Bebeluşul regal, descendent al lui Vlad Ţepeş

will kateVlad Ţepeş, François Mitterrand şi George Washington sunt doar câteva dintre personalităţile care fac parte din arborele genealogic al copilului pe care prinţul William şi ducesa Catherine îl aşteaptă în iulie, potrivit experţilor în genealogie, citaţi de AFP, potrivit Gandul.info.

Înaintea naşterii copilului, experţii în genealogie s-au aplecat asupra arborelui genealogic al părinţilor săi pentru a stablili o listă cât mai exactă cu strămoşii săi. Printre aceştia se numără o cameristă pariziană, Vlad Ţepeş şi un suveran musulman din Sevilia descendent al lui Mahomed.

“Căsătoria lui William cu Kate a reuşit să democratizeze cu adevărat arborele genealogic al copilului”, scrie genealogistul Jean-Louis Beaucarnot care analizează pe larg lista strămoşilor micuţului în La Revue française de généalogie. Dacă din partea tatălui ducesei Catherine, strămoşii fac parte din high class, bunica maternă din partea mamei are strămoşi din clasa muncitoare din nordul Angliei”, potrivit lui Scott Steward, membru al New England Historic Genealogical Society (NEHGS) şi coautor în 2011, al cărţii “Arborele genealogic al lui Catherine Middleton”.

Arborele genealogic al copilului rezervă şi alte surprize: prin regina Mary, soţie a regelul George al V -lea, urcă până la voievozii Transilvaniei şi Valahiei din secolul al XV – lea, printre care şi Vlad Ţepeş, acesta inspirându-l pe Bram Stoker în crearea celebrului vampir Dracula, notează Jean-Louis Beaucarnot.

Sursa: Gandul.info

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eight + eight =