INTERVIURI
Maia Sandu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, declarații pentru Calea Europeană: Victoria lui Andrei Năstase în alegerile pentru primăria Chișinăului, o încurajare pentru electoratul care crede în viitorul european al R. Moldova
Published
7 years agoon
By
Teodora Ion
Victoria lui Andrei Năstase în cadrul alegerilor pentru funcția de primar al capitalei Chișinău reprezintă o încurajare pentru electoratul care crede în viitorul european al Republicii Moldova, este de părere Maia Sandu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate.
”Iată că locuitorii municipiului Chișinău au demonstrat că, în pofida tututor obstacolelor, țin la aspirațiile europene ale Republicii Moldova și acum trebuie să construim pe acestă victorie. Avem alegerile parlamentare în toamnă, care sunt hotărâtoare, cel puțin pe termen mediu, pentru soarta Republicii Moldova”, a mai spus aceasta pentru Calea Europeană, precizând că ”a existat multă manipulare și dezinformare, cei de la guvernare, Partidul Democrat, împreună cu Partidul Socialiștilor, făcând front comun și prin doi candidați, unul declarat, susținut, și altul susținut, fără să se recunoască acest lucru, au încercat să inducă confuzie, să determine oamenii să rămână acasă”.
Maia Sandu și-a arătat îngrijorarea privind sistemul electoral modificat de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor acum un an. ”Vedem că acest sistem electoral favorizează partidele proruse și, dacă nu va fi introdus al doilea tur, atunci riscăm să avem o victorie covârșitoare a partidelor proruse. Cerem sprijinul tuturor partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova și, în special, sprijinul României, ca să ne ajute să determine guvernarea să modifice sistemul elector și să introducă turul doi. Avem o guvernare care spune că este proeuropeană și, dacă este așa, atunci să demonstreze prin fapte concrete”, a mai spus președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, completând că este un an hotărâtor pentru Republica Moldova.
”Vom vedea dacă Republica Moldova va rămâne în continuare în zona de influență a Rusiei, în zona gri, așa cum vor Putin și politicienii iresponsabili de la Chișinău sau dacă reușim să reconfirmăm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și să alegem calea europeană”, a precizat Sandu în încheiere, sperând că ”această nouă victorie să vină ca o confirmare a faptului că suntem forțe politice emergente, puternice, care au toate șansele să ajungă la guvernare. Meriăm toată atenția celor de la Bruxelles, în sensul în care avem nevoie de ajutorul lor pentru a asigura alegeri libere și corecte”.
Andrei Năstase, liderul partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA, dreapta extraparlamentară proeuropeană), a obţinut aproximativ 52,57% din voturi în turul doi de scrutin pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, potrivit rezultatelor preliminare anunţate de Comisia Electorală Centrală duminică seara. Candidatul socialiştilor (stânga prorusă), Ion Ceban, care a acumulat 47,43% de sufragii, şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a felicitat pe Andrei Năstase pentru victoria obţinută, informează Radio Chişinău.
Astfel, Andrei Năstase a acumulat aproape 129.000 de voturi, din cele peste 246.000 valabil exprimate, la o diferenţă de aproape 13.000 faţă de contracandidatul său Ion Ceban.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Comisia Europeană va continua colaborarea strânsă cu R. Moldova în vederea integrării, i-a asigurat vicepreședinta Henna Virkkunen pe Maia Sandu și Dorin Recean
Maia Sandu acuză “trompetele Kremlinului” de propagandă că R. Moldova intră în război: Moldova este și va fi pace cât vom sta drepți pe calea europeană
Sondaj INSCOP: Portretul românilor care au încredere în Trump, Putin, Macron sau Maia Sandu. Regele Charles al III-lea conduce în clasamentul încrederii în lideri ai lumii
Maia Sandu, întâlnire la Roma cu Sergio Mattarella: Președintele Italiei este un susținător ferm al moldovenilor, al R. Moldovei și al drumului nostru european
Maia Sandu, vizite la Varșovia și la Roma. Președinta R. Moldova, invitată să se adreseze la conferința anuală a diplomației poloneze
“Moldova a ales calea europeană, iar UE este aici pentru a o parcurge împreună”. Declarația primului summit din istorie UE – R. Moldova: Fără roaming cu UE din 2026, 270 milioane de euro pentru reforme și ajutor în fața atacurilor hibride ale Rusiei
INTERVIURI
VIDEO INTERVIU “Îmi vor lipsi România și românii”. Bilanțul ambasadorului Germaniei la final de mandat: Schengen, cooperare în apărare și energie, parteneriat politic strâns; Noii lideri vor putea continua pe calea trasată
Published
1 month agoon
June 12, 2025
La finalul unui mandat de patru ani marcat de transformări geopolitice profunde și consolidarea relațiilor bilaterale, ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, reflectează într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro asupra celor mai importante repere ale activității sale diplomatice în România, subliniind în mod deosebit relația strategică dintre cele două țări și legăturile tot mai strânse în context european și transatlantic. Interviul a fost realizat imediat vizita cancelarului federal german Friedrich Merz la Casa Albă, o întâlnire cu puternice semnificații simbolice și politice și pe care ambasadorul Gebauer le-a explicat din perspectiva unui diplomat în timp ce a trecut în revistă principalele borne ale mandatului său, început înainte de agresiunea Rusiei în Ucraina: aderarea României la spațiul Schengen, creșterea impresionantă a dialogului politic bilateral româno-german la toate nivelurile și cooperarea în domenii strategice precum apărarea și energia.
Vorbind despre momentul din Biroul Oval, Gebauer a apreciat că “vizita a fost una foarte reușită” și “a transmis un mesaj puternic, și anume că Germania și Statele Unite sunt parteneri și aliați apropiați de multă vreme”.
El a remarcat gestul simbolic prin care cancelarul german i-a oferit președintelui Trump o copie a certificatului de naștere al bunicului său german, considerând că “a fost un semn puternic de apropiere, de parteneriat”, foarte apreciat de liderul american.
În ceea ce privește relațiile bilaterale româno-germane, ambasadorul a subliniat că perioada mandatului său a fost una „marcată de această schimbare geopolitică”, dar și de “evoluții extrem de bune în relațiile bilaterale”.
Gebauer a remarcat o intensificare fără precedent a contactelor la nivel înalt și a dialogului politic, afirmând: “În ultimii patru ani, am asistat la o creștere impresionantă a schimburilor la toate nivelurile politice”.
Un punct de cotitură a fost, fără îndoială, sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen.
“Personal, sunt mândru de faptul că am reușit să aducem România în spațiul Schengen. Este ceva binemeritat și așteptat de mult timp… A fost nechibzuit și nedrept să ținem aceste două țări atâta timp în afara familiei”, a declarat el, referindu-se și la Bulgaria.
Totodată, Gebauer a pus accent pe dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul apărării și al industriei de apărare, considerând-o Țo necesitate” în contextul geopolitic actual. “Parteneriatele cu industria germană sunt o soluție minunată, în opinia mea”, a subliniat el.
În plan economic, ambasadorul a remarcat continuitatea și aprofundarea relației economice bilaterale, subliniind că “aceasta a fost o poveste de succes, nu numai pentru România, ci și pentru Germania”.
El a indicat că viitorul cooperării se va concentra pe domenii strategice precum apărarea, energia și digitalizarea. “Avem un interes comun în menținerea siguranței continentului nostru… și în a face din Europa un continent care stimulează și conduce inovarea”, a subliniat diplomatul german.
În ceea ce privește perspectivele sub noile conduceri politice de la Berlin și București, Gebauer s-a arătat optimist. “Cancelarul Merz și președintele Dan au o oportunitate minunată de a-și uni forțele… și de a continua pe calea deja trasată, aceea de intensificare a cooperării”, a spus el.
Ambasadorul a încheiat evocând legătura sa profundă cu România, construită în cei patru ani de mandat:
“Îmi vor lipsi România și îmi vor lipsi românii… Simt o mare apropiere față de România și de români, pentru că mentalitatea lor este una de care mă simt foarte legat”, a conchis el.
Interviu integral:
CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, mandatul dvs. a început înainte de invazia Rusiei în Ucraina, cu România departe de a fi membră Schengen, dar cu o poziție pro-europeană, pentru a da câteva exemple din ultimii patru-cinci ani. Dar, înainte de a trece la momentele cele mai importante ale mandatului dumneavoastră, aș dori să amintesc faptul că acest interviu are loc imediat după vizita cancelarului federal Friedrich Merz la Washington. Astăzi, când înregistrăm, este ziua decisivă, un moment important pentru Europa, dar și pentru Germania, care devine din nou o putere democratică și o putere care conduce Uniunea Europeană. Aș dori să începem prin a descifra puțin ceea ce s-a întâmplat în Biroul Oval. Știm că Friedrich Merz i-a oferit președintelui Trump o copie înrămată a certificatului de naștere german al bunicului său, un gest cu mare putere simbolică și care a pus accentul pe originile europene ale președintelui SUA. Întâlnirea a abordat și moșteniri istorice complexe, precum perspectivele diferite asupra Zilei Z și remarci despre reînarmarea Germaniei, când președintele Trump l-a citat pe generalul MacArthur. Când un diplomat ar putea fi solicitat să tragă concluzii și să facă un rezumat al acestei întâlniri în Biroul Oval, care ar fi acestea?
Peer Gebauer: Vă mulțumesc foarte mult pentru această ocazie de a face schimb de opinii. Desigur, această vizită este pe prima pagină a ziarelor. Noi considerăm că a fost una foarte reușită. A transmis un mesaj puternic, și anume că Germania și Statele Unite sunt parteneri și aliați apropiați de multă vreme și că este în interesul ambelor părți să continue această strânsă colaborare. Suntem interconectați în ceea ce privește securitatea, economia și, deși este evident că există multe subiecte de discutat, și, uneori, avem poziții diferite, vizita a avut scopul de a sublinia faptul că, în ciuda diferențelor din anumite domenii, suntem parteneri, suntem aliați, și cred că, din acest punct de vedere, a decurs foarte bine.
Este vorba și despre gesturi simbolice. Donald Trump are rădăcini germane și, prin urmare, a fost un semn puternic de apropiere, de parteneriat, să-i fie înmânat acest cadou minunat – certificatul de naștere al bunicului său. Cred că a fost un gest deosebit și am văzut, am urmărit cu toții, desigur, cât de apreciat a fost de către președintele Trump. Cred că, în ansamblu, cei doi lideri s-au înțeles foarte bine. Desigur, ei și-au exprimat clar pozițiile, deci și cancelarul nostru, în ceea ce privește Ucraina, în ceea ce privește indicarea clară a agresorului, și anume Rusia. În acest sens, cred că a fost important să se facă schimb de opinii și să se stabilească legături, dar este esențial să abordăm împreună provocările care ne așteaptă, pe de o parte, situația din Ucraina, agresiunea teribilă a Rusiei, agresiunea sa continuă împotriva Ucrainei și amenințarea la adresa Europei în ansamblu din acest punct de vedere și, pe de altă parte, desigur, problema comerțului, a parteneriatului economic, unde cred că am văzut o declarație clară și din partea cancelarului nostru că există un interes comun în a ne apropia mai mult prin găsirea unei soluții în disputa comercială.
CaleaEuropeană.ro: În calitate de diplomat de rang înalt al Germaniei aici, în România, țara membră a UE și NATO cu cea mai lungă frontieră cu zona de conflict provocată de Rusia în Ucraina, vă propun să trecem în revistă mandatul dumneavoastră în România și să aflăm care considerați că sunt cele mai importante repere în relațiile germano-române din acești ani?
Peer Gebauer: Pentru mine, ca diplomat, ca ambasador al Germaniei în România, a fost într-adevăr un mare privilegiu să fiu aici în ultimii patru ani, deoarece acești ultimi patru ani au adus cu ei o serie de provocări. În primul rând, desigur, agresiunea Rusiei, care afectează în mod direct și această regiune și România, care, așa cum ați menționat, are cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina dintre toate țările UE și este afectată în mod direct de fluxurile de refugiați sau când vine vorba de sprijinirea Ucrainei în multe privințe. Așadar, mandatul meu aici, în ultimii patru ani, a fost marcat de această schimbare geopolitică. Și a fost un privilegiu să fiu aici și pentru că s-au înregistrat evoluții extrem de bune în relațiile bilaterale dintre Germania și România.
România este deja de mult timp un aliat în cadrul UE și al NATO, dar poate că înainte de 2021 atenția acordată de Germania și de alte țări din Europa de Vest acestei regiuni nu a fost atât de mare pe cât ar fi trebuit să fie și pe cât merita. Dar acum acest lucru s-a schimbat. În ultimii patru ani, am asistat la o creștere impresionantă a schimburilor la toate nivelurile politice.
Din partea Germaniei, au avut loc două vizite ale Președintelui federal, două vizite ale Cancelarului federal de la acea vreme, două vizite ale ministrului nostru de externe de atunci, dar și numeroși lideri ai landurilor federale, parlamentari și alți miniștri au venit în vizită. Acest lucru este fără precedent, nemaiîntâlnit în relațiile româno-germane înainte de 2021.
CaleaEuropeană.ro: De fapt, ați fost primul ambasador, probabil din toate timpurile, care a fost ambasador german în România sub trei Cancelari. Doamna Merkel, domnul Scholz și acum domnul Merz.
Peer Gebauer: Da, ar putea fi adevărat. Ar trebui să verificăm acest lucru. Nu cred că pot să-mi asum meritul pentru asta, dar aveți dreptate. A fost o perioadă interesantă pentru Germania pe plan intern. Și pentru România. Dar vestea bună este că, în ciuda faptului că au fost trei cancelari diferiți, cred că atenția și percepția asupra României au fost constante în ultimii patru ani, politicienii germani și Berlinul, Berlinul “politic”, înțelegând foarte bine cât de important este acest parteneriat cu România.
De ce? Datorită poziției sale geografice, a locului în care se află. Iar în al doilea rând, datorită poziției și abordării pe care România le-a adoptat pe scena internațională, la Bruxelles, în cadrul NATO și al UE, fiind întotdeauna un partener de încredere, un partener care se concentrează pe o soluție comună, fără a încerca să blocheze sau să saboteze elaborarea unei poziții comune, ci, dimpotrivă, fiind întotdeauna constructiv. Și acest lucru trebuie apreciat și este acum apreciat mult mai mult decât înainte.
CaleaEuropeană.ro: Dacă ar fi să clasificați trei dintre ele, care sunt cele mai importante inițiative sau acorduri bilaterale, inclusiv la nivelul UE și NATO, de care sunteți cel mai mândru?
Peer Gebauer: Ei bine, sunt mândru că am avut privilegiul de a participa la dezvoltarea acestui parteneriat politic strâns, care nu exista acum patru ani. Desigur, nu pot să-mi însușesc meritul pentru contextul geopolitic în care lucrăm, dar sunt foarte mândru că am participat la construirea acestui parteneriat politic și mai intens, și mai apropiat, evidențiat de aceste vizite la nivel înalt, dar și de o coordonare mult mai strânsă în ceea ce privește chestiunile politice.
Așadar, acesta este cu siguranță un aspect important. Personal, sunt mândru de faptul că am reușit să aducem România în spațiul Schengen. Este ceva binemeritat și așteptat de mult timp, dar înainte au existat unele ezitări din partea mai multor țări. Nici Germania nu a fost întotdeauna cel mai fervent susținător al unei aderări rapide, deoarece exista o chestiune de percepție că mai întâi trebuie făcute unele reforme. Că sunt necesare unele reforme în domeniul judiciar sau în ceea ce privește combaterea corupției. Cred că a fost una dintre cele mai importante decizii la nivel european din ultimii ani să acceptăm în sfârșit România și Bulgaria, deoarece România și Bulgaria fac parte din familia europeană. A fost nechibzuit și nedrept să ținem aceste două țări atâta timp în afara familiei. Și sunt foarte fericit că s-a rezolvat, în ciuda faptului că a durat destul de mult. Așadar, și acest lucru a făcut parte din mandatul meu aici.
De asemenea, sunt mândru și foarte încântat să văd că am început o cooperare și mai strânsă în domeniul militar și al industriei de apărare. Este o necesitate, este o chestiune obligatorie în cadrul geopolitic în care ne aflăm, iar România are o tradiție îndelungată și bogată în industria de apărare. Dar, desigur, acum există posibilitatea de a o relansa sau de a o repune în mișcare, iar aici parteneriatele cu industria germană sunt o soluție minunată, în opinia mea, și de aceea lucrăm foarte bine în acest domeniu. Așadar, vedem o tendință către o cooperare mai strânsă în domeniul industriei de apărare, lucru de care sunt foarte mândru.
CaleaEuropeană.ro: Știm, de asemenea, că Germania este principalul partener economic al României. Cum a evoluat acest parteneriat economic între țările noastre în ultimii ani și care credeți că vor fi prioritățile viitoare ale Germaniei în materie de investiții în România în sectoare precum energia, industria digitală și industria militară, așa cum ați menționat?
Peer Gebauer: Da, în ultimele decenii am asistat, aș putea spune, la o creștere constantă a parteneriatului nostru economic. Germania este, de facto, cel mai mare investitor în această țară în privința originii investițiilor, în plus fiind și de departe cel mai mare partener comercial al României, iar companiile germane oferind numeroase locuri de muncă în această țară. Așadar, aceasta a fost o poveste de succes, nu numai pentru România, ci și pentru Germania și pentru companiile germane, un parteneriat reciproc avantajos. Am văzut această tendință continuând în ultimii ani. Acum ne aflăm într-o situație, atât în țările noastre, cât și pe întreg continentul și în întreaga lume, în care ne confruntăm și cu o serie de provocări.
Dar parteneriatul economic din ultimele decenii a evoluat și s-a dezvoltat în permanență. Acest lucru este foarte necesar, iar dumneavoastră ați indicat, pe bună dreptate, unele domenii în care vom asista în viitor la o cooperare și mai amplă: în industria apărării, energie și digitalizare, ceea ce este un lucru pozitiv. Multe dintre aceste domenii sunt domenii în care România are multe de oferit. De aceea, am sentimentul că vom vedea, din nou, o ușoară adaptare în domeniile de cooperare, dar și o creștere continuă în acest sens. Trebuie să ne asigurăm că mediul internațional rămâne unul pozitiv, ceea ce nu este prea ușor, întrucât, așa cum am amintit, disputele comerciale și creșterea tarifelor ne vor face viața mult mai dificilă în Europa.
Și, în același timp, observăm deficite mari în mai multe țări; inclusiv România se confruntă cu această provocare, ceea ce reduce posibilitățile de a avea o abordare fiscală activă. Așadar, provocările există, dar, în general, noi, germanii și românii, știm și înțelegem că există o singură cale de urmat, și anume o cooperare economică și mai strânsă în Europa. Cred că asta ne face puternici. Cu cât vremurile sunt mai dificile, cu atât este mai important să ne unim forțele. Așadar, nu pot decât să avertizez că vocile care urmăresc o politică de renaționalizare sau izolare nu vor aduce nimic bun niciunei țări. Noi, în Europa, suntem puternici pentru că ne avem unii pe alții.
CaleaEuropeană.ro: Dar, trecând mai departe, trebuie să subliniez că acum, în Berlin și București, avem noi lideri, cancelarul Merz în Berlin, președintele Dan în România. Ce rol vedeți pentru România și Germania sub aceste noi conduceri în modelarea viitorului Uniunii Europene?
Peer Gebauer: Ambii lideri vor avea o ocazie minunată de a continua pe calea deja trasată, aceea de intensificare a cooperării. Ambii provin din aceeași familie politică, dacă vreți, și împărtășesc o serie de convingeri și valori. Așadar, cred că există un potențial extraordinar pentru intensificarea în continuare a cooperării bilaterale. Pentru binele celor două țări, dar și pentru binele Europei.
Reiterez: avem un interes comun în menținerea siguranței continentului nostru. Avem un interes comun în a menține continentul nostru stabil și solid din punct de vedere economic și de a face din Europa un continent care stimulează și conduce inovarea, care nu încearcă doar să păstreze ceea ce a existat în trecut, ci se concentrează, de fapt, pe dezvoltarea unor noi valori și a unei noi prosperități. Suntem pe aceeași lungime de undă, iar cancelarul Merz și președintele Dan au o oportunitate minunată de a-și uni forțele.
CaleaEuropeană.ro: Când v-ați început mandatul, România era o țară cunoscută, desigur, pentru poziția sa pro-europeană pe care o știm cu toții, dar era cunoscută mai ales pentru că era o țară primitoare și foarte tolerantă. Am avut un președinte provenit din minoritatea germană, iar dumneavoastră ați fost și ambasadorul Germaniei în România când am obținut cea mai importantă performanță la Campionatul European de fotbal din ultimii 24 de ani. Ce v-a surprins cel mai mult când ați ajuns aici, în România, și ce vă va lipsi cel mai mult din această țară?
Peer Gebauer: Voi începe cu a doua parte: îmi vor lipsi foarte multe lucruri. Îmi va lipsi România și îmi vor lipsi românii. Această țară are o natură foarte frumoasă și o mare varietate de regiuni, iar pe multe dintre ele le-am vizitat. Mi-a plăcut foarte mult să locuiesc aici. Îmi vor lipsi și oamenii. Simt o mare apropiere față de România și de români, pentru că mentalitatea lor este una de care mă simt foarte legat. Cum aș descrie-o? Este vorba despre un schimb de idei foarte direct, fără bariere ierarhice. Nu trebuie să-ți faci griji cu privire la persoana pe care trebuie să o contactezi sau la modul în care trebuie să o faci. Este mai degrabă o cultură a mesajelor WhatsApp trimise ici și colo, fără să-ți faci griji cu privire la nivel sau la rang. Eu rezonez cu acest stil de comunicare directă, care îmi place foarte mult. Și îmi vor lipsi acest tip de interacțiune prietenoasă și colaborarea cu privire la aspecte importante care ne leagă.
Sper că, în viitor, voi avea deseori ocazia să revin și să-mi vizitez prietenii de aici, și cu siguranță o voi face. Dar sunt o serie de lucruri care, în mod cert, îmi vor lipsi.
Revenind la prima parte a întrebării dumneavoastră – ce m-a surprins? Trebuie să spun că nu eram un expert în România înainte de a veni aici. Și, cu siguranță, am descoperit multe lucruri – nu în sensul că nu știam sau că nu eram conștient de ele, ci în cu totul altul. Să vă dau un exemplu: ambele țări sunt legate prin minoritatea germană, care se află aici de secole.
Desigur, știam că există sași, șvabi și alte grupuri, însă nu eram cu adevărat conștient de ceea ce înseamnă ele pentru țară și de ceea ce fac ele astăzi. Dar am trăit și am simțit acest lucru. Am fost foarte impresionat și surprins să văd că, în ciuda faptului că numărul germanilor din România este semnificativ mai mic decât în trecut, încă există o legătură puternică între minoritatea germană și români și nu există suspiciuni că minoritatea germană nu ar fi loială României, ci, dimpotrivă, se recunoaște contribuția acesteia la dezvoltarea unei Românii moderne.
Prețuiesc foarte mult acest lucru și, oriunde am călătorit în această țară, am avut grijă să vizitez și comunitatea germană locală, unde am avut întotdeauna discuții interesante și plăcute.
CaleaEuropeană.ro: Mulțumesc. O ultimă întrebare, domnule ambasador. După cum am menționat, după mandatul dumneavoastră, România a aderat la spațiul Schengen, face pași către aderarea la OCDE și a încheiat parteneriate economice, energetice și militare. Ați venit aici când, așa cum am menționat, poziția pro-europeană a acestei țări era puternică. Am trecut prin perioade turbulente, cu extremiști, izolaționiști, bazate pe dezinformare, iar acum ne-am întors, să spunem, pe calea europeană. Ce sfat i-ați da succesorului dumneavoastră când va veni aici, în România?
Peer Gebauer: Cred că persoana care îmi va succeda va avea, în primul rând, o perioadă minunată, și nu pot decât să o felicit – va fi o femeie – pentru preluarea acestei funcții, deoarece se va bucura de toate avantajele pe care le-am descris referitor la frumusețea țării, la cooperarea fantastică pe care o avem cu guvernul și cu autoritățile române și, bineînțeles, referitor la întâlnirile cu românii din toată țara. Așadar, în primul rând, merită felicitări! Nu i-aș da niciun sfat specific în sensul că ar trebui să facă un lucru sau altul, deoarece fiecare diplomat are un stil personal și o experiență proprie, și consider că nu sunt necesare îndrumări. Totuși, singurul sfat pe care i l-aș da este să se bucure de această experiență.
Este o funcție minunată, nu m-aș putea gândi la una mai bună!
INTERVIURI
INTERVIU Kurt Sievers, președinte și CEO al NXP: NXP are un portofoliu unic de hardware și software, iar NXP România contribuie la consolidarea suveranității Europei în materie de semiconductori
Published
3 months agoon
April 2, 2025By
Diana Zaim
Kurt Sievers, președinte și CEO al NXP Semiconductors, a discutat, într-un interviu acordat CaleaEuropeana.ro, despre portofoliul unic hardware și software al NXP, dar și despre realizările importante înregistrate de NXP România prin cele două centre ale sale din București și Sibiu. Kurt Sievers a efectuat o vizită în România în perioada 1-2 aprilie cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea NXP România.
Interviul integral:
CaleaEuropeană.ro: NXP are o prezență puternică în România prin centrele sale din București și Sibiu, unul dintre cele mai importante hub-uri de dezvoltare software și hardware din Europa. Care sunt cele mai importante realizări ale NXP în România până în prezent și cum evaluați impactul acestei prezențe asupra operațiunilor globale ale companiei?
Kurt Sievers: NXP România este cel mai mare hub de software în domeniul auto al companiei. De asemenea, România contribuie semnificativ la domeniile Industriale și IoT ale NXP. Numărul de angajați al echipei noastre din România a crescut de la 550 la aproximativ 1.100 în ultimii cinci ani. Am dublat și dimensiunea ecosistemului nostru local. Beneficiem de co-localizare cu mai mulți parteneri și clienți cheie în România, inclusiv Continental: cel mai mare angajator din România în industria noastră. Partenerii noștri în alte proiecte UE, cum ar fi partenerul nostru Bosch în cadrul joint venture-ului ESMC, Bosch având și ei o prezență puternică în România.
Echipele NXP România dezvoltă soluții software de importanță majoră, esențiale pentru succesul NXP. Software-ul și soluțiile pe care le dezvoltăm în România sunt implementate în diverse domenii ale Vehiculului Definit de Software: Networking, Electrificare (Electrification), Radar (ADAS), calculatorul de bord (Vehicle Compute), toate aliniate la arhitectura centralizată a mașinii. Echipa noastră din România dezvoltă, de asemenea, software și soluții în arii de activitate precum IoT și sectorul Industrial, inclusiv Automatizarea Clădirilor și a Casei, Automatizarea unităților de producție, Sănătate, Electrocasnice Inteligente.
Avem, de asemenea, o prezență semnificativă în universitățile de top din țară, sprijinind adaptarea curriculei pentru a ține pasul cu avansul tehnologic din ce în ce mai rapid. Parteneriatele noastre universitare din România creează oportunități pentru studenți și cercetători de a accesa tehnologia noastră de ultimă generație în cadrul laboratoarelor NXP și susțin un mediu inovator prin intermediul competițiilor academice, precum NXP Cup și hackathoane, experiență practică în Innovation Labs, stagii de practică la NXP și multe altele.
CaleaEuropeană.ro: Ce planuri concrete aveți pentru extinderea investițiilor în cercetare și dezvoltare ale NXP în România în următorii ani?
Kurt Sievers: Având în vedere complexitatea în creștere, informațiile și natura interconectată a dispozitivelor și a rețelelor, nevoia de software va continua să crească. Prin urmare, vedem un potențial continuu de creștere aici. România este, de asemenea, un hub unde NXP își consolidează eforturile în zona de cercetare și dezvoltare prin granturile europene IPCEI. Anul trecut, NXP România a semnat un contract de finanțare SENTHICOM IPCEI care va finanța eforturile a aproximativ 300 de ingineri timp de 5,5 ani. Avem planuri ambițioase de a ne extinde contribuția la Chips Joint Undertaking (Chips JU), care își propune să consolideze industria semiconductorilor din Europa prin promovarea colaborării între UE, statele membre și sectorul privat. NXP a fost, de asemenea, un mare contribuitor la proiectele UE Tristan și Isolde, care au promovat un ecosistem deschis de procesare RISC-V în Europa.
CaleaEuropeană.ro: Care este poziția strategică a României în cadrul ecosistemului global al NXP, mai ales având în vedere că Europa trece printr-o transformare digitală rapidă și o dezvoltare accelerată în industria semiconductorilor și a tehnologiilor critice?
Kurt Sievers: NXP investește semnificativ în transformarea digitală, iar NXP România joacă un rol de lider în adaptarea și implementarea practicilor de transformare digitală la nivel global, cum ar fi GenAI, care ajută la creșterea eficienței și accelerarea execuției proiectelor.
CaleaEuropeană.ro: România este în curs de aderare la OCDE și participă activ la inițiativele europene privind transformarea digitală și securitatea tehnologică. Cum percepe NXP evoluția pieței europene în contextul geopolitic actual și cum influențează acest lucru deciziile de investiții ale companiei în regiune?
Kurt Sievers: Deși NXP are o prezență la nivel global cu operațiuni în peste 30 de țări, suntem o companie cu sediul central și cu o prezență foarte puternică în Europa. Împreună cu site-urile NXP din Austria, Cehia, Franța, Germania și Olanda, NXP România contribuie la consolidarea suveranitații Europei în materie de semiconductori. Echipa noastră de aici creează soluții pentru Vehiculele Definite de Software (Software-Defined Vehicles -SDVs) prin cercetare și dezvoltare avansată, inclusiv suport software pentru procesoare (software și tools detip runtime ) în domeniile firmware, virtualizare, sisteme de operare (în timp real sau Linux), drivere, middleware și platforme de integrare. Multe dintre cele 30 de țări în care operăm sunt deja membre OCDE, așa că vedem aderarea României la această organizație interguvernamentală ca pe o evoluție binevenită și naturală.
CaleaEuropeană.ro: NXP este unul dintre liderii mondiali în furnizarea de semiconductori pentru industria auto. Ce rol joacă operațiunile dumneavoastră din România în acest segment critic și cum contribuie la dezvoltarea de tehnologii avansate pentru vehicule conectate și autonome?
Kurt Sievers: Software-ul va continua să joace un rol crucial în industria semiconductorilor, iar NXP promovează piața auto globală prin furnizarea de soluții de sistem scalabile care răspund nevoilor clienților. Producătorii de automobile din întreaga lume fac trecerea la vehicule definite de software și grad crescut de electrificare. Aceasta este cea mai semnificativă transformare care a avut loc în industria auto de la invenția automobilului acum peste 100 de ani, iar echipa noastră din România este chiar în centrul realizării acestei transformări istorice.
CaleaEuropeană.ro: Care sunt principalele provocări și oportunități globale cu care se confruntă NXP astăzi, în special având în vedere concurența tehnologică și economică internațională, și cum intenționați să vă consolidați poziția globală în următorii ani?
Kurt Sievers: Facem pași importanți pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în afacerea noastră ca să putem deveni principalul furnizor de sisteme inteligente în domeniile auto și IoT industrial. Potrivit McKinsey, piața globală a semiconductorilor va deveni o oportunitate de 1,3 trilioane de dolari până în 2030. Și dacă priviți în ultimii ani, creșterea a fost determinată de valuri numeroase de mega-aplicații. Între 2000-2010, calculul a fost numele jocului, Intel a fost câștigătorul. Între 2010 și 2020, a fost epoca mobilului, a smartphone-urilor, a tabletelor, companii precum Qualcomm și Broadcom s-au afirmat puternic în această perioadă. Și de atunci, este cu siguranță cloud computing, AI, Gen AI și cloud-ul – cu NVIDIA, vedeta absolută, acum în ascensiune.
Credem că de aici, următorul mare val este cel al Sistemelor Inteligente (Intelligent Systems at the Edge), care vor beneficia de inteligența artificială, tot cloud computing-ul, toate aceste aplicații fie în casă, fie în automatizarea clădirilor, fie în automatizarea fabricilor, fie în mașină – ca dispozitivul suprem. Toate sunt conectate la cloud și vor beneficia de succesul pe care cloud-ul îl înregistrează în prezent.
Ce urmează și unde NXP va fi puternic este ceea ce numim „anticipare și automatizare”. Ideea este că tehnologia va ști ce aveți nevoie în continuare. Și apoi, tehnologia va automatiza livrarea a ceea ce aveți nevoie. Și asta poate fi ajutorul pe care îl primim de la roboții de tuns iarba, eventual de la mașinile autonome. Toate acestea sunt despre anticiparea a ceea ce urmează și apoi livrarea într-un mod automatizat. Și acestea sunt tot aplicații (edge applications).
Ne-am organizat afacerea pentru a valorifica această oportunitate de creștere, fie că este vorba de domeniul auto, automatizarea fabricilor, automatizarea clădirilor, casa inteligentă și domeniul sănătății. Este vorba despre automatizarea sarcinilor. Este vorba despre încrederea pe care aceste aplicații trebuie să o ofere. Și încrederea vine cu securitatea cibernetică și siguranța funcțională și este vorba despre creșterea eficienței. Avem un portofoliu unic de hardware și software pentru a acoperi această oportunitate de piață într-un mod pe care concurenții noștri nu îl pot egala.
Kurt Sievers, președinte și CEO al NXP Semiconductors, va efectua o vizită în România în perioada 1-2 aprilie cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea NXP România.
INTERVIURI
INTERVIU Ambasadorul britanic la București: “Angajamentul nostru de a apăra România” este “ferm”. 2025 este un an crucial pentru a duce relația UK-UE la un nou nivel de apărare și securitate
Published
4 months agoon
April 1, 2025
Ambasadorul Marii Britanii, Giles Portman, a subliniat rolul esențial al Regatului Unit în contextul geopolitic actual, reafirmând angajamentul țării sale față de securitatea Europei și a României și sprijinul pentru Ucraina. Într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro, el a evidențiat importanța cooperării strânse cu aliații europeni, în special Franța, în cadrul așa-numitei “Coaliții a celor dispuși”, menționând că “acest an este crucial nu doar pentru obținerea unui acord de pace sustenabil pentru Ucraina, cu garanții de securitate, dar și pentru a duce relația Regatului Unit cu UE la un nou nivel de cooperare în domeniul apărării și securității și de cooperare economică”.
Întrebat despre relația cu administrația SUA, ambasadorul a insistat că fundamentul parteneriatului transatlantic rămâne solid, în ciuda stilului direct și imprevizibil al noii administrații Trump. Portman a subliniat că “relația Regatului Unit cu SUA nu s-a schimbat, suntem în continuare parteneri extrem de apropiați în domeniul securității, apărării și economiei”. Totodată, a menționat că Europa trebuie să își asume un rol mai activ în asigurarea securității regionale, ceea ce se reflectă în creșterea bugetului de apărare britanic la 2,5% din PIB, cu perspectiva de a ajunge la 3%.
În ceea ce privește securitatea flancului estic al NATO, ambasadorul britanic a subliniat rolul esențial al României în cadrul Alianței, amintind exercițiile militare comune precum Steadfast Dart și Sea Shield, dar și angajamentul Marii Britanii de a continua misiunile de poliție aeriană în regiune. “Angajamentul nostru față de apărarea flancului estic și față de România este ferm și extrem de solid”, a afirmat el.
Pe lângă componenta militară, Portman a abordat și problematica dezinformării și a interferențelor externe, apreciind eforturile României în combaterea acestor amenințări.
“A fost un moment foarte dificil spre sfârșitul anului trecut în România, am recunoscut și am înțeles acțiunile care au fost întreprinse de autoritățile și instituțiile române“, a spus diplomatul britanic, referindu-se la anularea alegerilor de către Curtea Constituțională. “Cred că lucrul cel important acum este ca alegerile din mai să se desfășoare conform planului și un număr cât mai mare de români să iasă la vot și să își exprime voința democratică”, a adăugat el.
Din 2015 până în 2019 Giles Portman a condus Grupul operativ East Stratcom de la nivelul Servicului European de Acțiune Externă, înființat de șefii de stat și de guvern din UE pentru a identifica, analiza și răspunde dezinformării rusești.
“Problema campaniilor de dezinformare este că ne iau prin surprindere și că sunt greu de pus cap la cap și greu de dovedit. Acesta este motivul pentru care trebuie să continuăm să împărtășim cele mai bune practici și experiența noastră”, a adăugat el, subliniind că “România este un partener de încredere atât în ceea ce privește apărarea și securitatea, cât și în ceea ce privește comerțul și cooperarea noastră economică”.
De asemenea, Portman a reiterat susținerea Marii Britanii pentru aderarea României la OCDE până în 2026 și a evidențiat potențialul de extindere a cooperării economice bilaterale, în special în domeniile energiei și telecomunicațiilor.
Ambasadorul subliniat că “România va continua să fie un aliat apropiat al Marii Britanii, iar relațiile dintre cele două țări vor deveni din ce în ce mai strânse în viitor”. Marea Britanie și România marchează anul acesta 145 de ani de relații diplomatice bilaterale.
Interviul complet
CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, vă mulțumim pentru acest interviu. În vremurile noastre turbulente, unii au tendința de a se întoarce la istorie. München 1938 și Ribbentrop Molotov 1939, dar puțini discută despre operațiunea Normandia sau despre deschiderea ușilor UE și NATO pentru Europa de Est după Războiul Rece. Acum, ca și atunci și mai ales din cauza unui vid pe care îl vedem din partea prietenilor noștri americani, ne punem speranțele în conducerea comună a Regatului Unit și a Franței. Este Regatul Unit la înălțimea cerințelor vremurilor noastre?
Giles Portman: Categoric. Sunt foarte mândru de faptul că, sub conducerea guvernului britanic, am fost capabili să ne angajăm în mod productiv nu numai cu noua administrație americană, ci și să ne reangajăm cu toți prietenii și partenerii din Europa. De asemenea, sunt foarte mulțumit că în aceste discuții privind Coaliția celor care doresc să sprijine Ucraina, România a fost implicată și joacă un rol-cheie. Anul acesta este un an foarte important, nu numai în încercarea de a obține un acord de pace durabil în Ucraina, cu garanții de securitate, ci și pentru a duce relația Regatului Unit cu UE la un nou nivel de cooperare în domeniul apărării și securității și de cooperare economică.
CaleaEuropeană.ro: Ați menționat administrația SUA, iar în discursul său deja celebru de la Conferința de Securitate de la München, vicepreședintele american JD Vance a spus că există un nou șerif în oraș, referindu-se la președintele american Donald Trump, desigur. Am experimentat un stil direct și neconvențional din partea președintelui Trump și a administrației sale. Vedem efectele sale în incidentul Trump- Zelenski din Biroul Oval – o dispută foarte nervoasă, episodul Signalgate, și vedem rapoarte despre modul în care prim-ministrul britanic, Sir Keir Starmer, și președintele francez, Emmanuel Macron, încă lucrează pentru a salva relația transatlantică și chiar pentru a media relațiile Trump-Zelenski, luându-și telefoanele și trimițând mesaje și apeluri directe către cei doi președinți. Așadar, domnule ambasador, sunteți un diplomat foarte experimentat și contăm pe capacitatea dumneavoastră de a ne arăta cum putem înțelege mai bine relația pe care o trăim în prezent în arena transatlantică. Așadar, întrebarea mea este: cum putem învăța, chiar și aici, în Europa de Est, să facem față noii administrații americane?
Giles Portman: Realitatea este că relația Regatului Unit cu Statele Unite nu s-a schimbat. Suntem încă parteneri extrem de apropiați. Suntem parteneri foarte apropiați în domeniul apărării și securității, dar și parteneri comerciali și economici. Dar, desigur, acest lucru depinde și de relațiile personale. Și cred că a fost foarte important că Keir Starmer a avut posibilitatea de a merge la Washington la începutul administrației președintelui Trump, că au reușit să stabilească un dialog regulat prin telefon și că am fost capabili să demonstrăm valoarea relației, de exemplu, prin confirmarea unei a doua vizite de stat pentru președintele Trump. Așadar, fundamentele relației sunt extrem de sigure. Nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu tot, 100% din timp, dar înseamnă că trebuie să te implici constructiv și să găsești căi de urmat. De exemplu, înțelegem și susținem dorința președintelui Trump de a ajunge la un acord de pace în Ucraina cât mai curând posibil. Înțelegem preocupările președintelui Trump privind securitatea în Arctica, dar avem și propriile principii în ceea ce privește suveranitatea și integritatea teritorială și suntem, de asemenea, foarte dedicați să subliniem, de exemplu, în cazul Ucrainei, că orice acord de pace care se va încheia trebuie să fie sustenabil și să fie susținut de garanții de securitate. De aceea, această coaliție a celor dispuși pe care o conducem împreună cu Franța este atât de importantă. Statele Unite au fost foarte clare că Europa trebuie să facă mai mult, iar acesta este un alt lucru asupra căruia suntem de acord și pentru care oferim leadership, motiv pentru care bugetul nostru de apărare crește până la 2,5%, cu scopul de a-l duce mai departe la 3%. De aceea, atât de multe alte țări europene fac acum mai mult în ceea ce privește bugetele proprii de apărare, cooperarea mai strânsă și susținerea Ucrainei. Dar vrem, de asemenea, să menținem relația dintre Europa și Statele Unite cât mai strânsă posibil, deoarece trebuie să continuăm să lucrăm împreună ca parteneri și prieteni.
CaleaEuropeană.ro: Dar credeți că acest tip de diplomație directă cu președintele Trump și modul în care administrația americană tratează situațiile de pe glob, mai ales când vine vorba de Uniunea Europeană, este ceva ce putem valorifica în cadrul intereselor noastre comune sau este dificil să folosim diplomația tradițională cu care suntem obișnuiți?
Giles Portman: Nu, cred că diplomația tradițională este exact ceea ce ne trebuie. De exemplu, au existat o mulțime de cuvinte dure despre țările europene care nu fac suficient pentru securitate și apărare. Noi trebuie să facem două lucruri. Trebuie să demonstrăm când facem destul. Astfel, de exemplu, aproximativ două treimi din ajutorul acordat Ucrainei în prezent este ajutor european. Peste jumătate din sprijinul militar acordat Ucrainei în prezent este sprijin european. Așadar, trebuie să ne ridicăm și să explicăm ce facem, dar recunoaștem, de asemenea, că trebuie să facem mai mult. De aceea, unul dintre obiectivele noastre majore din acest an este să dezvoltăm relația de securitate și apărare a Regatului Unit cu Uniunea Europeană. Trebuie să ne asigurăm că aceasta este cât se poate de integrată pentru a permite, de exemplu, parteneriate comune între industriile de apărare din România și Marea Britanie. Pentru că dacă va trebui să cheltuim cu toții mai mult pentru apărare – și va trebui – trebuie să ne asigurăm că fiecare bănuț contează și este bine cheltuit, iar asta înseamnă cât mai multă colaborare și cooperare între țările europene, fără bariere artificiale care să împiedice acest lucru.
CaleaEuropeană.ro: Întrucât ați menționat în răspunsul anterior coaliția celor dispuși pe care Marea Britanie și Franța au propus-o, vreau să trec în revistă și să rezum puțin summitul de la Londra de la începutul lunii martie și recentul summit de la Paris care a avut loc înainte de interviul nostru. Liderii au identificat trei piloni: consolidarea armatei ucrainene, construirea unei forțe de reasigurare, nu pe câmpul de luptă, dar poate în interiorul flancului estic al UE și NATO și amplificarea eforturilor de reînarmare a Europei. De asemenea, i-au desemnat pe prim-ministrul Starmer și pe președintele Macron să coordoneze acest efort și poate să reprezinte Europa în ansamblu la masa negocierilor. Așadar, în primul rând, aș dori să vă întreb: care este semnificația pentru flancul estic a faptului că atât prim-ministrul Starmer, cât și președintele Macron coordonează planurile pentru viitoarele garanții de securitate? La ce ne putem aștepta pentru flancul estic?
Giles Portman: Putem să ne abatem puțin și să explicăm de ce a fost necesar acest lucru? În ultimele zile, am asistat la încercări de negociere a păcii între Ucraina și Rusia. Iar situația a devenit acum extrem de clară. Pe de o parte, avem Ucraina, care a semnat o încetare a focului necondiționată, completă și imediată. Iar pe de altă parte, avem Rusia, care nu a făcut-o. Așadar, pentru noi este foarte clar că Rusia nu negociază serios. Se joacă cu timpul, tergiversează, încearcă să schimbe obiectivele și condițiile tot timpul. Acesta este motivul pentru care trebuie să facem trei lucruri. În primul rând, trebuie să sprijinim eforturile de negociere a păcii conduse de SUA, deoarece cu toții ne dorim pacea cât mai curând posibil. Dar acesta este și motivul pentru care trebuie să menținem presiunea asupra Rusiei, ceea ce înseamnă continuarea furnizării de ajutor militar Ucrainei, dar și presiune economică și financiară, sancțiuni, înghețarea activelor etc. În al treilea rând, este motivul pentru care trebuie să ne asigurăm că orice acord de pace obținut este durabil. Și mai este importanța coaliției celor dispuși, în care toți membrii care vin în această organizație vor oferi ceva, și de aceea sunt atât de încântat că România este în această negociere și în această discuție. Dar, desigur, Marea Britanie și Franța au fost pentru o lungă perioadă de timp cele două puteri militare principale din Europa și sunt mândru că încercăm din nou să facem tot ce putem pentru a obține pacea și securitatea pe continentul nostru.
CaleaEuropeană.ro: Observăm că atât președintele Zelenski, cât și alți lideri europeni, consideră că securitatea Ucrainei este legată de securitatea flancului estic. Și insist asupra acestei fraze, deoarece a fost menționată și în concluziile recente ale Consiliului European la nivelul UE, precum și în cadrul Summitului de la Paris. Când vine vorba de această forță de reasigurare, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a spus că există o discuție amplă despre creșterea trupelor NATO în flancul estic, în perspectiva summitului NATO de la Haga, și că ipotetica forță de menținere a Ucrainei poate fi localizată în interiorul flancului estic, sau tranzitând România, de exemplu. Deci, ne putem aștepta la noi desfășurări de trupe pe flancul estic? Și care ar fi rolul României în acest demers, din câte ați văzut?
Giles Portman: Acestea sunt exact discuțiile care au loc acum. Așadar, nu pot să vorbesc în numele României despre ce va semna și la ce se va angaja. Dar, așa cum am spus, este foarte important pentru mine ca România să facă parte din discuție, pentru că avem de-a face cu Rusia, o țară care este angajată într-o ideologie imperialistă și care nu se va opri decât dacă o vom face să înceteze. Deci, de aceea este atât de important să lucrăm împreună. Vă dau doar două exemple concrete. Recent, am avut exercițiul Steadfast Dart, un exercițiu NATO major care a avut loc aici, în România, cu 10.000 de soldați, dintre care un sfert erau britanici. Săptămâna viitoare, exercițiul Sea Shield va avea loc în Marea Neagră, din nou un exercițiu axat pe România. Aceasta este o dovadă reală a faptului că cooperarea noastră militară trece la un nou nivel. Dacă adăugăm, de exemplu, Baza MK, unde Typhoons britanice au lucrat cu Forțele Aeriene Române pentru a apăra cerul flancului estic anul trecut, toate acestea sunt exemple ale importanței flancului estic și ale importanței României.
CaleaEuropeană.ro: Trebuie să vă întreb despre asta, pentru că în 2014, acum 11 ani, când practic Rusia și-a dezlănțuit, să spunem, imperialismul de care ați amintit împotriva Ucrainei prin anexarea Crimeei, Royal Air Force din Marea Britanie a fost prima care a venit aici și a protejat cerul Mării Negre și cerul României. Așadar, ne putem aștepta ca Marea Britanie să își sporească prezența militară în România și în regiunea Mării Negre?
Giles Portman: Ei bine, vom reveni pentru patrularea aeriană. Vă garantez că vom reveni. Angajamentul nostru de a apăra flancul estic al NATO și angajamentul nostru de a apăra România și de a colabora cu România sunt categoric ferme. Și va trebui să continuăm să facem acest lucru și să îl consolidăm. Până acum, Putin a trimis 850.000 dintre proprii săi cetățeni să fie uciși sau răniți în Ucraina. A internaționalizat aceast război prin trimiterea a 11.000 de soldați nord-coreeni, mulți dintre aceștia fiind uciși sau răniți. Așadar, după cum spuneam, este o ideologie imperialistă și trebuie să ne ridicăm și să fim mai puternici în apărarea propriilor valori, propriilor oameni și propriului teritoriu. Așadar, da, angajamentul nostru față de flancul estic este foarte puternic.
CaleaEuropeană.ro: Și acesta este unul dintre motivele pentru care ne putem aștepta și la un angajament suplimentar, să spunem, al Marii Britanii când vine vorba de misiunea de deminare din Marea Neagră. Știm că România a invitat Marea Britanie în această misiune de deminare și, de asemenea, România spune că acest tip de misiune pe care a lansat-o împreună cu Bulgaria și Turcia este cea care poate ajuta și în cadrul misiunii de monitorizare pe care coaliția celor dispuși a decis-o.
Giles Portman: Da, cred că Turcia, Bulgaria și România joacă un rol foarte important. Am fost foarte mulțumit că am reușit să vindem două nave vânătoare de mine Sandown Marinei Române, dintre care una este deja operațională, iar a doua va sosi în curând. Această problemă a minelor, a minelor care plutesc liber în Marea Neagră, este o problemă masivă. Este o problemă masivă de securitate și siguranță pentru navele comerciale, pentru turiști, pentru pasageri și va fi o provocare pentru câțiva, dacă nu mulți, ani de acum înainte. Așadar, tot ceea ce putem face pentru a sprijini România în ceea ce privește acest rol vital de deminare în Marea Neagră pentru a readuce siguranța și securitatea în Marea Neagră va fi foarte important.
CaleaEuropeană.ro: Privind mai larg la nivel european, pentru că ați menționat cooperarea în cadrul Uniunii Europene. Cu această coaliție a celor dispuși, și nu numai, tindem să credem că Marea Britanie a părăsit UE, dar nu a părăsit Europa, având acum un rol mai important în protejarea arhitecturii europene de securitate și știind cum să facă față amenințării ruse. Pentru că, dacă tindem să ne uităm la ambele părți ale Atlanticului, au fost în principal țările din flancul estic și Regatul Unit care au spus și au avertizat cu privire la ceea ce Rusia este capabilă să facă și să declanșeze acest război împotriva Ucrainei, desigur. Așadar, știm că, în același timp, noile planuri ale UE pentru apărare, cum ar fi reînarmarea și producția de apărare, necesită parteneriate de securitate cu țări terțe pentru a lua parte la acestea. Și ați menționat acest lucru pe scurt la începutul interviului nostru. În acest moment, din punct de vedere tehnic, din punct de vedere juridic, Regatul Unit nu face parte din aceste planuri preliminare, deoarece nu are acest tip de parteneriat cu UE, dar Regatul Unit va fi implicat?
Giles Portman: Ei bine, cred că ar trebui să fim. Deci, după cum am spus, acesta este un an foarte important pentru relația Regatului Unit cu UE. Brexitul a avut loc, nu vom încerca să ne alăturăm UE în niciun fel, dar recunoaștem că relația ar putea fi mai strânsă decât este. Iar aceasta nu este o solicitare sau o cerere din partea Regatului Unit, ci o ofertă din partea Regatului Unit pentru o relație mai strânsă, reciproc avantajoasă. Și cred că domeniul pe care trebuie să ne concentrăm cu adevărat imediat este securitatea și apărarea, unde cu toții trebuie să plătim mai mult pentru apărarea noastră și trebuie să o facem rapid. Trebuie să ne asigurăm că facem acest lucru în cel mai eficient mod posibil din punct de vedere al costurilor și acest lucru înseamnă să permitem parteneriate comune între companiile britanice de apărare și companiile românești de apărare, de exemplu, să permitem o colaborare mai strânsă, să permitem o cercetare și dezvoltare mai strânsă și să ne asigurăm că cheltuim acești bani în mod înțelept. Cealaltă parte a resetării cu UE este în ceea ce privește economiile noastre, pentru că, din nou, dacă vrem să cheltuim mai mult pentru apărare, va trebui să găsim banii, ceea ce înseamnă că va trebui să ne dezvoltăm economiile, și credem că există unele bariere în calea unei relații comerciale mai libere în acordul Brexit și dorim să lucrăm și la acestea. Dar, așa cum am spus, acest lucru este absolut reciproc avantajos. Este o ofertă a Regatului Unit și sperăm cu tărie că vom reuși să facem progrese semnificative la timp pentru ceea ce va fi primul summit dintre Regatul Unit și UE din 19 mai.
CaleaEuropeană.ro: Summitul de la care putem aștepta semnale pozitive din partea atât a Regatului Unit, cât și a Uniunii Europene, așa cum am văzut în recentul editorial comun al ministrului de externe David Lammy și al Înaltului Reprezentant Kaja Kallas.
Giles Portman: Desigur. Așadar, aceste relații s-au consolidat enorm în ultimul an și vreau să subliniez și importanța României în acest context. România este acum al șaselea cel mai mare stat membru. Are o relație deosebit de strânsă cu Regatul Unit, nu în ultimul rând datorită diasporei românești din Regatul Unit. Astfel, vocea României la masa negocierilor, susținând o relație cât mai strânsă care să aducă beneficii companiilor de apărare din România, dar și producătorilor și exportatorilor de alimente, ar reprezenta o contribuție cu adevărat valoroasă.
CaleaEuropeană.ro: Ultima parte a răspunsului dumneavoastră mă duce către ultima parte a interviului nostru, axat mai mult pe relația bilaterală pe care ați menționat-o deja. Iar una dintre ultimele noastre întrebări se bazează și pe expertiza dumneavoastră, pentru că, înainte de a părăsi Uniunea Europeană, ați condus grupul de lucru East Stratcom din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. Acesta a fost creat de șefii de stat și de guvern din UE pentru a identifica, analiza și răspunde la dezinformarea rusă. Mă întreb, pe baza expertizei dumneavoastră, care este evaluarea Marii Britanii cu privire la ceea ce a făcut și face România în ceea ce privește dezinformarea, interferența străină și această decizie excepțională și fără precedent de a anula recentele alegeri prezidențiale?
