Connect with us

U.E.

Kiev: Liderii UE participă la un summit cu președintele Ucrainei

Published

on

tusk_porosenkoLiderii Uniunii Europene participă, luni, la un summit cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la Kiev, pentru a discuta despre acordul de încetare a focului de la Minsk, din februarie, precum și despre măsurile pentru încheierea conflictului din estul Ucrainei, relatează RFE/RL, conform Gandul.info.

La summit vor participa preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în timp ce Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a anunţat că nu va putea fi prezentă, din cauza unui angajament cu secretarul general al ONU, potrivit agenţiei Interfax Ucraina.

Armistiţiul din februarie a condus la o scădere a violenţelor, dar forţele ucrainene şi rebelii separatişti reclamă în mod frecvent încălcări ale acordului.

Summitul UE-Ucraina este primul de la semnarea Acordului de Asociere, anul trecut, după înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici.

Liderii UE ar urma să discute cererea lui Poroşenko de a trimite trupe europene de menţinere a păcii pentru a monitoriza implementarea acordului de încetare a focului, precum şi starea reformelor economice şi politice din Ucraina, informează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Un oficial european a declarat duminică pentru AFP că Bruxellesul a primit cererea Kievului privind trimiterea de trupe de menţinere a păcii în Ucraina. “Studiem aceste propuneri în detaliu”, a afirmat el, adăugând că UE nu vede “niciun motiv” pentru a înlocui observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează în prezent armistiţiul.

Potrivit ONU, conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 6.100 de morţi începând din aprilie 2014.

Acest summit are loc într-un moment dificil în care comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn a declarat recent că Uniunea Europeană nu se va extinde în următorii zece ani. Totodată, vicepreședintele Grupului PPE, polonezul Jacek Saryusz-Wolski a declarat recent că “Aspirațiile ucrainene necesită sprijinite, inclusiv prin acțiuni imediate care urmăresc să ajute Ucraina în redobândirea controlului asupra întreg teritoriului și granițelor sale. Acest sprijin ar trebui să conțină o strategie mai complexă care să vizeze sprijin financiar și un regim de liberalizare a vizelor”.

 

 

.

U.E.

UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

UE a instituit miercuri, 17 aprilie, Cadrul de investiții pentru Ucraina, ramura financiară și o componentă integrală a Facilității pentru Ucraina, în valoare de 50 miliarde de euro, în vederea stimulării investițiilor publice și private pentru redresarea și reconstrucția țării afectate de războiul cu Rusia, informează Comisia Europeană.

În cadrul reuniunii inaugurale a Comitetului Director al Cadrului de Investiții pentru Ucraina, care a avut loc la 17 aprilie, statele membre ale UE au adoptat regulamentul de procedură și orientările strategice ale Cadrului de Investiții pentru Ucraina, dând astfel startul lucrărilor privind primele programe de investiții, care urmează să fie semnate în cadrul Conferinței pentru redresarea Ucrainei, care va avea loc la 11 și 12 iunie la Berlin. Consiliul oferă orientări strategice și operaționale și asigură alinierea cu Planul pentru Ucraina, strategia de reforme și investiții a Ucrainei pentru următorii patru ani, care a fost evaluată pozitiv de Comisie în această săptămână.

Cadrul de Investiții pentru Ucraina este dotat cu un pachet financiar în valoare totală de 9,3 miliarde de euro, din care 7,8 miliarde de euro pentru garanții de împrumut și 1,51 miliarde de euro pentru finanțare mixtă. Se preconizează că, în următorii ani, cadrul de investiții din Ucraina va mobiliza până la 40 miliarde de euro în investiții publice și private.

Cadrul de Investiții pentru Ucraina se va concentra pe sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, a municipalităților și a regiunilor, pe reconstrucția infrastructurii și pe promovarea tranziției ecologice și digitale. Reconstrucția Ucrainei înseamnă reconstruirea țării în conformitate cu normele și standardele UE. Prin urmare, în timp ce sprijinim Ucraina pe calea aderării, consolidăm, de asemenea, mediul de investiții bazat pe normele și standardele noastre, astfel încât creșterea economică și locurile de muncă să poată prospera”, a declarat comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivier Várhelyi, în cadrul “Summitului privind viitorul Ucrainei” de la Bruxelles, co-organizat de Comisia Europeană și de președinția belgiană a Uniunii Europene.

Conferința reunește aproximativ 500 de reprezentanți ai instituțiilor UE, ai guvernelor, ai instituțiilor financiare și ai mediului de afaceri pentru a discuta despre oportunitățile oferite de UE pentru a mobiliza investițiile în redresarea și reconstrucția Ucrainei.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii

Published

on

©European Union, 2016/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a propus Consiliului să demareze negocieri cu Regatul Unit în vederea stabilirii unui acord de facilitare a mobilității tinerilor.

Conform unui comunicat al executivului european, un astfel de acord ar permite tinerilor cetățeni ai UE și ai Regatului Unit să studieze, să lucreze și să locuiască mai ușor în Regatul Unit și, respectiv, în UE. 

Instituția amintește că retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană a dus la o scădere a mobilității între cele două părți, fapt ce a avut consecințe negative asupra oportunităților pe care tinerii le-ar fi putut avea pentru a experimenta viața pe celălalt mal al Canalului și pentru a beneficia de schimburile culturale, educționale, de cercetare și pregătire.

”Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană a afectat în mod deosebit tinerii din UE și din Regatul Unit care ar dori să studieze, să lucreze și să trăiască în străinătate. Astăzi, facem primul pas către un acord ambițios, dar realist, între UE și Regatul Unit, care ar rezolva această problemă. Scopul nostru este de a reconstrui legăturile umane între tinerii europeni de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii”, a subliniat Maros Sefcovic, vicepreședinte executiv pentru afaceri ecologice europene, relații interinstituționale și previziuni.

Propunerea urmărește să abordeze într-un mod inovator principalele bariere în calea mobilității tinerilor din prezent și să creeze un drept pentru tineri de a călători mai ușor și pentru o perioadă mai lungă de timp din UE în Regatul Unit și invers.

Propunerea stabilește condițiile care ar trebui îndeplinite (vârsta, durata maximă a șederii, condițiile de eligibilitate, normele de verificare a respectării acestora) pentru a permite tinerilor să se deplaseze fără a fi legați de un scop (de exemplu, pentru a permite studierea, formarea sau munca) sau fără a fi condiționați de cote. De exemplu, în temeiul acordului preconizat, atât cetățenii UE, cât și cei ai Regatului Unit cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani ar putea rămâne până la 4 ani în țara de destinație.  

Recomandarea Comisiei va fi discutată acum în cadrul Consiliului. În cazul în care Consiliul va fi de acord, Comisia va fi autorizată să lanseze negocieri cu Regatul Unit cu privire la mobilitatea tinerilor.

De la retragerea Regatului Unit din UE, mobilitatea între UE și Regatul Unit este reglementată de normele interne (privind imigrația) ale UE și ale statelor sale membre și ale Regatului Unit. Acest lucru a dus la scăderea numărului de persoane care profită de mobilitate între UE și Regatul Unit. Propunerea Comisiei privind un acord UE-Regatul Unit privind mobilitatea tinerilor ar putea fi sprijinită în mod util de o discuție paralelă privind posibila asociere a Regatului Unit la Erasmus+.

Continue Reading

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR

Raportorul CoR Csaba Borboly: Regiunile și orașele din UE cer reevaluarea statutului de protecție a carnivorelor mari pentru a promova coexistența durabilă cu omul și îmbunătățirea biodiversității

Published

on

© European Union / Fred Guerdin

Regiunile și orașele din UE subliniază că este necesară o mai mare implicare și o participare activă a acestora pentru a găsi noi modalități de coexistență durabilă și sigură a animalelor, a oamenilor și a carnivorelor mari, îmbunătățind în același timp biodiversitatea. Comitetul European al Regiunilor (CoR) consideră că statutul de protecție al anumitor specii ar trebui reevaluat periodic și că finanțarea UE ar trebui să acopere integral măsurile de prevenire a daunelor sau de compensare a acestora, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Recomandările redactate de Csaba Borboly (RO/PPE), președintele Consiliului Județean Harghita, au fost adoptate în cadrul sesiunii plenare din 17 aprilie. În timp ce subliniază că lupii, urșii și alte carnivore mari pot contribui în mod pozitiv la ecosisteme și că revenirea lor în multe zone din Europa reprezintă un succes semnificativ în materie de conservare, liderii locali și regionali susțin că este absolut necesar să se abordeze preocupările privind viața și siguranța oamenilor în general, în special în ceea ce privește zonele rurale, locuitorii și agricultura acestora.

Nici un stat membru, nici România și nici o altă țară nu poate băga sub preș problema urșilor. Ar trebui să existe un buget separat al UE pentru a acoperi pagubele provocate de carnivorele mari. La nivelul UE, toate statele membre ar trebui să contribuie la resursele dedicate, chiar dacă nu există prădători mari, deoarece aceasta este o valoare comună a UE. Susținem guvernanța pe mai multe niveluri și subsidiaritatea pentru o politică eficientă privind carnivorele mari, îndemnând la o mai mare implicare a autorităților locale pentru a promova coexistența durabilă și îmbunătățirea biodiversității. Strategiile de coexistență ar trebui să fie specifice fiecărei locații în parte, să includă valorile culturale și condițiile de mediu și să fie concepute astfel încât să permită evaluarea rentabilității investițiilor financiare. Este nevoie urgentă de o mai bună monitorizare a măsurilor de atenuare pentru a promova o politică eficientă, bazată pe dovezi”, a declarat raportorul Csaba Borboly (RO/PPE), președintele Consiliului Județean Harghita.

Citiți și

Csaba Borboly, președintele CJ Harghita și raportor al CoR, susține introducerea procedurii de infringement împotriva țărilor UE care nu iau în serios compensarea daunelor provocate de carnivorele mari șeptelului sau culturilor

INTERVIU Președintele CJ Harghita, Csaba Borboly, raportor CoR, propune compensații directe din partea UE pentru comunitățile aflate în zone cu carnivore mari: Nivelul compensațiilor ar trebui să fie la fel în întreaga UE

Statutul de protecție a lupilor și urșilor trebuie reevaluat periodic, în funcție de evoluția populațiilor lor. Salut modificarea statutului internațional al lupilor și urșilor de la “strict protejat” la “protejat”, astfel încât statele membre să aibă mai multă flexibilitate. Desigur, în același timp, trebuie să pledăm pentru o coexistență echilibrată între oameni, animale și carnivorele mari, în special în zonele rurale. Creșterea prezenței carnivorelor mari poate avea efecte pozitive asupra funcționării și rezilienței ecosistemelor și asupra conservării biodiversității și a proceselor ecologice, contribuind, printre altele, la controlul animalelor sălbatice; dar să nu uităm că totul trebuie să aibă o măsură, iar atunci când viața oamenilor începe să fie pusă în pericol, atunci trebuie să ne reevaluăm politicile”, a afirmat Daniel Buda (RO/PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European.

Regiunile și orașele consideră că statutul de protecție al anumitor specii ar trebui reevaluat periodic, pe baza unor criterii obiective bazate pe Directiva Habitate, ținând cont de evoluția populațiilor acestora. Atunci când apar provocări în ceea ce privește coexistența cu carnivorele mari, ar trebui să se acorde prioritate îmbunătățirii măsurilor de prevenire, activităților educaționale și măsurilor de flexibilitate deja permise de legislația UE, în special utilizarea eficientă a derogărilor care nu ar trebui să fie subminate de actele juridice din statele membre.

Regiunile și orașele solicită Comisiei Europene să evalueze modul în care ar putea fi asigurată o finanțare mai bine orientată din fondurile UE pentru protecția biodiversității și coexistența cu carnivorele mari, dacă este necesar prin stabilirea unor mijloace adaptate de sprijin pentru comunitățile rurale în următorul buget multianual al UE. Ar trebui să fie obligatorie compensarea oricăror daune aduse animalelor sau culturilor, fructelor și legumelor, iar finanțarea UE ar trebui să acopere și costul măsurilor preventive. Mecanismele de despăgubire trebuie să fie oportune și accesibile tuturor fermierilor, fără birocrație.

CoR sprijină activitatea platformei UE pentru carnivorele mari și a proiectului pilot de creare a platformelor regionale pentru carnivorele mari și propune extinderea acestora cu sprijinul și îndrumarea adecvată a UE, pentru a promova schimbul de cunoștințe și de bune practici. În cele din urmă, invită Comisia Europeană să elaboreze o metodologie adecvată care să permită statelor membre să măsoare starea de conservare a carnivorelor mari cu ajutorul unor criterii armonizate și să elaboreze astfel politici realiste și coerente cu obiectivul de conservare și coexistență a acestora cu activitățile umane, în special cu creșterea animalelor.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
SUA1 hour ago

SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina

U.E.2 hours ago

UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro

ROMÂNIA3 hours ago

Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE

ROMÂNIA3 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

MAREA BRITANIE4 hours ago

Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii

NATO5 hours ago

Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

G75 hours ago

Ministrul german de externe cere G7 ”măsuri suplimentare” contra Iranului după atacul ”fără precedent” asupra Israelului

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR5 hours ago

Raportorul CoR Csaba Borboly: Regiunile și orașele din UE cer reevaluarea statutului de protecție a carnivorelor mari pentru a promova coexistența durabilă cu omul și îmbunătățirea biodiversității

ROMÂNIA6 hours ago

Sebastian Burduja, maraton de întâlniri în Qatar pentru atragerea investițiilor în sectorul energetic: Se prefigurează investiții de miliarde de euro din 2025 în perimetre pentru centralele eoliene din Marea Neagră

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan: Proiecte de 1 miliard de euro în digital, securitate cibernetică, cloud computing și cercetare, propuse partenerilor din Qatar

ROMÂNIA3 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA1 day ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA1 day ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending