Marea Britanie are intenția de a oferi UE  20 de miliarde de euro pentru pierderile aduse bugetului european

Premierul Marii Britanii va susține spătămâna aceasta un discurs în care se așteaptă să vorbească și despre compensații pe care țara sa le va acorda UE pentru ieșirea din UE deoarece bugetul Uniunii va avea de suferit începând cu 2019, notează Agerpres citând Reuters.

Potrivit Reuters, Theresa may a informat-o deja pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei cu privire la această compensație.

Oliver Robbins, consilier pentru UE al premierului, și-a asigurat omologii europeni că Theresa May va menționa oferta în discursul pe care îl va ține vineri la Florența, arată Financial Times, citând ca surse oficialități cărora li s-au furnizat informații despre discuțiile respective.

Marea Britanie este una dintre principalele țări care sunt contributoare nete la bugetul european, alături de Germania și Franța. În 2015, Marea Britanie a plătit către UE aproape 6,5 miliarde lire, însă calitatea de membru şi accesul la piaţa unică, aduc profituri mult mai mari. Ieşirea definitivă a Marii Britanii de pe piaţa Uniunii Europene după desprinderea ţării de Blocul comunitar riscă să genereze pierderi de 66 de miliarde de lire pe an pentru economia britanică, iar PIB-ul ar putea scădea cu aproape 10%, arată documente ale Trezoreriei citate de presa de la Londra în luna octombrie a anului trecut. 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *