Le Monde: “Dna. Merkel şi dl. Schauble au memoria scurtă”

Luni, sub semnătura lui Paul de Backer, fost conferenţiar la ENA ( Şcoala Naţională de Administraţie; este cea mai importantă instituţie de învăţământ  de specialitate din Franţa, creată spre a „democratiza” accesul la înalte funcţii din administraţia publică-n.n.), acum preşedinte-director general la Solex-Zenith PLC (Londra), cunoscutul ziar francez LE MONDE a publicat un articol cu titlul semnificativ „Dna Merkel şi dl. Schauble au memoria scurtă”, informează Cotidianul.ro.

Încă de la început, în  articol se arată: „Se pare că soarta monedei euro şi, în consecinţă, a Uniunii Europene, este legată de cea a Greciei: va ieşi sau nu din eurogrup? Pentru unii economişti, nu va fi decât o întâmplare, Grecia nereprezentând decât 2% din PIB-ul UE”. „Pentru alţii, ar fi vorba despre un cataclism la nivel european, chiar mondial.Printre cei dintâi se află prietenii noştri germani şi cancelarul lor, Angela Merkel, care se lasă foarte greu  când e vorba să salveze un stat în faliment.Şi atunci? Recent, California era în faliment şi nimeni nu s-a gândit s-o expulzeze din SUA. Departe de mine ideea de a justifica fraudele, clientelismul, absurditatea scutirii de impozite a popilor şi armatorilor, corupţia alternanţei „democratice” între clanurile Caramanlis şi Papandreu după căderea dictaturii ( Este vorba de prăbuşirea regimului coloneilor, care, ajunşi la putere în 1967, s-au făcut remarcaţi prin reprimarea violentă a oricărei revolte a populaţiei. El s-a prăbuşit în 1974-n.n.). Dar, faptul că Germania şi cancelarul ei  sunt cei care refuză poporului grec mijloacele de a ieşi din criză te lasă perplex”, scrie Le Monde.

„ Să amintim câteva fapte. Bancherul Hermann Josef Abs a obţinut de la Aliaţi, în 1951, reducerea datoriei Germaniei cu 51% şi o eşalonare a plăţii soldului pe 30 de ani.Acest enorm balon de oxigen a permis relansarea economiei germane. Ultima tranşă a datoriei germane a fost plătită în 1980, cu excepţia datoriei reparatorii către Grecia, pe care eurodeputatul verde Daniel Cohn-Bendit a calculat-o la 80 de miliarde euro, inclusiv dobânzile. S-au  uitat astea? Ceea ce este cel puţin surprinzător este că Germania, care a obţinut condiţii avantajoase pentru a-şi plăti datoria, apreciază, potrivit ministrului său de Finanţe, Wolfgang Schauble, că,în cazul Greciei,  depăşirea termenului de doi ani „nu ar rezolva problema”.

Mai multe detalii aici.

Sursa: Cotidianul.ro
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *