Kievul cere Rusiei să înceteze folosirea “ilegală” a porturilor din Crimeea

Flag_of_UkraineMinisterul de Externe al Ucrainei a cerut Rusiei să înceteze folosirea “ilegală” a porturilor din Crimeea şi să anuleze decizia Guvernului rus de a le redeschide, relatează agenţia ucraineană Ukrinform, în pagina electronică.

“Ministerul ucrainean de Externe cere Federaţiei Ruse să-şi înceteze imediat acţiunile ilegale şi să anuleze decizia Guvernului rus (privind redeschiderea şi folosirea porturilor din Crimeea), dând dovadă de respect pentru suveranitatea Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Evgheni Perebîinis.

“Cerem Moscovei să înceteze ocupaţia teritoriului ucrainean”, a reiterat el.

Diplomatul a menţionat că porturile din Crimeea au fost închise oficial începând cu 15 iulie “până la încetarea ocupaţiei ruse”.

Republica ucraineană Crimeea a fost alipită Rusiei la jumătatea lui martie, în urma unui referendum privind statutul său politic.

Autorităţile de la Kiev şi ţările occidentale nu recunosc acest referendum şi denunţă anexarea peninsulei de către Moscova.

 

.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *