VIDEO: Luni, 20 februarie, Graţiela Grigoriu a sustinut, la Cafeneaua Complexitatii, o conferinta despre ctitorul valcean de biserici, vataful Ioan Ursanu

Luni, 20 – februarie – 2012, de la ora 19.30, Graţiela Grigoriu, a sustinut, la Cafeneaua Complexitatii, o conferinta despre ctitorul valcean de biserici, vataful Ioan Ursanu. Puteti urmari aici transmisia.

Schimbările importante survenite în structura societăţii din Ţara Românească în timpul domniilor fanariote au avut implicaţii directe asupra actului de ctitorire. În condiţiile unei mari boierimi aflată în declin economic şi a unui nou tip de boierime având origini greceşti, fenomenul ctitoricesc va suferi mutaţii semnificative ce vor determina creşterea numărului de biserici ridicate în târgurile şi satele vâlcene. Alături de reprezentanţii clerului, proaspeţii îmbogăţiţi – boiernaşi locali, negustori, meşteşugari şi chiar ţărani liberi – se vor asocia în vederea ridicării de lăcaşuri sfinte menite să-i integreze în timpul istoriei. Tablourile votive şi pisaniile din aceste biserici astăzi stau mărturie a ascensiunii vătafului Urşanu pe scara socială, devenind chiar o frescă a structurii societăţii din târgurile şi satele vâlcene de la începutul secolului al XIX-lea.

Intalnirea a avut loc Luni, 20 februarie 2012, la Cafeneaua Complexitatii, Club 24/Regie cu incepere de la ora 19 30; evenimentul a fost transmis  on-line pe Internet pe adresawww.caleaeuropeana.ro si pe http://www.cafenea.complexity.ro/

Urmariti aici inregistrarea transmisiei:
Partea 1



Partea 2




 

 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × one =