Juncker: Germanii vorbesc de greci ca și cum nu ar fi oameni demni de respect, iar ziarele grecești o înfățisează pe Merkel ca moștenitoarea naziștilor

Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă un astfel de curs al evenimentelor nu este de dorit, a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru postul TV german WDR. De asemenea, Juncker, a criticat modul în care este tratat subiectul în presă, atât în nordul cât şi în sudul Europei, transmite Mediafax.

“Ar fi un proces care ar putea fi administrat în actualele condiţii. Trebuie, însă, să adăugăm că nu este dorit un astfel de rezultat, întrucât ar comporta riscuri semnificative, mai ales pentru oamenii obişnuiţi din Grecia”, a spus Juncker.

Întrebat dacă poate exclude categoric acest deznodământ, Juncker a răspuns: “În orice caz nu până în toamnă şi nici după”.

Juncker, care ocupă şi poziţia de premier al Luxemburgului, a criticat modul în care este tratat subiectul în presă, atât în nordul cât şi în sudul Europei.

Germanii şi presa germană vorbesc despre Grecia ca şi cum grecii ar fi oameni care nu sunt demni de respect. Nu este cazul. Grecii au de suferit din cauza crizei şi a măsurilor luate. De asemenea, grecii în ziarele lor o înfăţişează pe Merkel de parcă ar fi moştenitoarea naziştilor”, a spus Juncker.
Sursa: Mediafax.ro
Foto:  eib.org
Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten − 4 =