Juncker intră în linie dreaptă spre şefia Comisiei Europene. Ce le-a spus liderilor politici din UE. Cum vrea să conducă Europa

Luxembourg Award Ceremony"Collier du mérite Européen"Candidatul la presedintia Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a purtat marti si miercuri discutii cu grupurile politice din Parlamentul European, inainte ca eurodeputatii sa voteze numirea lui, in 15 iulie. 

Marti, popularul european a avut intalniri cu grupul Socialistilor si Democratilor, al Reformistilor si Conservatorilor si cu Alianta Liberalilor si Democratilor.

Juncker spera sa-i convinga, astfel, ca este persoana potrivita pentru a conduce Comisia Europeană, şi a primit recomandări ce îl vor ajuta în  politica sa executiva pentru urmatorii ani.

Miercuri, pe agenda sa s-au aflat întâlniri cu Verzii, Stânga Unită, Partidul Popular European şi cu gruparea  eurosceptică Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe.

Discutiile vin in contextul in care atat Ungaria, cât si Marea Britanie nu i-au oferit votul lui Juncker la ultimul Consiliu European. Juncker i-a promis premierului David Cameron că incerca sa gaseasca solutii la îngrijorările politice din Regatul Unit. Asta după ce în urma nominalizării făcute de Consiliul European pentru Comisie, Cameron a spus că a fost o zi neagră în istoria Europei. După desemnarea oficială a lui Juncker la șefia Comisiei Europene, premierul britanic a discutat telefonic cu acesta și s-a declarat dispus să coopereze pe viitor, astfel încât interesele Marii Britanii să nu fie afectate.

Juncker si-a prezentat priorităţile pentru urmatorii cinci ani în cinci capitole. Candidatul nominalizat la şefia Comisiei promite crearea de locuri de muncă şi creştere economică, prin armonizarea legislaţiei şi eliminarea barierelor în domenii precum IT, drepturi de autor şi legea concurenţei. Totodată, Juncker propune reorganizarea politicii energetice prin crearea unei noi Uniuni Energetice Europene. În al treilea rând, el promite un acord comercial responabil şi echilibrat cu Statele Unite.

O a patra prioritate vizează reforma uniunii monetare, inclusiv prin reducerea unora din atribuţiile Băncii Centrale Europene în gestionarea zonei euro și refacerea mecanismului de sprijin pentru ţările în criză. Totodată, Juncker promite un răspuns la solicitările britanicilor care amenință cu ieșirea din UE.

Președintele grupului PPE, Manfred Weber, a declarat după întâlnirea avută: „Este important ca Europa să lucreze pe o platformă de reformare puternică. Juncker a precizat clar, astăzi, că sub conducerea sa Comisia Europeană va fi ambiţioasă şi va avea o agendă clară. Suntem siguri că vă va fi o mare majoritate în favoarea dlui Juncker la vorul de săptămâna viitoare”.

Comentând cu privire la întâlnire avută cu social-democraţii din PE, preşedintele Gianni Pittella a declarat: „O întâlnire pozitivă şi utilă, însă nu pe deplin satisfăcătoare (…) Suntem bucuroşi să ştim că următorul comisar pentru afaceri economice şi monetare va fi un membru al familiei S&D (..) Nu a fost luată încă o decizie finală în cadrul grupului privind susţinerea lui Juncker la şefia Comisiei Europene”.

Preşedintele reformiştilor şi conservatorilor europeni, Syed Kamall , a fost tranşant: „Priorităţile lui Juncker nu se potrivesc cu viziunea noastră pentru viitorul UE.  (…) Am căutat, în discuţiile noastre, să primim asigurări cu privire la aocrdul comercial TTIP, dar am fost dezamăgiţi de răspunsurile primite”.

Grupul ALDE a transmis o declaraţie publică în care subliniază importanţa unei conduceri europeane puternice, însă precizează că sprijinul lor pentru Juncker nu se va rezuma doar la acest fapt, ci vor avea în vedere conţinutul programului său pentru următorii cinci ani.

Europarlamentarii vor vota săptămâna viitoare, pe 15 iulie, dacă îl vor sau nu pe Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei.

Ulterior, în august, fiecare stat membru va trimite nominalizările pentru propriul comisar, iar parlamentul îi va audia în septembrie. În octombrie 2014, europarlamentarii vor vota asupra noii componenţe a Comisiei Europene, care va deveni operaţională de la începutul lunii noiembrie.

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *