Le Figaro: Situaţia din România, generată de o problemă de cultură politică. Când un partid ajunge la putere, se crede îndreptăţit să schimbe tot, inclusiv regulile jocului

Ceea ce se întâmplă în prezent în România este o problemă de cultură politică, afirmă un oficial european, iar Comisia Europeană nu vrea să aleagă viitoarea echipă de guvernământ, ci să apere nişte principii, comentează Le Figaro, în ediţia electronică de marţi, potrivit Mediafax.

Comisia evită să ia partea cuiva. Ea vrea să apere principii, se spune la Bruxelles, nu să aleagă viitoarea echipă la conducerea ţării. Social-democraţii, moştenitorii partidului unic, şi-au asumat unele libertăţi în privinţa Constituţiei. Dreapta lui Traian Băsescu nu s-a comportat mai bine la guvernare, adaugă un oficial european. “Este o problemă de cultură politică. Imediat ce un partid ajunge la putere, se crede îndreptăţit să schimbe tot, inclusiv regulile jocului. Sunt puţine figuri angelice la Bucureşti”, afirmă el în Le Figaro.

La cinci ani de la intrarea în UE, România se află sub presiune. Bruxelles-ul îi va soma miercuri pe premierul Victor Ponta şi majoritatea sa parlamentară să elimine, până la sfârşitul anului, “îngrijorările grave” cu privire la respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei.

Intrarea în scenă a UE se va concretiza miercuri prin publicarea unui raport zdrobitor pentru oamenii politici români şi pentru aliaţii premierului social-democrat în special. La 22 de ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu, CE îşi pune întrebări cu privire la “ireversibilitatea şi continuarea reformelor” politice, potrivit ultimei versiuni a textului obţinute de Le Figaro.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  civitaspoliticsblog.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 1 =