Jose Manuel Barroso participă la sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor

La următoarea sesiune plenară a Comitetului Regiunilor (CoR), care se va desfăşura în clădirea Parlamentului European în perioada 15 – 16 februarie, preşedintele Comisiei Europene, dl José Manuel Barroso, va dezbate cu membrii instituţiei în cauză implicaţiile regionale ale noului tratat privind disciplina financiară şi rolul autorităţilor locale şi regionale în punerea în aplicare a unor noi măsuri pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă.

Cum va sprijini CoR iniţiativele anunţate de Consiliu şi Comisie pentru a stimula ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor? Ce impact vor avea acestea asupra actualelor programe finanţate din fondurile structurale? Cum pot autorităţile locale şi regionale să contribuie la desfăşurarea „echipelor de acţiune” în statele membre care se confruntă cu cele mai mari rate de şomaj în rândul tinerilor?

Dezbaterea şi adoptarea unei rezoluţii specifice a CoR va oferi ocazia de a clarifica aceste aspecte şi de a înţelege mai bine implicaţiile noilor norme aplicabile investiţiilor naţionale şi regionale.

Participarea preşedintelui CE va furniza şi ocazia pentru a semna acordul de cooperare reînnoit cu Comisia Europeană, care consolidează rolul CoR, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Înainte de dezbaterea cu preşedintele Barroso, programată la 16 februarie, discuţiile asupra noilor probleme financiare apărute în UE vor începe, în prima zi a sesiunii plenare, cu adoptarea avizului privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, elaborat de dl Ralf Christoffers (DE-PSE), ministrul afacerilor economice şi europene al landului Brandenburg.

Reforma politicii comune în domeniul pescuitului, parteneriatele regionale transfrontaliere, guvernanţa pe mai multe niveluri şi premiul pentru „Cea mai întreprinzătoare regiune europeană”, ediţia 2013, sunt alte puncte importante de pe ordinea de zi.

Pentru mai multe informații accesați site-ul Comisiei Europene.

Sursa foto: eurunion.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 5 =