Politica bugetară a UE: consens sau dezechilibru?

Politica bugetară a Uniunii Europene a fost de-a lungul timpului cel mai bine reglementată și implementată la nivel european, în mare parte și datorită proeminenței pilonului economic și importanței dezvoltării sale pentru progresul general al celorlalte politici. În plină criză economică, Uniunea Europeană se confruntă și cu diferențe de viziune privitoare la modalitatea de gestionare a resurselor economice existente. Un exemplu în acest sens este constituit de măsura UE de a contura un plan de buget fără contribuția Marii Britaniei, unul dintre actorii internaționali care nu au lipsit din procesul decizional la nivelul Uniunii. Decizia excluderii Marii Britanii a fost luată din cauza pretențiilor pe care aceasta le-ar fi avut cu privire la planul bugetar, pretenții care din punctul de vedere al celorlalte 26 de state membre nu sunt fezabile și, cu atât mai puțin, legale. Uniunea trece în decursul acestor zile printr-un nou test de coeziune și solidaritate, din nou provocat de rațiuni economice.

Desigur, politica bugetară se referă la un domeniu sensibil al cooperării dintre statele membre și din această cauză a fost și motivul unor disensiuni între acestea. Consensul este greu de regăsit într-un mediu în care interesele nu mai corespund, iar valorile comune își pierd din contur. Planul bugetar al Uniunii Europene are la bază câteva principii de bază care asigură eficiența măsurilor luate în plan economic de către statele membre. Printre acestea se numără: unitatea, caracterul anual, echilibrul, universalitatea și caracterul specific [1]. Aceste principii relevă și obiectivele Uniunii cu privire la politica bugetară. Toate cheltuielile și câștigurile trebuie incluse într-un plan de buget unic, trebuie să fie monitorizate în fiecare an, câștigurile trebuie să fie cel puțin egale cu cheltuielile, planul de buget să fie unul general, vast și să aibă în vedere cât mai multe aspecte și pentru fiecare cheltuială trebuie să existe un obiectiv specific. În ultima vreme, disproporționalitatea dintre cheltuielile și resursele Uniunii a fost unul dintre motivele discuțiilor aprinse dintre liderii europeni. Economiile drastic slăbite ale Greciei, Spaniei, Portugaliei au pus la grea încercare cooperarea în cadrul Uniunii.  Unele state s-au poziționat de o parte a baricadei, susținând statele în cauză (Germania, de exemplu), iar altele, precum Finlanda denotând mai degrabă euroscepticism prin referirile cu privire la prăbușirea zonei euro. Cheltuielile Uniunii au crescut considerabil și din cauza extinderii zonelor sale de acțiune atât la nivel intern, cât și la nivel extern.

Marea Britanie este în favoarea tăierii cheltuielilor tocmai pentru a readuce echilibrul Uniunii, prin administrarea mult mai strictă a bugetului Uniunii și alocarea mult mai eficientă a resurselor economice.

Prim ministrul David Cameron și-a exprimat dorința pentru creerea unui plan de buget mai “disciplinat” care să prevadă tăierea cheltuielilor și o oarecare rigoare economică [2]. Luând în considerare și faptul că Marea Britanie este unul dintre cele mai puternice state din Uniune, care, însă, nu face parte din zona euro, poziția acesteia față de planul de buget realizat de către cei 26 de membri este una firească. Marea Britanie își protejează interesele individuale, cu precădere propriile investiții direcționate către bugetul UE.  Exemplul îl constituie eforturile investite în lobby-ul intens realizat pentru a reduce cheltuielile în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Nu este un secret că Marea Britanie nu a fost un susținător al PAC și că a încercat de-a lungul timpului să limiteze cât de mult aceste cheltuieli. În planul de buget pentru 2014 – 2020, investițiile în PAC sunt încurajate în continuare, aspect care nemulțumește Marea Britanie cu atât mai mult.

În cadrul summit-ului din data de 22 noiembrie s-au accentuat disensiunile dintre cele două tabere. Alături de Marea Britanie s-au aflat Danemarca, Suedia și Olanda, iar Germania și-a exprimat suportul, însă nu la fel de vehement. Discuțiile au fost aprinse, iar Mario Monti, prim-ministrul Italiei a caracterizat intervențiile lui David Cameron ca fiind lipsite de coerență si având o latură demagogică [3]. Summit-ul nu și-a atins obiectivele și a adâncit discrepanțele dintre viziunile statelor membre cu privire la buget. Situația financiară a Uniunii afectează cooperarea pe alte paliere și pare a fi greu de rezolvat în condițiile în care discursurile politice ale liderilor nu se dovedesc a fi constructive. Planul bugetar pentru perioada 2014 – 2020 ar trebui să valorifice punctele de vedere ale tuturor statelor membre, să fie raportat la realitatea actuală și să asigure dezvoltare și eficiență economică în termeni de cheltuieli și acumulare de resurse. În funcție de structura acestuia, se poate anticipa redresarea economiei europene. Ideea pe care David Cameron încearcă să o inducă și celorlalți membri ai Uniunii este că luând în considerare situația financiară europeană din acest moment trebuie să fie punctul de pornire al realizării planului de buget, iar acesta trebuie să fie unul realist, adaptat la urmările și specificul crizei financiare. Marea Britanie își gestionează foarte bine investițiile, iar pierderile din ultimul timp nu sunt deloc pe placul liderilor britanici. Rămâne de văzut în ce măsură vor adera și alte state, precum Germania și Franța la punctul de vedere al acestora și dacă își vor asuma un rol mai precaut în economia europeană viitoare, mai degrabă decât unul îndrăzneț.

Planul bugetar afectează România semnificativ întrucât ar presupune o reducere cu opt miliarde de euro a fondurilor trimise de la Bruxelles. Această măsură este cauzată de gradul extrem de limitat de absorbție a fondurilor europene (14,8%), cel mai mic dintre statele membre ale Uniunii [4]. România face parte dintre statele care solicită păstrarea limitelor actuale ale bugetului, depinzând de aceste fonduri deși, în mod paradoxal, acestea nu sunt absorbite în scopul dezvoltării interne. De comunicarea dintre statele membre depinde atingerea acelui “consens rezonabil” pe care îl susține Germania. Eforturi trebuie făcute în principal de statele care beneficiază cel mai mult de aceste fonduri. De ele depinde restabilirea echilibrului bugetar, de gestionarea acestor resurse primite de la Uniune pentru ca rezultatele generale să fie pozitive pentru evoluția economică europeană.

 

[1] Simon Hix, „Expenditure Policies”, în The Political System of the European Union, Palgrave Macmillan: 2005, p. 276;

[2]Joshua Chaffin, George Parker, „EU makes budget plans without UK”, Financial Times, 19 Noiembrie 2012, http://www.ft.com/intl/cms/s/0/0927ada8-3196-11e2-b68b-00144feabdc0.html#axzz2E7lwsGWj;

[3] „Cameron says EU must join the real world”, 23 Noiembrie 2012, www.theguardian.co.uk;

[4] Elena Dumitru, „Ceartă pe bugetul UE. Ce poziții au celelalte state și ce este în joc pentru România”, 17 noiembrie 2012, http://adevarul.ro/international/europa/cearta-bugetul-ue-pozitii-celelalte-state-joc-romania-1_50ae20d17c42d5a66399ebc2/index.html;

 

Articolul face parte din ultimul număr din 2012 al buletinului Politica sub lupa CEPE, disponibil aici.

Autor: Monalisa GIUGLEA, Center for European Policy Evaluation
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen + eleven =