UE salută aderarea Rusiei la OMC

După 18 ani de negocieri, Rusia aderă la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) devenind astfel cel de-al 156-lea membru al acesteia. Această aderare este deosebit de importantă pentru UE, deoarece UE este primul partener comercial al Rusiei, iar Rusia este cel de-al treilea partener comercial al UE. Pentru prima dată, ambele entități vor fi obligate să respecte norme și obligații multilaterale pentru schimburile comerciale reciproce, scrie site-ul Reprezentantei Comsiei Europene in Romania.

„Aderarea de astăzi la OMC reprezintă un pas important în sensul integrării mai profunde a Rusiei în economia mondială”, a declarat comisarul UE pentru comerț, Karel De Gucht.„Aceasta va facilita investițiile și comerțul, va contribui la accelerarea modernizării economiei Rusiei și va oferi o mulțime de oportunități de afaceri, atât pentru firmele rusești, cât și pentru cele europene. Am încredere că Rusia va respecta normele și standardele comerciale internaționale pe care le-a asumat.”

Aderarea la OMC va avea un impact pozitiv asupra condițiilor comerciale și de investiții între Rusia și Uniunea Europeană. Poziția geografică a Rusiei și importanța pieței sale în ceea ce privește volumul și potențialul de creștere, face ca aceasta să fie un partener comercial foarte important al UE. Ca o consecință a aderării la OMC, Rusia, printre altele, își va reduce taxele la import, își va limita taxele la export, va acorda un acces mai extins la piață pentru furnizorii de servicii din UE și va facilita aplicarea de norme și proceduri în numeroase domenii ale relațiilor economice bilaterale. O deosebită importanță vor avea reglementările privind procedurile vamale, utilizarea măsurilor de sănătate și sanitare, standardele tehnice și protejarea proprietății intelectuale.

Sursa: ec.europa.eu
Foto:  nuchlib.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 3 =