Ministrul suedez de finanţe: Criza din zona euro se va agrava

Criza din zona euro se va agrava şi Grecia ar putea ieşi din uniunea monetară într-un an, a declarat sâmbătă ministrul suedez de finanţe, Anders Borg , într-un interviu acordat radioului public suedez şi citat de France Presse, potrivit Mediafax.

Nu cred că am asistat deja la ceea ce este mai rău în ţări ca Spania şi Grecia. (Aceste ţări) au probleme atât de grave încât Europa se va afla într-o postură dificilă în următoarele şase până la 12 luni’, a avertizat Borg.

Ministrul suedez de finanţe, a cărui ţară nu face parte din zona euro, a declarat că nu ar fi surprins dacă Grecia se va vedea nevoită să părăsească zona euro într-un viitor previzibil. În opinia sa, chiar în cazul unui ‘sprijin amplu’ faţă de această ţară în Europa, ‘nu se poate exclude posibilitatea ca Grecia să se găsească în situaţia de a părăsi (zona) euiro în şase, nouă sau 12 luni’. ‘Băncile din Europa sunt pregătite pentru problemele cu Grecia’, a spus el, recunoscând că lucrurile ar putea deveni ‘mult mai complicate în Europa’.

Sursa: RomaniaLibera.ro
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 17 =