Relaţia Uniunea Europeană – China o poartă spre viitor?

radu georgescuPotenţialul Chinei este incontestabil, aducând cu sine o serie de oportunităţi, dar şi provocări pentru ceilalţi jucători globali- mai ales Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.

Statele Unite ale Americii sunt deja angajate în jocul de şah geopolitic cu China, iar continentul asiatic este deja martorul unor redefiniri de zone pivot. Profitul de pe urma relaţiei cu China poate fi mai însemnat pentru anumiţi jucători şi mai redus pentru alţii, iar tocmai în acest context lupta pentru piaţa chineză, dar şi pentru influenţarea regiunii în cauză vor fi relevante pentru viitorul make-up al lumii relaţiilor internaţionale.

Va reuşi Uniunea Europeană să dezvolte relaţia cu China şi să îşi contureze un rol mai amplu în relaţia cu această putere, dar şi regiunea cu Asiei de sud-est ?

Puterea chineză, între oportunitate şi ameninţare.

Cea mai mare dificultate într-o lume imprevizibilă este chiar aceea de a încerca a crea o viziune  asupra modului în care un stat (în cazul nostru China) va decide să-şi expună noile capacităţi economice şi militare.

Tabloul este unul complex, China apare într-un context în care alţi jucători sunt afectaţi de recesiunea economică, sau de redefinirea conceptelor strategice. Conform unor teorii clasice- un stat care dispune de o serie de avantaje, definiţi în termeni reali de putere,  va încerca să-şi impună dominaţia la nivel regional, apoi să se impună pe scena globală şi bineînţeles să domine sistemul relaţiilor internaţionale. Dominarea sistemului este practic imposibilă- chiar şi Statele Unite ale Americii influenţează într-o manieră nuanţată sistemul, dar nu îl poate domina. Statele Unite ale Americii îşi exercită influenţa asupra emisferei vestice, iar acum în mod simetric observăm creşterea Chinei ca şi jucător regional şi posibil actor dominant în partea sa a lumii. Bineînţeles nu ne referim la o dominare a regiunii prin cucerire militară, lucru puţin probabil în lumea contemporană, aici vorbim de o dominare exprimată prin influenţarea celorlalte state din regiune.

O astfel de influenţare poate avea ca efect direct limitarea jocului american la nivelul continentului asiatic, iar lucrul cel mai dificil va fi rezolvarea chestiunii taiwaneze.

Întrebarea atârnă în jurul modului în care statul chinez va acţiona pentru a obţine statutul dominant în regiunea sa, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că Statele Unite ale Americii nu îşi vor ceda uşor poziţiile câştigate la nivelul Asiei şi putem asista la reacţii specifice războiului rece, numai că rolul Uniunii Sovietice poate fi jucat acum de China. Controlul chinez asupra Taivanului poate însemna influenţarea multor linii de transport maritim şi implicit un acces mai generos pentru marina chineză. Lupta geopolitică este una dură şi ne putem aştepta la reacţii din partea unor state din Asia  pentru a limita creşterea puterii chineze, posibil Rusia (cu o graniţă comună importantă), India, Japonia şi Coreea de Sud. În funcţie de mişcările chineze aceste state îşi vor configura doctrina externă şi de securitate, iar în cazul unei atitudini cu valenţe agresive a Chinei este de aşteptat ca aceste state să se grupeze pentru a preveni atingerea de către China a statutului de hegemon regional- iar în acest caz Statele Unite ale Americii ar putea intesifica legăturile politice şi economice cu statele mai sus amintite, atât ca măsură de precauţie cât şi ca un as în mâneca americanilor în negocierile cu Beijingul.

Statele Unite ale Americii a iniţiat o serie de mişcări cu un caracter strategic îndreptate spre un anumit tip de containment al puterii chineze. La nivelul anului 2012 Statele Unite au plasat, în comun acord, în Singapore nave de război şi în acelaşi timp administraţia americană consideră libera circulaţie în Marea Chinei de Sud ca fiind prioritară. Alături de aceste mişcări, există deja un număr de tratate dintre state din regiune şi Statele Unite care au ca principală destinaţie asigurarea securităţii (aici cel mai relevant fiind tratatul cu Jpaonia). Toate aceste elemente formează un complex al precauţiei faţă de o posibilă schimbare radicală de atittudine a puterii chineze.

Atenţia Chinei către Europa a fost determinată gradual de însuşi jocul american şi de încercarea de a limita creşterea influenţei puterii americane. O fereastră de oportunitate a apărut în momentul disensiunilor privind intervenţia militară din Irak, China încercând, gradual, o apropiere de Uniunea Europeană profitând de acest context complex şi tensionat. În acest joc Germania joacă un rol important.

Germania –China

Ultimele orientări politice ale Germaniei indică o deschidere faţă de relaţia cu gigantul asiatic, lucru evidenţiat şi de vizita cancelarului german Angela Merkel la Beijing, din 30 august 2012. De remarcat că Merkel a adus cu ea un  mare număr de miniştrii, acordând o atenţie sporiă acestei vizite şi implicit dezvoltării relaţiei bilaterale.

Situaţia Germaniei şi a Chinei este una similară din anumite puncte de vedere, ambele state sunt puternici producători în zonele lor geografice, în acelaşi timp Germania tinde spre leadershipul Uniunii Europene pe când China încearcă să rămână vârful de lance al dezvoltării economice de pe continentul asiatic. Nu se poate pune problema unei relaţii cu tradiţie, aici vorbim de o relaţie născută din nevoie şi amplificată de tensiunile apărute între europeni şi americani înainte de invazia Irakului. Există interese directe ale Germaniei în desfacerea de produse pe imensa piaţă chineză, dar şi interesul chinez în a accesa tehnologie germană şi de a reuşi transferuri de know-how. Aici ne putem aminti de un caz similar –cel al relaţiei Federaţiei Ruse cu Germania; în ambele cazuri cercetarea  aduce un avantaj considerabil pentru Germania în relaţiile cu cei doi jucători relevanţi ai scenei internaţionale.

Uniunea Europeană poate juca bine

Bineînţeles ultima vizită a cancelarului german a avut şi o ţintă clară referitoare la posibila implicare a Chinei în stabilizarea situaţiei dificile la nivel economic de pe vechiul continent, lucru care la rândul său ar putea fi o sabie cu două tăişuri. Uniunea Europeană nu se află singură pe piaţa globală, existând aici o serie de alte puteri capabile să profite de pe urma crizei zonei euro. În acest context trebuie remarcat  modul în care Republica Populară Chineză acţionează şi modul în care acest lucru are un impact direct asupra viitorului construcţiei europene.

În timp ce Europa încearcă să găsească soluţii politice şi economice la actuala situaţie din zona euro, China este un stat cu un potenţial economic aflat în creştere, iar implicarea sa în Europa este complexă. Aici vorbim de un ansamblu de elemente- investiţii în infrastructură, împrumuturi cu dobânzi reduse şi  investiţii financiare masive.

Trebuie spus că angajamentele chineze în Europa, mai ales din ultima perioada, reprezintă un efort de a obţine anumite avantaje de pe urma situaţiei critice de pe continentul nostru, dar mai mult de atât China doreşte şi acumulează cunoştinţe despre construcţia unei economii bazate pe inovaţie, pentru că pe termen lung această ţară nu îşi va putea menţine statutul doar pe o creştere economică de masă.

În acelaşi timp este posibil ca dificultăţile financiare ale statelor din zona euro să nu fie privită de chinezi, aşa cum se aşteaptă toată lumea, ca pe o prioritate şi  ca pe o oportunitate de extindere a influenţei. Trebuie să înţelegem şi dificultăţile cu care statul chinez se confruntă- milioane de oameni ce trăiesc sub pragul sărăciei, iar un sprijin masiv pentru menţinerea Europei pe linia de plutire (şi implicit menţinerea nivelului de trai în Europa)  poate fi privit ca fiind puţin ironic.

În acelaşi timp trebuie să privim relaţiile sino-europene ca pe o oportunittate, nu ca pe un joc de sumă zero, Europa trebuie să-şi ia toate măsurile necesare pentru a nu permite Chinei pârghii politice rezultate din folosirea de către această ţară a masivei sale puteri financiare, cheia fiind promovarea unor relaţii comerciale simetrice. Promovarea unor astfel de relaţii simetrice va cădea, într-o măsură relevantă, pe umerii decidenţilor de la Berlin.

Avem în faţa noastră un triunghi care va determina viitorul look economic al planetei, acest triunghi este format din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi China. Apariţia ipotezei unui G-3 de lucru privind chestiunile economice apare ca fiind fezabil, având în vedere dificultăţile şi mişcarea lentă a deciziilor în cadrul G-20. Aşa cum aminteam mai sus, China este în favoarea unui partener puternic în “persoana” Uniunii Europene, dar blocul european va trebui să acţioneze unitar, pentru a  face faţă aşteptărilor partenerilor estici.

 

Autor: Radu Georgescu

Radu a studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia engleză din cadrul Universităţii Bucureşti, deţinând un Master pe Relaţii Internaţionale. A lucrat, printre altele, ca si consultant în cadrul unei formaţiuni politice, în prezent fiind reprezentantul României pe sectorul de tineret în Cadrul Consiliului Uniunii Europene. Este specializat în afaceri externe şi geopolitică.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × three =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>