Leonard Orban: Nu ar fi logic ca România să dea bani la fonduri de garantare ale FMI

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat, astăzi, că nu ar fi logic ca România, ţară aflată în prezent în program cu Fondul Monetar Internaţional, să contribuie cu bani la eventualele fonduri de garantare ale FMI, scrie EVZ.ro.

“În momentul de faţă nu există nimic scris. Deci, din punctul acesta de vedere nu putem să spunem că vom contribui sau nu. Dar, pe de altă parte, sigur că noi am fost în contact cu reprezentanţii Consiliului care pregătesc documentele. Şi, din toate informaţiile pe care le avem, rezultă foarte clar că nu se pune problema ca un stat aflat în program cu Fondul Monetar să contribuie cu bani. Ar fi ilogic. Deci primeşti, sau eşti sprijinit într-un fel sau altul de Fondul Monetar şi tu vii şi contribui cu bani la Fondul Monetar“, a arătat Orban, în emisiunea “Catedra de politică”, de la EuropaFm.

“Statele Unite ale Europei înseamnă avansarea integrării şi pe alte domenii. Dar, cel puţin pe zona economică, în ceea ce priveşte coordonarea politicilor macroeconomice, deciziile care au fost luate sunt extrem de importante. Nu reprezintă un pas înainte, ci reprezintă o schimbare fundamentală”, a subliniat ministrul Afacerilor Europene.

Acesta a confirmat, de asemenea, că nucleul de putere al viitoarei entităţi europene ar urma să fie Comisia Europeană.
Sursa articol: EVZ.ro

Sursa foto: ourlanguages.org.uk

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *