EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
VIDEO 29 iunie, ora 14.45. Fundația Stânga Democratică a organizat dezbaterea ”Reforma sistemului de dizabilități din România: cerințe și perspective”
Published
9 years agoon
Fundația Stânga Democratică a organizat luni, 29 iunie, intre orele 14.45-17.00, dezbaterea cu tema “Reforma sistemului de dizabilități din România: cerințe și perspective”, anunță un comunicat oficial transmis CaleaEuropeana.ro.
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Națională a României (Bulevardul Unirii, nr. 22, sector 3, București). Printre vorbitori s-au numărat lideri guvernamentali precum Rovana Plumb, ministrul Muncii și Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii. Dezbaterea a fost moderată de unul dintre inițiatorii Fundației, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.
CaleaEuropeana.ro, partener media al evenimentului, a transmis LIVE dezbaterea începând cu ora 14.45.
În cadrul dezbaterii au fost abordate teme de actualitate cu privire la situația persoanelor cu dizabilități și la necesitățile unor politici publice bazate pe prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Au participat reprezentanți ai societății civile, ai structurilor asociative reprezentative pentru persoanele cu dizabilități și ai partidelor politice românești de stânga precum și alți invitați dornici să se exprime în cadrul unei dezbateri cu această temă.
Au mai participat reprezentanți ai societății civile, ai structurilor asociative reprezentative pentru persoanele cu dizabilități, ai partidelor politice românești de stânga precum și alți invitați dornici să se exprime în cadrul unei dezbateri cu aceasta temă.
Galerie FOTO
.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Eurodeputatul Victor Negrescu își prezintă realizările și prioritățile viitoare în PE: Voi continua să lucrez cu profesionalism pentru ca România să fie puternică în UE
Victor Negrescu, negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE 2025, a început negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE: Trebuie să trecem de la programe pe hârtie la acțiune în teren
Victor Negrescu a discutat cu Olaf Scholz despre o reprezentare mai bună a României și a social-democraților la nivelul UE după alegerile europene
Olaf Scholz, Marcel Ciolacu, președintele PES și candidatul socialiștilor europeni la șefia Comisiei Europene se reunesc la București pentru a dezbate soluțiile social-democrației pentru viitorul UE
Victor Negrescu, printre primii candidați pe lista alianței PSD-PNL la alegerile europene: Îmi doresc o Românie puternică într-o UE mai socială, umană, democratică
Alegeri europene: Olaf Scholz și candidatul PES la șefia Comisiei Europene vin sâmbătă în România la reuniunea liderilor PES găzduită de PSD și PES Activists
Dan Motreanu
Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru
Published
6 hours agoon
April 25, 2024By
Teodora IonDan Motreanu realizează un bilanț al mandatului său de eurodeputat, la finalul ultimei sesiuni plenare a actualului legislativ european, înainte de alegerile din 6-9 iunie care vor reorganiza distribuția puterii a forțelor politice din Parlamentul European.
”În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European”, a subliniat Motreanu, prezentând o serie de realizări obținute în cei cinci ani de mandat:
- Împreună cu colegii din Grupul PPE, acesta o obținut fonduri în valoare de 40 de milioane de euro pentru fermierii români afectați de afluxul de cereale ieftine din Ucraina.
- Dan Motreanu a obținut votul Parlamentului European pentru subvenții mai mari pentru agricultorii români, pe baza unui amendament depus împreună cu mai mulți europarlamentari români. De altfel, acesta a solicitat Consiliului UE să accelereze procesul de convergență al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune
- În calitate de responsabil din partea Comisiei pentru agricultură, eurodeputatul s-a asigurat că Parlamentul European sprijină utilizarea pe scară mai largă a etichetării digitale, dar fermierii obțin în format fizic toate informațiile de care au nevoie.
- În calitate de responsabil al Grupului PPE pentru Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), acesta introdus amendamente favorabile țării noastre în raportul referitor la acest dosar
- Eurodeputatul a obținut votul Parlamentului European pentru sprijinirea regiunilor care se confruntă cu scăderea forței de muncă, plecarea tinerilor și cu o pondere scăzută a persoanelor cu studii superioare. A fost aprobat „Mecanismul de stimulare a talentelor”, pentru care a fost responsabil din partea Grupului PPE.
- ”De-a lungul procedurii legislative din cadrul Comisiei ENVI din Parlamentul European, principala prioritate a fost sa mă asigur de dublarea finanțării alocate României din Fondul de Modernizare. Astfel, bugetul total alocat tarii noastre se va ridica aproximativ la 15 miliarde de euro”, a amintit Dan Motreanu
- Acesta fost printre inițiatorii rezoluției prin care Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze complet tezaurul României.
- A fost raportor PPE pe Raportul privind zonele urbane, solicitând Comisiei Europene să elaboreze recomandări pentru organizarea și reforma administrativ-teritorială în UE, considerându-le esențiale pentru dezvoltarea și reziliența urbană.
