Connect with us

POLITICĂ

MAE: Ungaria a anunțat că susține candidatura României la OCDE, iar o decizie privind negocierile de aderare ar putea fi luată astăzi

Published

on

Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului cu privire la sprijinirea de către Ungaria a candidaturii țării noastre pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

FOTO: Ministerul Afacerilor Externe

Guvernul Ungariei a anunțase la începutul lunii că suspendă pe o perioadă nedeterminată sprijinul acordat României pentru aderarea la diferite organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, pe fondul situației suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș.

MAE precizează că lista candidaților nominalizați pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de astăzi, 25 septembrie 2017, sau cu prilejul reuniunilor viitoare.

Demersurile specifice diplomației românești din ultima perioadă, îndreptate spre un dialog de substanță cu statele membre ale organizației și cu structurile Organizației, au urmărit să facă cunoscute atuurile și argumentele României de natură să genereze consensul membrilor organizației cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre”, mai informează sursa citată.

De altfel, diplomația română a anunțat la începutul lunii că România se află, în continuare, în discuții bilaterale cu toate statele membre ale OCDE și speră ca atuurile și argumentele sale să genereze, cât mai curând posibil, consensul membrilor organizației cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre.

România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE în aprilie 2004 și a procedat la reînnoirea candidaturii în noiembrie 2012 şi februarie 2017.

OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale.

Cei 35 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

DIASPORA

Lucian Bode, întâlnire cu românii din Spania: Guvernarea PNL a accelerat procedurile dublei cetățenii pentru că statul român vă consideră parte a marii familii românești

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Diaspora românească din Spania reprezintă o carte de vizită foarte importantă pentru România, a declarat sâmbătă secretarul general al PNL Lucian Bode, care a avut, alături de președintele liberal Nicolae Ciucă și europarlamentarul Rareș Bogdan, mai multe întâlniri cu românii stabiliţi în regiunea Barcelonei şi a Madridului, “oameni care chiar dacă locuiesc şi trăiesc de mulţi ani în Spania sunt foarte legaţi de ţară şi preocupaţi de soarta României”.

“Faptul că sub o guvernare PNL s-au accelerat procedurile pentru împlinirea visului dublei cetăţenii arată că statul român îi consideră parte a marii familii româneşti”, a adăugat liberalul, care a punctat că “românii din Spania poartă România în suflet!”.

“Românii din Spania poartă România în suflet! Sunt o comunitate dinamică, care s-a integrat foarte bine şi care aduce o contribuţie semnificativă economiei Spaniei! Am avut întâlniri foarte bune în aceste două zile cu românii stabiliţi în regiunea Barcelonei şi a Madridului, oameni care chiar dacă locuiesc şi trăiesc de mulţi ani în Spania sunt foarte legaţi de ţară şi preocupaţi de soarta României. În continuare, în ceea ce ne priveşte, le-am transmis românilor că acordăm o atenţie specială relaţiei cu autorităţile spaniole pentru că ne dorim să avem o foarte bună cooperare pentru a veni în sprijinul lor. Faptul că sub o guvernare PNL s-au accelerat procedurile pentru împlinirea visului dublei cetăţenii arată că statul român îi consideră parte a marii familii româneşti. Este doar o chestiune de timp până se va materializa pe deplin”, a scris Lucian Bode, sâmbătă pe Facebook.

El a adăugat că “diaspora românească din Spania reprezintă o carte de vizită foarte importantă pentru România”.

 

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis: Recunoaștem și apreciem contribuția minorității maghiare la parcursul democratic, european și nord-atlantic al României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, într-un mesaj prilejuit de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, că România recunoaște și apreciază contribuția minorității maghiare la parcursul democratic, european și nord-atlantic, la împlinirea binelui comun.

“Transmit felicitări tuturor cetățenilor români de etnie maghiară care, în această zi, sărbătoresc apartenența maghiarilor de pretutindeni la un spațiu comun de istorie, tradiții și cultură. Totodată, le adresez concetățenilor noștri maghiari urări de sănătate și pace, un trai prosper într-o societate bine dezvoltată pe care să o construim împreună, fructificând valorile și potențialul bogatei noastre diversități culturale. Cu acest prilej, recunoaștem și apreciem o dată în plus contribuția minorității maghiare la parcursul nostru democratic, european și nord-atlantic, la împlinirea binelui comun”, a spus Iohannis, într-un mesaj difuzat de Administrația Prezidențială.

Evocând istoria, președintele a subliniat că înțelepciunea, cunoașterea reciprocă și experiența conviețuirii au putut așeza între majoritatea românească și minoritatea maghiară punți de dialog și de solidaritate capabile să reziste tuturor provocărilor.

“Înțelegerea cu adevărat a trecutului, viziunea elitelor și proiectele noastre sociale și economice trebuie să ofere un viitor european noilor generații, aici, în locul pe care cetățenii români de etnie maghiară au tot dreptul să-l numească, în limba lor maternă, acasă”, a mai precizat acesta.

Prin tradițiile și patrimoniul de care este mândră și cu care contribuie la simfonia civilizațiilor, ca și prin activitatea personalităților sale culturale, științifice, spirituale și politice, minoritatea maghiară este un contribuitor respectat la consolidarea unei societăți românești moderne, performante și incluzive, a mai arătat șeful statului.

“Aceste obiective, urmărind punerea în valoare a potențialului fiecărui cetățean, indiferent de etnie, și potențate de apartenența României la Uniunea Europeană, vor trebui reafirmate în acest an electoral. Le doresc cetățenilor români de etnie maghiară ca sărbătoarea de astăzi să le prilejuiască bucuria comuniunii și să le întărească încrederea în viitor. Să rămânem uniți și solidari în jurul proiectelor majore pentru România!”, a îndemnat Klaus Iohannis.

Continue Reading

NATO

Nicolae Ciucă: Klaus Iohannis ar putea intra în istorie ca primul secretar general NATO din Europa de Est. Candidatura, sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata României în acești 20 de ani

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele PNL Nicolae Ciucă a salutat marți decizia președintelui Klaus Iohannis de a candida pentru funcția de secretar general al NATO, subliniind că această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata României în cei 20 de ani de la aderarea Alianță.

“PNL susține nemijlocit acest demers al șefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianței Nord-Atlantice provenit din Europa de Est. Este un moment care marchează modul în care România poate fi reprezentată, la 20 de ani de la aderarea la NATO. Într-un astfel de context geopolitic și strategic sensibil, este nevoie ca o asemenea funcție să revină unui lider pro-occidental, care a ocupat o înaltă demnitate publică în Europa de Est. În interiorul NATO, România este un aliat de încredere, care își respectă angajamentele, iar această candidatură este sprijinită și de tot ceea ce a realizat armata română în ultimii ani”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Separat, într-o declarație de presă susținută la sediul PNL, Nicolae Ciucă a precizat că această candidatură a președintelui Iohannis este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata României în cei 20 de ani de la aderarea Alianță.

”Este vorba de o responsabilitate de asumare a reprezentării pentru ocuparea unei funcţii la nivelul NATO, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei şi, în felul acesta, această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în aceşti 20 de ani, efortul pe care l-a făcut România prin participarea la toate angajamentele în care Alianţa a fost implicată”, a declarat Nicolae Ciucă, la scurt timp de la anunţul şefului statului.

Citiți și Klaus Iohannis, la 20 ani de la aderarea României la NATO: Am decis, în numele României, să intru în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

“Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO“, a spus președintele, devenind primul lider care își asumă oficială o candidatură la șefia Alianței, deși premierul demisionar olandez Mark Rutte este vehiculat ca favorit și beneficiază de susținerea Statelor Unite, Germaniei, Franței și Marii Britanii.

Citiți și Candidat oficial la șefia NATO, Klaus Iohannis prezintă un decalog pentru viitorul Alianței: “Cu cât Europa este mai puternică în cadrul NATO, cu atât mai sigură devine întreaga Alianță”

Cele trei sarcini cardinale al NATO – apărarea și descurajarea, cooperarea cu partenerii, prevenirea și gestionarea crizelor -, victoria Ucrainei în lupta sa existențială și aderarea sa la NATO și UE, interoperabilitatea și baza industrială de apărare, finanțarea apărării, reziliența, dialog consolidat între structurile politice și militare ale Alianței, întărirea parteneriatului NATO – UE, creșterea investițiilor în inovare și reprezentarea geografică echilibrată în pregătirea deciziilor – reprezintă decalogul pe care președintele Klaus Iohannis îl propune după ce și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al NATO.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
PARLAMENTUL EUROPEAN14 mins ago

PE face primul pas spre aprobarea normelor care îmbunătățesc condițiile de muncă pentru lucrătorii de pe platforme

REPUBLICA MOLDOVA23 mins ago

Ministerul de Externe al R. Moldova l-a înștiințat pe ambasadorul Rusiei la Chișinău că expulzează un diplomat rus ca urmare a organizării alegerilor prezidențiale din Rusia pe teritoriul Transnistriei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Siegfried Mureșan propune rectificarea bugetului UE 2024 pentru a include Facilitatea pentru Ucraina: Obiectivul meu este să obținem un vot final înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene

U.E.2 hours ago

Țările din UE au ajuns la un acord pentru sancționarea coloniștilor evrei extremiști care acționează împotriva palestinienilor

ROMÂNIA2 hours ago

Irakul dorește să atragă investiții românești, anunță Nicolae Ciucă după întâlnirea cu o delegație a Parlamentului acestei țări: Puteți conta pe sprijinul nostru în reformarea instituțiilor și reconstrucție economică

ROMÂNIA3 hours ago

Ministerul Educației investește 30 milioane de euro prin PNRR în construcția de campusuri școlare rurale

COMUNICATE DE PRESĂ3 hours ago

Teatrul Vienez de Copii într-o nouă stagiune. Comedia „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, adusă la rampă în nouă reprezentații

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

PE a adoptat cu o majoritate covârșitoare raportul privind crearea unui sistem de îmbunătățire a capacității de transport pe calea ferată, pentru care Marian-Jean Marinescu a fost raportor din partea grupului PPE

SUA5 hours ago

Trump afirmă că Putin a fost “probabil” implicat în moartea lui Navalnîi și speră că nu va avea de ales între “înghițirea” Ucrainei de către Putin și trimiterea de arme Kievului

U.E.5 hours ago

La o zi după realegerea lui Putin, miniștrii de externe din UE au ajuns la un acord politic pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a morții lui Navalnîi

ROMÂNIA24 hours ago

Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere

SUA1 day ago

Invocând Declarația Universală a Dreptului Omului, Antony Blinken anunță ”o foaie de parcurs democratic cu recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai rezilienți” în fața dezinformării

NATO5 days ago

Raport NATO: 78% dintre români susțin creșterea sau menținerea bugetului apărării. România nu a cheltuit, în 2023, cei 2,5% din PIB alocați apărării

NATO5 days ago

Raport NATO: La 20 de ani de la aderare, 82% dintre români ar vota ca România să rămână membru NATO. Peste 80% susțin ca America și Europa să lucreze împreună pentru securitatea euro-atlantică

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR6 days ago

Borboly Csaba, Hargita Megye Tanácsának elnöke, támogatja egy jogsértési eljárás bevezetését azon uniós országok ellen, amelyek nem veszik komolyan a nagyragadozók által az állatállományban vagy a termesztett növényekben okozott károk megtérítését

U.E.6 days ago

Premierul Franței consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi ”un cataclism” pentru francezi. Adunarea Națională a votat în favoarea acordului de securitate dintre Paris și Kiev

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 days ago

Marcel Ciolacu: Vreau ca 2026 să fie anul aderării noastre la OCDE. Este unul dintre principalele proiecte de țară pentru România

NATO1 week ago

Klaus Iohannis asigură că nu intenționează să își scurteze mandatul prezidențial în contextul speculațiilor candidaturii sale la vârful NATO sau UE

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia și Herțegovina, după ce a constatat că țara ”poate îndeplini criteriile de aderare”, anunță Ursula von der Leyen

Trending