·        Aproape jumătate dintre cei chestionați  (46%) cred că la  referendum ar trebui să participe doar cei care cunosc tema revizuirii Constituției
·        43% dintre intervievați spun că statul român nu ar trebui să investească într-o campanie de comunicare cu ocazia organizării referendumului pentru modificarea Constituției
·        Cei mai mulți dintre români cred că egalitatea este un principiu mai important decât libertatea: 47% vs. 32%
·        Majoritatea românilor consideră că România ar trebui să rămână republică, însă un procent semnificativ (20%) sunt de părere că țara ar trebui să devină monarhie constituțional
·        40% dintre respondenți cred că, în noua Constituție, rolul Parlamentului ar trebui să scadă, dar 31% cred dimpotrivă că rolul acestui for trebuie să fie crescut
·        Inițiativa UDMR de a schimba articolul 1 din Constituție este respinsă de 78% dintre participanți, aceștia nefiind de acord cu modificarea privind statutul național, unitar și indivizibil
Caracteristicile cercetării:
Volumul eșantionului: 1.452 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,6%
Perioada anchetei: 19-20 februarie 2013

 Sursa: IRES

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *