Lucian Isar: Alternativa la propunerea de impozitare a averilor

Actuala guvernare, desi înţesată de gânditori de “dreapta”, este pe cale sa susţină o noua lege – Legea privind Impozitarea Averilor Mari.

Deficientele propunerii actuale sunt numeroase. O astfel de masura in forma propusa nu face decat sa consolideze “expansiunea stagnanta” a economiei. “Rentabilitatea” ultimelor investitii ale statului si dimensiunea “capturii” fac din amanarea cresterii veniturilor bugetare un demers economic rational pentru toti actorii economici.

Masurile de redistribuire ale avutiei (e.g. reintregiri de salarii, diminuarea despagubirilor, taxare suplimentara discriminatorie) aduc voturi. In an electoral, o solutie propusa trebuie sa tina cont si de nevoile de discurs ale politicienilor.

Alternativa Propusa

In loc de taxarea averilor, partea din avere ce se dorea virata la buget sa fie directionata de catre detinatorii averii in investitii directe in economia romaneasca si profitul reinvestit pentru o perioada de cel putin 15 ani.

Investitiile vor avea doar doua directii.

Una din directii va fi in 10 de poli de crestere (clustere) cu focus si localizare diferita (eventual conform cu provinciile istorice) structurate dupa principiul Triumviratului, in sensul in care in proiect va participa capital privat romanesc, capital privat extern si statul roman.

Valentele polilor de crestere si mai ales pentru Romania in structura de Triumvirat au fost surprinse in  “Constructia macreoeconomiei reale este solutia pentru cresterea economica”“ Statul trebuie sa participe la relansarea prin organizarea de poli de crestere” si “Clusters, convergence and economic performance”.

A doua directie este reprezentata de fonduri de private equity cu focus exclusiv pe Romania si cu lock down al fondurilor de 15 ani.

Beneficiile sunt numeroase pentru ambele parti.

Cei cu averi susceptibile a fi impozitate suplimentar au posibilitatea sa nu piarda banii prin impozitare si chiar sa-i multiplice.

Pentru stat si cetateni, banii intra in forme de investii eficiente si cu efect de multiplicare care genereaza venituri suplimentare, locuri de munca si bunastare sociala.

Suplimentar, gestionarea investitiilor va fi in mod normal superioara iresponsabilitatii actuale prin implicarea si co-interesarea mediului privat.

Aparenta “limitare” a directiilor de investitii in primul rand le canalizeaza catre “tehnologie investitionala” (clustere si vehicole de private equity) cu rezultate remarcabile si in al doliea rand evita schemele de sifonare care nu ar atinge, in mod pozitiv pentru societate, economia reala.

Una din teoriile care sustin ca o mai mare inegalitate sporeste cresterea economica se numeste “Trckle-down economics”. Aceasta sustine ca cei care acumuleaza averi mari au facut-o stimuland economia, ca prin efortul lor avutia picura si spre baza piramidei si prin urmare nu mai este nevoie de eforturi de redistribuire din partea statului.

In Romania sunt doua probleme cu acest concept pe care propunerea de fata incearca sa le solutioneze.

Procesul de “picurare” in Romania este foarte lent. Marile averi nu s-au creat neaparat printr-un efluviu antreprenorial de care a beneficiat economai si societatea conform teoriilor ci mai degraba prin “captura” statului (spaga) ori alte activitati discutabile care mai degraba au distrus avutie nationala decat au creat. Datorita provenientei averilor si lipsei de exercitiu investitional si antreprenorial, banii nu intra usor in circuitul economic si mai ales nu neaparat in Romania fiind plasati la “pastrare”.

Propunerea de directionare a fondurilor, care potrivit propunerii guvernantilor ar fi impozitate, in investitii directe in economie contribuie la cresterea economica, reface potentialul economiei, sporeste bunastarea cetatenilor, creste numarul de salariati, genereaza efecte de multiplicare si antrenare in economie, sporeste eficienta economiei. In acelasi timp, detinatorii fondurilor se implica direct in bunul mers al economiei reale, isi perfectioneaza or dovedesc abilitatile de investitori directi chiar daca pana acum au evitat implicarea din multiple motive.

Autor: Lucian Isar
Foto: lucianisar.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten − 5 =