Isărescu: Bucureştiul poate intra şi mâine în zona euro, dar trebuie să intre toată România

mugur isarescuBucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punct de vedere al dezvoltării, însă trebuie să intre “toată România”, fiind nevoie ca toate aspectele să fie analizate profund pentru a nu apărea mai multe dezavantaje decât avantaje, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.

“Intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu numai alt nivel de dezvoltare, ci şi de omogenitate a economiei, a societăţii, care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Într-o ţară baltică, unde populaţia o găseşti în capitală şi încă vreo două oraşe, concentraţia este foarte mare. Dacă am lua zona Bucureştiului şi Ilfovului, au un nivel de dezvoltare similar cu zona Lisabona sau Berlin. Bucureştiul s-ar putea integra foarte repede în zona euro, dar la 30 de kilometri de Bucureşti se află acest loc minunat care se numeşte Las Fierbinţi, dar la peste 100 de kilometri de Bucureşti se găsesc locuri mai puţin plăcute şi trebuie să intre şi ele în zona euro, nu numai Bucureştiul“, a declarat Isărescu, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti la împlinirea a 150 de ani de educaţie superioară modernă.

“România este aproape singura dintre cele cinci ţări post-comuniste care nu au aderat încă unde, din punct de vedere politic, atât preşedintele, cât şi premierul au spus că ar fi bine să aderăm în 2018. E bine că avem un consens politic, dar trebuie să fim atenţi şi la putinţa noastră de a face acest lucru”, a spus Isărescu.

El susţine că ar fi propice pentru intrarea în zona euro o perioadă de acalmie politică din perspectiva ciclului electoral, un astfel de interval fiind anii 2021-2023.

Guvernatorul spune că România va fi pregătită teoretic în vara acestui an să intre în anticamera zonei euro (ERM II) din punct de vedere al criteriilor de la Maastricht, după ce va îndeplini şi indicatorul inflaţiei, însă trebuie avut în vedere faptul că aceste criterii nu mai sunt suficiente, întrucât a apărut o schimbare de abordare în privinţa raportului costuri/beneficii.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 + 6 =