Cristian Pârvulescu: Am putea fi nevoiţi să modificăm art.1 din Constituţie. Care sunt motivele

Flag of RomaniaPreşedintele Forumului Constituţional, Cristian Pârvulescu, afirmă că, în condiţiile în care va fi realizat un nou tratat european, peste câţiva ani, România ar putea fi nevoită să modifice articolul 1 din Constituţie, pentru a “oferi mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului”, notează Realitatea.net.

Pârvulescu a spus că, fiind vorba de o procedură de revizuire a Constituţiei, crede că anul acesta “nu se va umbla la articolul 1”, explicând că sunt limite care prevăd că nu pot fi revizuite articolele privind “caracterul unitar, naţional, indivizibil, suveran, al statului, forma de guvernământ, limba naţională”, însă, pe de altă parte, există şi propuneri pentru o nouă Constituţie, “care să ţină cont şi de noul cadru european”.

“În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană.” a afirmat el.

 

Sursa: Realitatea.net
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 5 =