- Raportul privind Noua strategie industrială a UE a fost votat în plenul Parlamentului European, pentru care eurodeputatul a fost responsabil din partea Grupului PPE. Pentru fiecare nouă sarcină administrativă impusă IMM-urilor, va fi eliminată una existentă.
Dan Motreanu candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European și a dat asigurări că va ”continua să promoveze interesele României în Parlamentul European”.
La 21 martie, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a prezenta lista liberalilor la alegerile europene, primii zece candidați fiind: Rareș Bogdan, actualul lider al delegației eurodeputaților români din PPE, Dan Motreanu, membru al Parlamentului European, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din PE, Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din PE, negociator-șef al bugetului UE 2024 și co-negociator al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare și reziliență, Mircea Hava, europarlamentar, Gheorghe Falcă, europarlamentar, Virgil Popescu, fost ministru al energiei, Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași, și Mara Mareș, președinte al Tineretului Național Liberal.
PPE
Parlamentul European a votat rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European
Published
10 hours agoon
April 25, 2024Plenul Parlamentului European a votat joi, cu largă majoritate, două rapoarte ale deputatului european Siegfried Mureșan (PNL, PPE), coordonate din poziția de negociator-șef al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din anul 2024 prin care au fost decise alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Primul raport, adoptat cu 465 voturi pentru, 53 împotrivă și 16 abțineri, prevede rectificarea bugetului Uniunii Europene pentru a include măsurile survenite ca urmare a revizuirii Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 – 2027, în special instrumentul de sprijin pentru Ucraina.
Al doilea raport, votat cu 434 voturi pentru, 45 împotrivă și 55 abțineri, crește cu 3,6 milioane de euro bugetul pentru Parchetul European (EPPO), ca urmare a aderării Poloniei la EPPO, ce va fi urmată, în curând, și de aderarea Suediei.
“Am adoptat astăzi, în ultima zi oficială de lucru a Parlamentului European din actualul mandat, două rapoarte ale mele privind rectificarea bugetului anual al Uniunii Europene. A fost important să adoptăm astăzi aceste rectificări tocmai pentru ca banii să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie de ei și să nu fie nevoie să așteptăm viitoarea legislatură pentru a face aceste rectificări”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după voturile din plenul Parlamentului.
“Primul proiect de rectificare bugetară votat astăzi cuprinde modificările anuale ca urmarea a revizuirii CFM 2021 – 2027. Mă refer, în primul rând, la alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei. Această sumă reprezintă alocarea anuală din componenta de fonduri nerambursabile a facilității pentru Ucraina în valoare totală de 50 de miliarde de euro. Rectificarea mai cuprinde, totodată, o alocare de 376 de milioane de euro către Fondul European de Apărare, ca parte a Platformei STEP care încurajează investițiile în industriile strategice ale UE”, a declarat Siegfried Mureșan, despre primul raport al său adoptat.
“Parlamentul European a adoptat astăzi, de asemenea, o nouă rectificare prin care creștem bugetul anual alocat EPPO. Ca negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024, am insistat pentru creșterea bugetului EPPO încă de la începutul negocierilor bugetare. Motivele pentru care avem nevoie de această creștere sunt cât se poate de clare. În primul rând, statele membre UE au la dispoziție, în această perioadă, o sumă totală record, de peste 2.000 de miliarde de euro, pentru investiții și reforme prin intermediul Mecanismul European de Redresare și Reziliență și al Bugetului multianual al UE. Deoarece investițiile din fonduri europene sunt mai multe decât oricând în istoria UE, și eforturile de combatere a fraudei cu fonduri europene trebuie să fie mai mari decât oricând. De aceea, trebuie să ne asigurăm că procurorul-șef european, Laura-Codruța Kövesi, și echipa sa au suficiente resurse pentru a-și duce la bun sfârșit investigațiile și pentru a proteja fondurile europene, adică banii oamenilor, de riscurile de fraudă. Astfel, în negocierile privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 de anul trecut, am reușit o creștere de 4 milioane de euro a alocărilor pentru EPPO. În al doilea rând, nevoia de a crește bugetul EPPO este cu atât mai mare acum, o dată cu aderarea Poloniei la Parchetul European care va fi urmată, în curând, și de aderarea Suediei. Prin aceste două aderări, EPPO va acționa în 24 din cele 27 de state membre UE. Tocmai de aceea, vom adopta cu prioritate astăzi această rectificare bugetară care crește alocările pentru EPPO în acest an cu încă 3,6 milioane de euro”, a declarat Mureșan, referitor la al doilea raport al său adoptat de plenul Parlamentului European.
Dan Motreanu
Dan Motreanu cere UE să-și diversifice sursele de finanțare în contextul procesului de extindere și pentru ca Politica de Coeziune ”să rămână principalul instrument de reducere a decalajelor de dezvoltare”
Published
13 hours agoon
April 25, 2024By
Teodora IonEurodeputatul Dan Motreanu cere UE să-și diversifice sursele de finanțare a bugetului, în contextul viitoarei extinderi și pentru a conserva principalul rol al Politicii de Coeziune, acela de a reduce decalajele de dezvoltare.
