Lider NATO, în România. Duşa i-a transmis lui Breedlove susţinerea pentru „un angajament aliat ferm” în Afganistan după 2014

mircea dusa gov.roMinistrul Apărării, Mircea Duşa, l-a primit joi, la MApN, pe generalul Philip M. Breedlove, comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, căruia i-a transmis susţinerea României pentru un angajament aliat ferm în Afganistan după anul 2014, se arată într-un comunicat al MApN, potrivit Gandul.info.

Generalul Breedlove, aflat într-o vizită de două zile în România la invitaţia şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, ţinut să felicite România cu ocazia împlinirii a 10 ani de la accederea în NATO şi să mulţumească pentru susţinerea constantă a operaţiilor NATO în aceşti ani, precum misiunea ISAF din Afganistan, misiunea KFOR din Kosovo, serviciul de Poliţie Aeriană efectuat în Ţările Baltice, operaţia Active Endeavor împotriva terorismului sau operaţia Ocean Shield contra pirateriei maritime, precizează MApN.

“Pentru România, 2014 este un an important având în vedere că aniversăm atât 10 ani de NATO cât şi 20 de ani de la aderarea la Parteneriatul pentru Pace”, a afirmat ministrul român în discuţia cu oficialul american.

Mircea Duşa a transmis, totodată, generalului Breedlove “susţinerea României pentru un angajament aliat ferm în Afganistan după anul 2014” şi faptul că ţara noastră “sprijină intenţia Alianţei în direcţia îmbunătăţirii instruirii şi a exerciţiilor, cu scopul unei mai bune interacţiuni cu partenerii NATO”.

Pe timpul întrevederii cu generalul-locotenent Ştefan Dănilă au fost abordate teme precum apărarea antirachetă şi sistemul de apărare antiaeriană al NATO cu nevoia de complementaritate a sistemului, stadiul operaţiilor în desfăşurare avute în comun cu Aliaţii şi, în special, evoluţia operaţiilor din Afganistan şi viitoarea misiune Resolute Support, precizează MApN.

Au fost, de asemenea, analizate activităţile ce se vor derula conform planului de implementare a conceptului NATO – Connected Forces Initiative, transformarea structurilor de comandă NATO şi aplicarea conceptului Regional Focus.

Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) exercită comanda Comandamentului Aliat pentru Operaţii, unul din cele două comandamente strategice ale NATO, responsabil cu conducerea tuturor operaţiilor militare ale Alianţei.

SACEUR este un militar al armatei SUA cu grad de general sau similar acestuia. SACEUR exercită comanda de la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) cu sediul la Mons, Belgia. El este, totodată, şi comandantul Forţelor Americane dislocate în Europa (EUCOM).

SACEUR este numit de către preşedintele Statelor Unite ale Americii, iar numirea acestuia este aprobată de către Consiliul Nord-Atlantic. Din mai 2013, funcţia este îndeplinită de generalul Philip M. Breedlove, pilot de vânătoare cu peste 3500 ore de zbor la activ, majoritatea pe avionul F-16.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *