State of the Union – Statele Unite isi formeaza o retea de aliante economice

Adrian Marius Dobre AMDDiscursul presedintelui american, Barack Obama, in care isi prezinta programul pentru anul 2013 a facut inconjurul lumii, fiecare incercand sa inteleaga care sunt interesele SUA si ce impact vor avea acestea in configurarea mondiala. Comparativ cu anii anteriori, anul 2013 nu va fi un an expansiv din punct de vedere al politicii externe americane, insa se poate observa un pilon de baza, poate o schimbare, sau doar o evolutie: SUA isi consolideaza aliantele economice!

Lumea va fi guvernata de interdependentele economice

Inchegarea de relatii economice solide cu diverse centre de putere reprezinta filozofia anului 2013, nu numai pentru americani, si probabil acest trend va continua si se va adanci in viitor.

Barack Obama a anuntat in discursul sustinut in cursul zilei de marti, 12 februarie, lansarea oficiala a proiectului zonei de liber schimb intre SUA si Europa, un proiect mai vechi, dar asupra caruia administratia democrata nu a fost atat de ferma pana acum. Retinerea americanilor de a se implica in afacerile europene din ultima vreme este practic depasita prin acest nou impuls.

Importanta acestui pas este data tocmai de faptul ca Europa nu se afla intr-o perioada tocmai infloritoare, iar profilul proiectului nu este unul de cooperarea politica, ci de cooperare economica in contextul in care Uniunea Europeana are nevoie sa se extinda pe noi piete inainte sa se sufoce. Se intrevede o cooperare practica, dar vom urmari cu interes evolutiile ulterioare.

Procesului de implementare unei zone de liber schimb intre SUA si Europa i se adauga Acordul de Parteneriat Economic Strategic Transpacific (TPP), format in principal de SUA, Australia, Chile si Peru.  Se formeaza o retea complexa de aliante economice, iar ideea nu este confiscata doar de americani. Federatia Rusa are proiectul Uniunii EurAsiatice care a evoluat considerabil in ultima perioada si, mai mult, se intrece cu China in acordarea de finantari statelor europene cu probleme financiare.

Toate aceste realitati si proiecte demonstreaza o reconfigurare a lumii in care traim, constituirea unor noi reguli. Cu siguranta lumea noastra de astazi nu va mai semana cu lumea generatiilor viitoare. Un motiv suficient pentru a urmari obiective pe termen lung si a ne aseza fiecare pe o pozitie vizionara, favorabila negocierii unui nou viitor.

Dosarele de politica interna domina anul 2013 american

Bineinteles, discursul presedintelui american s-a concentrat pe problemele interne, aceleasi teme din campania prezidentiala care au configurat si inca definesc lupta politica interna : taxe si impozite, deficit bugetar, Medicare, investitii, crearea locurilor de munca  majoritatea cu profil economic. Insecuritatea creata de lipsa unor rezultate imediate va fi o stare ce va domina Statele Unite in anul 2013, iar minunile de peste noapte se vor lasa asteptate, asa cum nicaieri nu se vor intampla.

In ceea ce priveste politica externa, Barack Obama a facut referire la marile dosare deschise precum retragerea din Afganistan, reducerea suplimentara a arsenalului nuclear impreuna cu Rusia, practic o extindere a Tratatului Start semnat in 2010, schimbarile climatice, provocarile nucleare reprezentate de Coreea de Nord si Iran. Nimic nou, nimic revolutionar , iar modul in care au fost abordate confirma faptul ca Statele Unite, in mod deliberat, se indeparteaza de misiunea de hegemon al sistemului, de leader, si implicit de responsabilitatea de a sustine bunastarea mondiala.

Guvernarea prin interdependentele economice depaseste era politicului sau a aliantelor militare si transforma realitatea actuala intr-una mult mai subtila si mai complexa, chiar mai dificil de controlat, in special prin multiplicarea continua a actorilor implicati.

 

Autor: Adrian Marius Dobre, Secretar General Fundatia Europeana Titulescu

Sursa: http://blog.adrianmariusdobre.eu/

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − 5 =