Nemții se adresează Curții Constituționale și cer să nu aprobe fondul de salvare al UE

Peste 37.000 de oameni au adresat plângeri Curţii Constituţionale, cerându-i să nu aprobe fondul de salvare al UE. Este cel mai mare proces colectiv din istoria ţării, potrivit Adevarul.ro.

Contribuţia Germaniei la Mecanismul European de Stabilitate (MES) generează cea mai mare acţiune civilă a tuturor timpurilor, potrivit agenţiei germane DPA. Circa 37.000 de germani au înaintat petiţii la Curtea Constituţională, cerând instituţiei să nu aprobe participarea ţării la acest fond, care ar urma să fie folosit pentru a ajuta statele din zona euro aflate în dificultate financiară.

Potrivit modificărilor aduse Tratatului de funcţionare al Uniunii Europene, MES, a cărui valoare ar urma să fie de 500 miliarde de euro, este conceput ca un fond permanent de ajutor pentru ţările din zona euro. Acesta ar urma să înlocuiască fondul temporar de ajutor al UE, Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF), care a acordat deja împrumuturi pentru a salva economiile greacă, irlandeză şi portugheză.

Germania este cel mai mare contributor la MES, cu 27% din valoarea acestui fond, adică 21,7 miliarde de euro.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  depositphotos.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × five =