MAE: 150 de secții de votare au fost stabilite în afara țării pentru referendumul din 29 iulie

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a fost stabilită lista secţiilor de votare din străinătate (150 de secţii de votare în întreaga lume, dintre care 8 în teatrele de operaţiuni în care România are trupe) pentru referendumului privind demiterea președintelui Traian Băsescu, din 29 iulie, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.

Ministerul Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a demarat pregătirile pentru organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui României din 29 iulie, în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României în străinătate.

Pentru organizarea şi asigurarea bunei desfăşurări a Referendumului naţional, la nivelul MAE a fost înfiinţat un grup tehnic auxiliar, care va acţiona, în cadrul instituției, pe durata organizării, funcţionării şi finalizării rezultatelor referendumului și au fost transmise instrucţiuni misiunilor diplomatice ale României în străinătate pe tema organizării acestuia.

Totodată, a fost stabilit cadrul de comunicare şi colaborare cu instituţiile implicate în procesul electoral – Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării.

De asemenea, a fost stabilită lista secţiilor de votare din străinătate (150 de secţii de votare în întreaga lume, dintre care 8 în teatrele de operaţiuni în care România are trupe), care poate fi accesată pe site-ul MAE.

Potrivit legislaţiei în vigoare privind organizarea şi desfășurarea referendumului, atribuţiile MAE sunt de ordin administrativ – organizatoric şi constau, printre altele, în numerotarea şi organizarea secţiilor de votare din străinătate din punct de vedere logistic, distribuirea către birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate a buletinelor de vot, a ştampilelor şi a celorlalte materiale necesare pentru derularea procesului de vot.

La propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Biroul Electoral Central acreditează observatorii din partea unor organisme şi instituţii străine şi reprezentanţii mass-media străine. Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă asigură personalul auxiliar, pe bază de voluntariat, la Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării. De asemenea, MAE asigură sediul Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării.

Ministerul a inaugurat o secţiune destinată Referendumului naţional pe site-ul MAE. Secţiunea va fi actualizată permanent cu materiale informative legate de desfăşurarea Referendumului naţional în străinătate şi poate fi accesată deja pe pagina de internet a MAE.

În cadrul secţiunii se vor regăsi informaţii referitoare atât la atribuţiile MAE în cadrul Referendumului naţional, legislaţia aferentă, procedura de acreditare a mass-media şi a observatorilor externi, precum şi alte elemente utile pentru votantul din străinătate. Pagina va fi actualizată progresiv pe măsură ce vor fi disponibile informaţii noi, se mai arată în comunicat.

Romanii din strainatate vor avea mult mai putin sectii de vot in care isi vor putea exprima optiunea la referendum. Daca la ultimele alegeri au existat 294 – numar suplimentat in urma numeroaselor solicitari ale diasporei de a avea in proximitate sectii de votare -, acum MAE considera ca sunt suficiente 150 de sectii de votare, potrivit HotNews.

Tarile cu o diaspora cea mai numeroasa, potrivit diferitelor estimari, cunosc o reducere drestica a sectiilor de vot. Cei 1,2 milioane de romani din Italia (potrivit estimarilor din februarie 2011 ale ambasadorului italian in Romania ) vor avea doar 7 sectii de vot, cei aproximativ un milion de romani din Spania vor putea vota in 9 sectii, fata de cele 38 pe care le-au avut in 2009, la fel ca cei aproximativ un milion de romani din SUA, care au doar patru sectii de vot (Los Angeles, Chicago, New York si Washington) fata de cele 28 de la prezidentiale. Romanii din R. Moldova, care se rpezentau masiv la vot, au doar 5 sectii de vot fata de cele 13 din 2009.

La referendumul din 2007, Guvernul a cheltuit 60 de milioane de lei. “In prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 mil. lei, dar in conditiile in care vor fi deschise sectii de vot si in strainatate, deja fiind realizate si unele economii”, a anuntat Victor Paul Dobre, ministrul delegat pentru Administratie Publica.

Foto: bloggers.com

Share daca ti-a placut articolul:

3 Responses to MAE: 150 de secții de votare au fost stabilite în afara țării pentru referendumul din 29 iulie

  1. Pingback: Andrei Marga: Cred că vom ajunge la peste 300 de secţii de votare în străinătate pentru referendum | caleaeuropeana.ro

  2. Pingback: MAE a suplimentat numărul secţiilor de votare din străinătate, de la 150 la 301. Unde mai pot vota românii plecaţi din ţară | caleaeuropeana.ro

  3. Pingback: MAE anunță dublarea secțiilor de votare din străinătate. Unde mai pot vota românii plecaţi din ţară | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 3 =