Giles Portman: Da, a fost evident un moment foarte dificil spre sfârșitul anului trecut în România și am înțeles măsurile luate de autoritățile și instituțiile române. Cred că lucrul cel important acum este ca alegerile din mai să se desfășoare conform planului și un număr cât mai mare de români să iasă la vot și să își exprime voința democratică. Dar numai românii. Acestea sunt alegeri pentru români, iar interferențele străine trebuie să fie împiedicate. Sunt foarte mândru de munca pe care am făcut-o la Bruxelles, înființând grupul de lucru Stratcom. Pe atunci, acum 10 ani, oamenii nu erau chiar atât de conștienți de dezinformarea rusă și de amenințările hibride rusești și de războiul hibrid. Acum suntem mult mai conștienți de acestea. Am văzut acest lucru în Moldova, de exemplu. Am văzut acest lucru peste tot în Europa. Și, desigur, mai presus de toate, a țintit Ucraina timp de mulți, mulți ani, ca un precursor al invaziei. Este foarte important să continuăm să împărtășim cele mai bune practici și să creștem gradul de conștientizare cu privire la războiul hibrid și dezinformarea externă, și de aceea prim-ministrul britanic a vorbit despre acest aspect al apărării noastre, nu numai împotriva dezinformării, ci și împotriva altor provocări, cum ar fi sabotajul. Din nou, există numeroase dovezi că Rusia a încercat să desfășoare atacuri de sabotaj în întreaga Europă. Așadar, acesta ar fi un domeniu important al restructurării noastre în materie de apărare și securitate, nu doar în ceea ce privește cooperarea în domeniul apărării, ci și creșterea rezistenței noastre la amenințările hibride, inclusiv dezinformarea.
CaleaEuropeană.ro: Așadar, pe baza evaluării dumneavoastră, este România un partener și un aliat de încredere, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, și cum poate face față mai bine acestei dezinformări? Pentru că, în societate, am avut senzația că am fost luați pe nepregătite de acest mod destul de masiv de a ataca societatea noastră prin dezinformare. Am crezut că suntem imuni sau că avem o reziliență puternică.
Giles Portman: Da, absolut. România este un partener de încredere atât în ceea ce privește apărarea și securitatea, cât și în ceea ce privește comerțul și cooperarea noastră economică. Iar problema campaniilor de dezinformare este că ne iau prin surprindere și că sunt greu de pus cap la cap și greu de dovedit. Acesta este motivul pentru care trebuie să continuăm să împărtășim cele mai bune practici și experiența noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să sprijinim jurnalismul de investigație independent și profesionist și mass-media de calitate în țările noastre. Dar acesta este și motivul pentru care rolul societății civile, al ONG-urilor, dar, în cele din urmă, al cetățenilor este atât de important. În cele din urmă, fiecare dintre noi își asumă responsabilitatea pentru informațiile și mass-media pe care le consumă și își asumă responsabilitatea de a verifica dacă acestea sunt corecte sau fabricate. Este vorba de această combinație de responsabilitate guvernamentală, neguvernamentală, jurnalistică, dar și individuală.
CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, România și Marea Britanie au un parteneriat strategic comun de 20 de ani. A fost reînnoit în 2023, din câte îmi amintesc, și cu lansarea unui forum bilateral. Țara dumneavoastră și dumneavoastră personal ați jucat un rol cheie în aderarea României la UE. De asemenea, avem o comunitate românească semnificativă în Marea Britanie și suntem recunoscători că avem un loc special în inima și mintea Majestății Sale. Așadar, având în vedere această apropiere și relație atât politică, cât și socială, ce ne puteți spune în ultima noastră întrebare, în aceste vremuri tulburi, despre ceea ce putem observa în continuare în ceea ce privește cooperarea politică și cooperarea economică? Pentru că știm, de asemenea, că România are un nou proiect național: aderarea la OCDE până în 2026.
Giles Portman: Da, lucru pe care îl susținem cu tărie. Sunt încântat să văd progresul. Așa că da, așa cum ați spus, acum 20 de ani, eram la Bruxelles și prezidam grupul de lucru pentru extindere și lucram din greu pentru ca România și Bulgaria să adere la Uniunea Europeană, motiv pentru care este o plăcere pentru mine să mă întorc aici 20 de ani mai târziu în calitate de ambasador și să văd progresele pe care le-a făcut această țară. Și, așa cum am spus, cred că relația noastră a devenit semnificativ mai importantă în ultimul an. Această cooperare în domeniul apărării și securității, inclusiv o prezență mai mare a trupelor britanice care lucrează cu și sprijină trupele române în țară, a fost foarte importantă. Relația comercială a depășit 10 miliarde de lire sterline pentru prima dată anul trecut și există oportunități reale în energie și telecomunicații pentru a aduce mult mai multe investiții britanice în România. Iar al treilea domeniu în care colaborăm foarte strâns este cooperarea în materie de aplicare a legii, care ar putea viza migrația ilegală, motiv pentru care unul dintre aspectele relației noastre cu UE care credem că ar putea fi îmbunătățit este un nou acord de repatriere între Regatul Unit și UE. Dar lucrurile merg mult mai departe de atât. Este vorba despre cooperarea polițienească, cooperarea judiciară, combaterea fraudei și a criminalității financiare, traficul de persoane și alte probleme similare. Toate acestea au devenit mai importante și cred că România va continua să fie un aliat foarte apropiat al Marii Britanii, iar acest aspect al diasporei înseamnă că, într-un fel, orice am face ca politicieni sau diplomați, cele două țări ale noastre vor deveni din ce în ce mai legate în viitor, iar acesta este un lucru minunat de sărbătorit atunci când ești ambasador în România.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE, îi transmite ministrul apărării ambasadorului ucrainean la București

Noi pași pentru întărirea Parteneriatului Strategic România-Polonia, stabiliți de miniștrii de externe Oana Țoiu și Radoslaw Sikorski

Măsurile fiscal-bugetare adoptate și cele în pregătire, discutate de premierul Bolojan cu agenția de rating S&P: Urmează măsuri pentru eficientizarea companiilor de stat și gestionarea resurselor publice

Comisia Europeană va continua colaborarea strânsă cu R. Moldova în vederea integrării, i-a asigurat vicepreședinta Henna Virkkunen pe Maia Sandu și Dorin Recean

Banca Centrală Europeană a lansat un concurs pentru designul viitoarelor bancnote euro. Doritorii sunt invitați să își depună candidatura până la 18 august

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Vot important în Comisia TRAN pe dosare strategice pentru bugetul UE 2026 și mobilitate militară. România poate atrage fonduri europene pentru infrastructură și securitate

De la 1 ianuarie 2026, Ucraina va fi integrată în zona de „roaming ca acasă” a UE

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, speră că misiunea parlamentară pe care o va conduce la Washington va contribui la deblocarea situației comerciale UE-SUA: Europa trebuie să fie pregătită în fața oricărui scenariu

Eurostat: 97% dintre tinerii Uniunii Europene utilizează internetul în fiecare zi

ICI București aniversează 55 de ani de excelență în cercetare și inovație digitală

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Macron: Forța Expediționară Comună Franco-Britanică va fi extinsă la 50.000 de soldați și ar putea fi nucleul acțiunii de stabilizare în Ucraina post-conflict

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național
Trending
- JUSTIȚIE1 week ago
Nicușor Dan îl numește pe profesorul Dacian Dragoș, personalitate recunoscută în drept european, în funcția de judecător al Curții Constituționale. A fost expert în echipa României la litigiul Roșia Montană
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Trecerea Rubiconului. Putin îl împinge pe Trump să sancționeze Rusia și să sprijine decisiv Ucraina
- ENERGIE1 week ago
Ministerul Energiei lansează în toamnă un nou apel de proiecte pentru a susține tranziția verde a sectorului agroalimentar
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Ursula von der Leyen își apără mandatul în fața “marionetelor” Rusiei care au depus moțiune de cenzură în PE: Nu voi “permite niciodată extremiștilor să rescrie istoria”
- POLITICĂ1 week ago
Sondaj INSCOP: Peste o treime dintre români sunt în dezacord cu activitatea lui Nicușor Dan. 53,2% au o evaluare pozitivă a activității președintelui