Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Bundestag-ului: România este un stat profund pro-european. Oficialul german: Recuperarea competențelor naționale prin slăbirea UE, o iluzie prezentată de politicieni

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, 5 aprilie, la Palatul Cotroceni, pe președintele Bundestag-ului, Norbert Lammert, prilej cu care a reiterat faptul că România este un stat profund pro-european, care susţine un proiect ambiţios pentru relansarea UE. 

În cadrul discuțiilor au fost abordate principalele subiecte aflate pe agenda cooperării dintre România și Germania, dar și viitorul Uniunii Europene și evoluțiile recente din sfera statului de drept din ţara noastră, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat remis presei.

Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanța strategică a relației bilaterale, aprofundarea dialogului urmând a permite intrarea într-o etapă superioară a acesteia şi o susţinere reciprocă pe teme de interes, atât în cadrul UE, cât şi în plan regional şi internaţional.

”Cei doi înalţi oficiali au discutat în mod aprofundat situaţia politică la nivel european în contextul proceselor electorale în curs în mai multe state membre ale Uniunii, inclusiv în Germania, şi au subliniat necesitatea păstrării orientării pro-europene a guvernării, la finalul acestor procese. De asemenea, a fost pusă în evidenţă importanţa combaterii, în acest cadru, a curentelor şi forţelor extremiste, populiste şi eurofobe.”, arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, șeful statului a evidenţiat relevanța deosebită pe care o are explicarea, de către politicienii europeni, a valorii adăugate a Uniunii Europene pentru cetăţenii europeni. Totodată, a atras atenţia asupra tendinţei nocive de a blama UE pentru neajunsurile politicii interne. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea prezervării şi consolidării valorilor democratice ale statului de drept, inclusiv a încrederii în democraţia parlamentară şi în partidele politice, cărora le revine o răspundere deosebită în acest sens.

La rândul său, Preşedintele Parlamentului german a menţionat faptul că ”Uniunea Europeană reprezintă cel mai bun răspuns la globalizare, fiind o iluzie concepţia vehiculată de unii politicieni că va fi posibilă o recuperare de competenţe suverane, prin slăbirea UE”. În acest sens, Klaus Iohannis a reiterat faptul că România este un stat profund pro-european, care susţine un proiect ambiţios pentru relansarea UE.

Au fost abordate şi alte teme de pe agenda europeană, inclusiv problematica refugiaţilor, preşedintele României reiterând poziţia țării noastre în acest dosar, transmite Administrația Prezidențială.

În ceea ce privește situația internă din ţara noastră, partenerii germani și-au exprimat întreaga susţinere pentru continuarea luptei anticorupţie și întărirea statului de drept, precum şi aprecierea deosebită a spiritului civic şi profund pro-european al cetățenilor români.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *