Marea Britanie contribuie la securitatea României: Forțele aeriene britanice trimit patru avioane Eurofighter și 150 de militari la baza Mihail Kogălniceanu

Un detașament al Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii de la Baza Aeriană Coningsby va fi dislocat în România, la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, pentru a executa misiuni de poliție aeriană împreună cu Forțele Aeriene Române, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Detașamentul britanic va fi compus din patru avioane Eurofighter și aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic), precizează sursa citată.

Același anunț a fost făcut și de către ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon care a precizat că forțele aeriene britanice vor trimite în România patru avioane Eurofighter Typhoon, care vor participa la misiuni de poliție aeriană.

Dislocarea avioanelor RAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud. Astfel, sporirea măsurilor privind misiunile de poliție aeriană s-au desfășurat până în prezent simultan sau prin rotație pentru a asigura securitatea spațiului aerian al Țărilor Baltice, Beneluxului, Islandei și Bulgariei.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare și la consolidarea interoperabilităţii dintre forțele aeriene române și britanice.

Citiți și România, din nou în centrul deciziilor NATO: Forțe aliate din șapte țări, printre care SUA, Germania și Canada, vin la Marea Neagră pentru a asigura securitatea/ Spațiul aerian al României, apărat de avioane britanice

Prezența trupelor și a avioanelor britanice pe teritoriu românesc a fost reafirmată la ministeriala Apărării NATO din octombrie anului trecut, România aflându-se atunci în centrul deciziilor euro-atlantice.

Potrivit deciziilor de atunci, spaţiul aerian al României urma să fie apărat din 2017 de avioane de luptă din Marea Britanie. Conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apărării difuzat în contextul reuniunii NATO de la Bruxelles de atunci, “Marea Britanie va trimite avioane militare multirol Eurofighter Typhoon pentru misiuni de patrulare aeriană pe flancul sud-estic al NATO, în scopul garantării securităţii aliaţilor din zona Mării Negre”.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *