Isărescu: Scăderea investiţiilor străine directe a dus la recesiune. Atrageţi fonduri UE

Căderea economiei româneşti a fost cauzată de reducerea dramatică a investiţiilor străine directe după 2008, iar banca centrală nu poate susţine singură prin canalul dobânzii revenirea pe creştere, singura soluţie fiind atragerea de fonduri europene, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.ro.

“Bineînţeles că (scăderea dobânzii – n.r.) va stimula creşterea economică, dar nu vrem să transmitem mesajul următor: că este şi sarcina şi obiectivul şi puterea BNR, că putem să stimulăm singuri creşterea economică cu reducerea ratei de politică monetară. Este un mesaj fals, nu ajută nimănui. Iar discuţiile de genul: dacă ar fi redus mai repede nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, sau trebuia să reducă de anul trecut… nu sunt corecte pentru că distorsionează nu doar discursul public, dar şi dezbtarea”, a spus Isărescu.

El a arătat că România a avut în ultimii ani o modificare cantitativă majoră constând în scăderea investiţiilor străine directe şi a împrumuturilor externe pe termen mediu şi lung cu 14 miliarde de euro, de la 16 miliarde de euro în 2008 la circa 2 miliarde de euro în 2011.

“Pe ce am sperat noi când credeam că ajustarea în România va fi mai mică şi recesiunea nu va fi atât de adâncă? Mizam pe o compensare a acestei scăderi cu fonduri UE. Iar fondurile UE nu au crescut deloc. Intrările nete de la Uniunea Europeană au cam rămas la acelaşi nivel. (…) Ne arată o oportunitate pierdută. Toată lumea spune că să tragi fonduri europene este greu. Nu îmi vine să cred. Adică să tragi fonduri gratuite este greu şi fonduri care costă, dobânzi, şi aşa mai departe este uşor? Poate-mi explică şi mie cineva”, a adăugat Isărescu.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  deveghepatriei.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + five =