VIDEO Ministerul Afacerilor Externe organizează conferința ”O UNIUNE TOT MAI STRÂNSĂ – Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi”

Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Republicii Italiene la București și Reprezentanța Comisiei Europene la București a organizat, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma și în contextul celebrării a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, conferința comună „O UNIUNE TOT MAI STRÂNSĂ – Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi”.

Evenimentul a avut loc la două zile distanță după ce liderii țărilor membre din UE și ai instituțiilor europene au semnat Declarația Comună de la Roma prin care și-au luat angajamentul creării unei Uniuni Europene mai puternice prin intermediul unei mai mari solidarități și unități. ”Individual, vom fi marginalizați de dinamica globală. Împreună avem cea mai bună șansă de a fi influenți”, este un alt angajament asumat de lideri.

Citiți și TEXT INTEGRAL Declarația UE de la Roma semnată de șefii de stat și de guvern și de liderii instituțiilor europene: ”Europa este viitorul nostru comun”

În cadrul conferinței au susținut alocuțiuni ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, șeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Italiei la București, Beatrice Vecchioni, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, precum și profesorul Antonio Varsori, de la Universitatea din Padova – Italia.

FOTO: CaleaEuropeana.ro

România este susținătoarea unei Uniuni Europene consolidate, singura formulă capabilă să facă față provocărilor actuale, a transmis ministrul delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall după adoptarea Declarației de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al UE.

Urmăriți aici corespondența specială CaleaEuropeana.ro de la Roma.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.