John Bercow, înalt oficial britanic, s-a întâlnit cu Traian Băsescu pentru a discuta eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii români

John Bercow Traian Basescu presidencyPreşedintele Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, John Bercow, se află în vizită oficială în România şi s-a întâlnit cu şeful statului român pentru a discuta despre eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii români pe piaţa britanică a muncii, potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

“În cadrul întrevederii, s-a discutat despre necesitatea intensificării dialogului politic bilateral la toate nivelurile instituţionale, dar mai ales la nivel parlamentar, despre aspecte privind comunitatea românilor din Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, precum şi despre eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii români pe piaţa britanică a muncii.”, arata comunicatul remis presei.

John Bercow a spus că Regatul Unit se consideră un bun prieten al ţării noastre şi a ţinut să transmită aprecierile sale pentru ceea ce România a realizat din punct de vedere al dezvoltării democratice.

John Bercow a susţinut, miercuri, un discurs în plenul Camerei Deputaţilor în care  a criticat tonul folosit de presa britanică în articolele în care se vorbeşte despre o posibilă migrare în masă a românilor şi bulgarilor după ridicarea restricţiilor de pe piaţa britanică a muncii, la începutul anului viitor.

“Au existat îngrijorări legate de nivelul migraţiei şi de nevoia de a echilibra principiul liberei circulaţii a lucrătorilor, dar există şi mari avantaje ale migraţiei şi vreau să subliniez faptul că: da, a existat un val important de imigranţi veniţi în Marea Britanie să lucreze, din ţările nou intrate, şi de multe ori aceştia au venit cu aptitudini şi cu un angajament, cu o implicare, pe care nu le-am găsit mereu în propria noastră forţă de muncă”, a spus John Bercow, potrivit Politicaromaneasca.ro.

Surse: presidency.roPoliticaromaneasca.ro
F
oto: presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 20 =