Luna mai, ”luna europeana a creierului”

brain monthLa începutul inițiativei sale intitulate „Luna europeană a creierului”, Comisia Europeană a alocat fonduri de aproximativ 150 de milioane de euro pentru 20 de noi proiecte internaționale de cercetare în domeniul cerebral. Acestea ridică totalul investițiilor UE în cercetarea în domeniul cerebral la peste 1,9 de miliarde de euro, începând din 2007.

„Luna europeană a creierului” (#brainmonth) va scoate în evidență cercetarea și inovarea europeană în domeniul neuroștiinței, cogniției și în domenii conexe prin intermediul a peste 50 de evenimente organizate în întreaga Europă în luna mai a acestui an. Inițiativa urmărește să valorifice cele mai recente realizări în acest domeniu, dar și să solicite un efort mai decisiv în vederea combaterii afecțiunilor cerebrale. Ea urmărește, de asemenea, să scoată în evidență faptul că studierea creierului poate revoluționa informatica. Inițiativa intervine deoarece profilul cercetării în domeniul cerebral s-a extins recent cu noile proiecte ambițioase din UE (inițiativa emblematică în domeniul FET, proiectul privind creierul uman —IP/13/54 și MEMO/13/36) și din SUA (proiectul CREIERUL).

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Numeroși europeni sunt susceptibili să fie afectați de o afecțiune sau boală care are legătură cu creierul în decursul vieții. Tratarea celor afectați ne costă deja 1,5 milioane de euro la fiecare minut, iar această povară pentru sistemele noastre medicale este foarte probabil să crească în condițiile îmbătrânirii populației. Cercetarea în domeniul cerebral ar putea contribui la reducerea suferinței a milioane de pacienți și a celor care se ocupă de îngrijirea acestora. Descifrarea secretelor privind modul în care funcționează creierul ar putea, de asemenea, deschide un nou univers de servicii și produse pentru economiile noastre.”

Aproximativ 165 de milioane de europeni sunt susceptibili să sufere de boli legate într-o anumită formă de creier pe parcursul vieții. Pe măsură ce populația îmbătrânește, cu tot mai multe persoane care suferă de Alzheimer și de alte afecțiuni neurodegenerative sau psihice legate de îmbătrânire, costurile de tratament riscă să crească puternic. Găsirea unor modalități mai bune de prevenire și tratare a afecțiunilor cerebrale a devenit, prin urmare, o chestiune urgentă. Înțelegerea modului în care funcționează creierul este importantă și pentru a ne menține economiile în avangarda noilor tehnologii ale informației și serviciilor.

„Luna europeană a creierului” va sublinia importanța crucială a cercetării în domeniul cerebral și a asistenței medicale pentru societățile și economiile noastre, va valorifica realizările UE în aceste domenii, va dezbate pe tema viitoarei direcții a cercetării și politicii din domeniu, va discuta modul în care se poate îmbunătăți alocarea resurselor, atât în cadrul diferitelor țări, cât și între ele și va înlătura tabu-urile legate de sănătatea mintală.

Sursa: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × two =