Irlanda de Nord găzduiește Summit-ul G8: Principalul subiect de dezbatere – criza din Siria

putin obama whitehouse.gov.Summit-ul G8 a început astăzi în Irlanda de Nord. Principalul subiect pe agenda celor opt lideri este criza siriană. De altfel, premierul britanic David Cameron s-a întâlnit ieri, 16 iunie a.c., cu preşedintele rus Vladimir Putin, unul dintre principalii aliaţi ai Siriei, pentru discuţii preliminare, notează B1.ro.

Cei doi vor discuta separat cu preşedintele Barack Obama, care a anunţat că administraţia sa va furniza arme rebelilor.

Întâlnirea premierului britanic şi a preşedintelui american a fost programată chiar înaintea începerii summit-ului. De altfel, după întâlnirea cu Putin, Cameron a declarat că diferenţa de opinii dintre el şi preşedintele rus, cu privire la criza din Siria, nu reprezintă un secret, însă cei doi au acelaşi scop – încheierea conflictului.

Cel de-al 39-lea summit al G8, care durează două zile, în Irlanda de Nord, reuneşte lideri din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie.

Mai multe detalii, disponibile AICI.

Surse: consilium.europa.eu, B1.ro
Foto: www.whitehouse.gov

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − eight =