În ultima sesiune plenară a Parlamentului European înainte de alegerile din iunie, Motreanu a luat cuvântul în cadrul dezbaterii dedicate provocărilor economice, sociale și teritoriale pentru o Europă competitivă, coerentă și favorabilă incluziunii.
”Contextul geopolitic tensionat ne-a determinat să accelerăm procesul de extindere a UE, nouă state candidate fiind în așteptare. Susțin ferm extinderea UE ca instrument de stabilitate și prosperitate a continentului, dar trebuie să ținem cont că Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor trebui să răspundă nevoilor unui număr tot mai mare de state beneficiare”, a semnalat acesta.
El estimează că ”media PIB-ului UE va scădea odată cu aderarea statelor candidate, ceea ce va încadra în mod artificial o serie de regiuni din categoria <<Regiuni mai puțin dezvoltate>> în categoria <<Regiunilor în tranziție>> și o serie de <<Regiuni în tranziție>> în categoria <<Regiunilor mai dezvoltate>>”.
”Această situație va putea crea serioase probleme în acoperirea părții de cofinanțare și atragerea fondurilor europene”, a atras atenția europarlamentarul.
Dan Motreanu, membru al Comisiei pentru dezvoltare regională din Parlamentul European, amintește că aceasta și-a exprimat în repetate rânduri hotărârea ca ”Politica de Coeziune să rămână principalul instrument de reducere a decalajelor de dezvoltare, iar noile crize cu care ne putem confrunta să fie gestionate din surse suplimentare și nu prin realocarea fondurilor politicii de coeziune”.
”Trebuie respectat angajamentul de a nu lăsa nicio regiune în urmă și să revitalizăm zonele care se confruntă cu probleme demografice și deficitul de forță de muncă. Este esențial să identificăm resursele bugetare necesare pentru a asigura o integrare eficientă a noilor membri, fără a compromite dezvoltarea economică și socială a membrilor actuali. Pentru aceasta trebuie să diversificăm sursele de finanțare ale bugetului UE prin noi resurse proprii, cum ar fi taxarea profiturilor giganților digitali care operează în Europa, sau prin utilizarea capitalului privat, finalizând Uniunea Piețelor de Capital, ceea ce ar putea debloca până la 470 de miliarde de euro anual”, a fost apelul lansat de eurodeputat.
În viziunea sa, ”sporirea competitivității și menținerea companiilor inovatoare pe teritoriul Uniunii trebuie să rămână obiective prioritare, însoțite de investiții în educație și formare profesională pentru a valorifica potențialul tinerilor noștri în noua eră industrială”.
Mai mult, ”reducerea birocrației pentru IMM-uri, prin eliminarea a două reglementări de fiecare dată când introducem o reglementare nouă, trebuie să devină realitate”, a conchis Dan Motreanu.
Concrete & Design Solutions
Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru
Liderii din 18 țări, între care Joe Biden, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, fac un apel la eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza
România încurajează și sprijină R. Moldova în lupta împotriva corupției și în implementarea reformelor din Justiție, îi transmite Nicolae Ciucă ministrului Justiției din țara vecină
“Sorbona 2.0”: Avertizând că “Europa noastră poate muri” în fața concurenței globale, Macron face apel la o strategie de apărare credibilă fără a fi “vasala” SUA
Ministrul Apărării, întâlnire cu omologul din Turcia: România, pregătită să participe cu capabilități și personal la Grupul operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră
ANAF a încasat în primul trimestru al lui 2024 cu 14 miliarde de lei mai mult față de anul trecut, anunță Marcel Boloș: Fiecare leu colectat este o investiție în viitorul colectiv al românilor
UE și China convin asupra continuării cooperării în domeniul economiei circulare
Parlamentul European a aprobat Actul privind industria cu zero emisii nete menit să consolideze poziția de lider a UE privind tehnologiile curate cu ajutorul pieței unice
Parlamentul European a votat rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European
SUA, după ce Rusia a respins o rezoluție ONU care previne o cursă a înarmării nucleare în spațiu: ”De ce, dacă respectați regulile, nu ați susține o rezoluție care le reafirmă?”
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”
20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene
Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură
Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate
Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții
Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Trending
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării
- ROMÂNIA DIGITALĂ1 week ago
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
- ROMÂNIA1 week ago
Președintele AOR, Adrian Teban: De-a lungul celor trei decenii de activitate, AOR a devenit un pilon fundamental în dezvoltarea și promovarea intereselor orașelor mici și mijlocii din România
- ROMÂNIA1 week ago
Cătălin Predoiu, după vizita omologului de la Berlin: Ministrul de interne al Germaniei va discuta cu omologul austriac despre intrarea României în Schengen și cu granițele terestre
- ROMÂNIA DIGITALĂ1 week ago
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată