La trei ani de la doborârea avionului MH17, Federica Mogherini face apel la comunitatea internațională: Trebuie un efort continuu pentru a-i aduce pe cei vinovați în fața justiției

La distață de trei de la doborârea zborului MH17 la data de 17 iulie 2014, în urma căreia 298 de persoane și-au pierdut viața, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externe și de Securitate, Federica Mogherini a salutat măsurile întreprinse de țările implicate pentru a se ajunge la o urmările penală efectivă, precum și “decizia lor de a opta pentru sistemul judiciar național al Țărilor de Jos, bazat pe cooperarea și sprijinul internaționale, acesta fiind un pas important pentru aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru doborârea zborului MH17”, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Foto: EC – Audiovisual Service

“Uniunea Europeană și statele sale membre își reiterează sprijinul deplin pentru activitatea echipei comune de anchetă și salută progresele importante realizate în ultimul an”, a mai spus Mogherini, potrivit aceluiași document.

Șefa diplomației europene a completat că este esențial ca investigatorii să poată finaliza sarcina într-un mod independent și aprofundat, având în vedere că este o achetă în derulare. “Pentru a se asigura că cei responsabili pentru doborârea zborului MH17 vor fi trași la răspundere și aduși în fața justiției, investigarea penală are nevoie de sprijinul continuu al comunității internaționale“, a subliniat Mogherini.

Aceasta a făcut apel la statele care sunt în măsură să contribuie la anchetă să facă acest lucru, invocând Rezoluția 2166 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Luna trecută, autoritățile din Olanda au anunțat că suspecții vor fi judecați, tot în lipsă, de justiția din această țară și conform legislației olandeze, lucru anunțat și de ministrul australian de externe, Julie Bishop.

Conform concluziilor anchetei conduse de Olanda, avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană Buk, de producție rusească și lansată din teritorului controlat de separatiștii proruși în estul Ucrainei.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *