MAEur: Ministrul Orban a susţinut la CAG propunerile CE legate de alocările bugetare 2014-2020

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a susţinut, la CAG, propunerile CE legate de alocările bugetare 2014-2020, informează MAEur, potrivit Gandul.info, precizând că s-au menţinut diferenţele între statele care susţin menţinerea alocărilor propuse de CE şi cele care doresc o mai bună cheltuire a banilor comunitari.

Leonard Orban a luat parte, luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene (CAG), principalele puncte aflate pe ordinea de zi fiind legate de negocierile referitoare la viitorul cadru financiar multianual al Uniunii, semestrul european şi pregătirea reuniunii Consiliului European din 18-19 octombrie 2012.

Cu privire la negocierea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, s-au menţinut diferenţele de poziţie între cele două grupuri de state membre; pe de-o parte, «grupul prietenilor coeziunii» (din care face parte şi România) care susţine menţinerea alocărilor bugetare propuse de Comisia Europeană şi, pe de altă parte, grupul de state membre care pledează pentru o mai bună calitate a cheltuirii banilor comunitari (grupul better spending) şi care se pronunţă pentru reducerea semnificativă a alocărilor bugetare comparativ cu propunerile Comisiei”, se arată în comunicatul MAEur, remis Calea Europeana.

În cadrul acestui subiect, ministrul Orban a reiterat poziţiile României privind susţinerea propunerilor Comisiei Europene legate de alocările bugetare pentru perioada 2014-2020, considerând că politica de coeziune şi Politica Agricolă Comună trebuie să continue să fie consistent finanţate din bugetul comunitar.

Agenda reuniunii a cuprins şi o discuţie referitoare la incluziunea socială a romilor, context în care Leonard Orban a menţionat experienţele pozitive înregistrate de ţara noastră în procesul de integrare socială a membrilor acestei comunităţi. El a reliefat, totodată, dimensiunea europeană a acestei probleme, precum şi faptul că măsurile necesar a fi implementate îşi vor produce efecte pe termen mediu şi lung.

De asemenea, Consiliul Afaceri Generale a aprobat concluziile Consiliului referitoare la rapoartele Comisiei Europene din iulie 2012 privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei din România şi Bulgaria, potrivit comunicatului.

Sursa: Gandul.info

Foto: gov.ro

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − 18 =