Se schimbă harta economică a lumii

Uniunea Europeana şi Statele Unite ale Americii au revenit la ideea înfiinţării unei zone economice libere transatlantice în sprijinul economiilor lor greu încercate în ultimul timp. Experţii întrevăd în aceasta o încercare de a contrabalansa economiile în dezvoltare ale Chinei şi Indiei, dar apreciază că punerea în practică a acestui plan nu va fi uşoară, întrucât UE şi SUA sunt în competiţie una cu alta, comentează în ediţia sa de joi publicaţia economică rusă Vzgliad, potrivit Capital.ro.

Potrivit acesteia, într-o atmosferă de confidenţialitate absolută, UE şi SUA pregătesc un acord privind crearea unei zone economice libere transatlantice. ‘Occidentul nu are de gând să predea o parte din poziţiile sale în noua economie globală ţărilor emergente, în special grupului BRICS’ (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), a declarat o sursă bine informată, confirmând că se pregăteşte o iniţiativă fără precedent privind crearea unei zone economice libere transatlantice, din care vor face parte UE şi SUA.

Cititi continuarea articolului aici.

Sursa: Capital.ro
Foto:  freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen + 10 =