Liderii UE sunt în dezacord; deciziile au fost amânate pentru iunie

Liderii europeni au amânat orice decizie cu privire la sprijinirea sistemului bancar european în cadrul summitului ținut ieri seară la Bruxelles, în ciuda creșterii îngrijorărilor cu privire la efectele instabilității din Grecia asupra încrederii în sectorul financiar european, anunță CNBC, potrivit Adevarul.ro.

Nici agenda lui Francois Hollande, noul președinte al Franței, care favorizează eforturi mai ferme în sprijinul creșterii economice, și nici propunerile Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, care s-a opus implementării de măsuri de stimul economic în defavoarea disciplinei fiscale, nu au reușit să câștige întâietate, deși urgența pentru a găsi o soluție la zona euro, aflată în al treilea an, nu a fost niciodată mai puternică.

Impasul decizional este, însă, general, Herman van Rompuy, președintele Consiliului European, declarând că și propunerile care vor fi negociate în iunie va fi limitat la „cărămizile” și „metodele de lucru” cu privire la integrarea economică, și nu va conține propuneri către o uniune bancară sau către eurobonduri, anunță publicația financiară „Financial Times”.

În locul deciziilor ferme, liderii europeni s-au mulțumit, din nou, să repete asigurările că ei doresc ca Grecia să rămână în zona euro, insistând, însă, asupra faptului că guvernul grec va trebui să-și respecte angajamentele luate în cadrul acordului de asistență financiară de 174 de miliarde de euro.

Mai multe informaţii aici.

Sursa: ADEVARUL.ro
Foto:  contra-faccao.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × four =