Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European, decisivă pentru un acord cu Turcia privind criza migrației

Preşedintele Klaus Iohannis va merge, joi şi vineri, la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul European de primăvară, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.

Pe agenda reuniunii de primăvară se află criza migrației, planul de acţiune comun UE-Turcia (premierul Ahmet Davutoğlu va participa vineri la o sesiune de lucru) și prioritățile pentru semestrul european 2016.

UPDATE: Președintele a susținut declarații de presă înainte de a pleca la Bruxelles.

iohannis consiliu european

Cu ocazia reuniunii lor din luna martie, liderii UE vor discuta în principal despre măsuri suplimentare menite să abordeze criza migrației și despre prioritățile pentru semestrul european 2016. La 18 martie, Ahmet Davutoğlu, prim-ministrul Turciei, li se va alătura liderilor pentru o sesiune de lucru dedicată cooperării UE-Turcia.

La 7 martie 2016, aceștia au participat la o reuniune extraordinară cu prim-ministrul Turciei pentru a discuta despre criza migrației și a refugiaților. Liderii au discutat despre progresele înregistrate în punerea în aplicare a Planului de acțiune UE-Turcia și despre măsurile de reducere a fluxurilor de migrație ilegale dinspre Turcia. 

Ankara s-a angajat să preia toți imigranții care traversează Marea Egee, inclusiv pe sirieni. Propunerile Turciei – venite la sugestia Germaniei și Comisiei Europene, potrivit unor surse – sunt însoțite însă și de noi pretenții. Turcia a mărit miza și cere încă trei miliarde de euro pentru a accepta întoarcerea masivă a imigranților care au ajuns în UE după ce plecaseră de pe teritoriul său. Ar fi dispusă să-i preia și pe solicitanții de azil sirieni care au traversat Marea Egee către Grecia. În plus, începând din iunie, Turcia îi va prelua pe imigranții economici din UE pentru a-i expulza apoi către țările de origine. La rândul lor, la schimb, europenii vor trebui să preia, la paritate 1 la 1, un refugiat din Turcia, venit pe căi legale și organizate, pentru fiecare refugiat pe care îl trimite înapoi Turciei.

Președintelui Tusk i s-a încredințat atunci sarcina de a definitiva detaliile înainte de următorul Consiliu European din martie. 

După discuțiile cu prim-ministrul Davutoğlu, liderii UE au reluat reuniunea în format de 28 și au confirmat acordul lor în ceea ce privește:

  • aplicarea integrală a Codului frontierelor Schengen pentru a stopa fluxurile de migranți ilegali pe ruta Balcanilor de Vest
  • consolidarea asistenței umanitare pentru refugiați în Grecia

Consiliul European va evalua punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări și va discuta prioritățile pentru semestrul european 2016.

În acest context, președinția olandeză va prezenta un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește principalele inițiative de consolidare a pieței unice.

 

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

4 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Articole Populare