Jeffrey Franks: cresterea economica din 2012 va fi mai mica decat ne asteptasem

Jeffrey Franks, seful misiunii FMI, spune intr-un interviu pentru HotNews.ro ca problemele din UE vor determina in 2012 o crestere economica pentru Romania mai mica decat estimarile. Referitor la o posibila scadere a contributiilor sociale – masura ceruta insistent de mediul de afaceri –  Franks spune ca “va fi foarte putin spatiu pentru noi initiative in bugetul pe 2012”. Oficialul FMI amendeaza activitatea Guvernului in ceea ce priveste arieratele si reformarea companiilor de stat.

Reporter: Ar fi FMI de acord cu o potentiala cerere a Guvernului Romaniei de a renegocia tinta de deficit pentru 2012, avind in vedere ca anul viitor cresterea economica va fi mai mica decat o aratau prognozele initiale?
Jeffrey Franks: Autoritatile raman profund angajate sa realizeze tinta de deficit agreata pentru 2012. Orice deviere de la aceasta tinta ar necesita aprobare la nivel ministerial din partea UE, deoarece obiectivul face parte din angajamentul asumat de Romania prin Procedura de Deficit Excesiv. Suntem pe cale sa revizuim prognoza noastra de crestere economica si vom anunta rezultatele la finalul urmatoarei noastre misiuni. Cresterea din 2012 va fi mai mica decat ne asteptasem, din cauza efectelor problemelor inregistrate in restul Uniunii Europene.

Reporter: Luati in calcul o posibila propunere a Guvernului privind scaderea a constributiilor sociale in 2012?
Jeffrey Franks: Va fi foarte putin spatiu pentru noi initiative in bugetul pe 2012. Guvernul va trebui sa decida ce masuri doreste sa implementeze in cadrul acestui spatiu limitat, fie ca este vorba de schimbari la nivel de contributii sociale, fie la nivel de salarii, cheltuieli de investitii etc.

Reporter: Cum caracterizati actiunile Guvernului in ultimele luni privind reformele si arieratele?
Jeffrey Franks: Lucrurile au evoluat diferit. In unele cazuri, exista realizari substantiale, pe cand in altele raman multe de facut. Este necesara o accelerare a masurilor atat in privinta arieratelor, cat si pentru reforma intreprinderilor de stat.

Sursa articol: hotnews.ro.

Sursa foto: ziuaveche.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 − 10 =