Lehman Brothers a acordat compensaţii financiare de 700 mil.dolari cu puţin timp înainte de faliment

Lehman Brothers a acordat, cu mai puţin de un an înaintea falimentului răsunător din septembrie 2008, compensaţii financiare între 8 şi 51 milioane de dolari pentru 50 dintre cei mai bine plătiţi angajaţi, totalizând peste 700 milioane de dolari, scrie Los Angeles Times, potrivit ZF.ro.

Ziarul citează documente depuse la tribunal în timpul falimentului Lehman, pierdute printre cele câteva milioane de pagini care descriu în detaliu cel mai zguduitor faliment din istorie, catalizatorul crizei financiare mondiale din 2008-2009.

Documentele arată lista celor mai bine plătiţi angajaţi ai băncii, care au primit între 8 şi 51 milioane de dolari în bani, acţiuni şi alte forme de remunerare.

Nu se ştie însă dacă angajaţii au apucat să vândă acţiunile înainte de falimentul băncii.

Pachetele financiare generoase acordate cu numai câteva luni înainte de colapsul Lehman au provocat uimire în rândul experţilor în compensarea angajaţilor de top, evidenţiind încă odată cultura banilor de pe Wall Street, care a avut o contibuţie decisivă la declanşarea crizei financiare.

“Multă lume o să fie uimită de cât de bine erau plătiţi unii. Nu este o situaţie în care doar cinci sau şase oameni primesc mult”, observă un expert american în compensaţii financiare.

Lehman Brothers a intrat în faliment în septembrie 2008, după pariuri masive pe credite ipotecare subprime care s-au dovedit fără valoare după căderea pieţei imobiliare.

Documentele Lehman obţinute de Los Angeles Times oferă o perspectivă inedită asupra practicilor salariale de pe Wall Street, deoarece legislaţia federală americană cere companiilor să prezinte numai pachetele de compensaţie financiară acordate celor mai importanţi cinci directori executivi.

Citeşte aici continuarea articolului.

Sursa:  ZF.ro
Foto:   en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 3 =